Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 9 decembrie 2021
Home » Cultură » Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (I)
Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (I)

Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (I)

Toate aceste tezaure aşteaptă însă şi vor mai aştepta pe săpători, care, din aşezările viilor şi din mormintele adormiţilor din Câmpia munteană, ca şi din platoul transilvan, să le cheme iară la lumina zilei (Vasile Pârvan – Getica)

Arta dacilor

Artă complexă, dar neajunsă la completa dezvoltare, cu caracter arhaic, dar şi cu o evoluţie rapidă, arta dacilor a fost retezată în dezvoltarea sa de conducerea romană exact în momentul în care începea să-şi pună probleme esenţiale pentru orice artă superior dezvoltată. Legată organic de arta tracilor, dar diferenţiindu-se de aceasta atât conceptual, cât şi stilistic, arta dacilor este caracterizată printr-o mare originalitate izvorâtă din trăsăturile ei de gândire şi de stil, de o amploare şi de o abstracţie mai puţin întâlnite în arta altor popoare. Dacii au continuat, şi la graniţa cu Antichitatea, să prelucreze metalul preţios. Tezaurele descoperite, fie cu caracter funerar, ori de depozit, atestă existenţa unor vase, bijuterii şi garnituri din argint ciocănit şi gravat. Vasele, deşi grupate uneori în serii destul de mari, sunt toate variante ale aceluiaşi tip: bolul conic, derivat din tipul ceramic al bolului megarian. La această formă fundamentală se adaugă uneori un bord înalt decorat prin ciocănire „en croix”, şi prin gravare, cu motive geometrice, apoi picioare şi toarte cu motive vegetale, mult stilizate. Toreutica (arta cizelării lemnului, aurului, fildeşului, a metalelor; prin extensie – totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor) şi ceramica dacă se întâlnesc mai ales în cazul cupelor deliene, de factură locală, cupele găsindu-şi replica în ceramica geto-dacă lucrată la roată sau cu mâna din secolul al II-lea î.Hr. Argintăria statului dac se leagă tot de argintăria tracă, cu deosebiri mai tranşante între zona sud-dunăreană şi cea de la nord de fluviu, în măsura în care stilizarea e mai accentuat geometrică, iar motivele clasice sunt apropiate de forme naturale, familiare dacilor. Prototipuri sigure ale formelor dacice încă se pot uşor găsi în lumea tracă.

O descoperire întâmplătoare

Moştenire dacică, tezaurul de la Sâncrăieni datează din a doua epocă a fierului, respectiv a doua jumătate a secolului I î.Hr. – prima jumătate a secolului I d.Hr. În august 1953, în cariera de andezit aflată între localităţile Sâncrăieni şi Jigodin, jud. Harghita, în apropierea unei aşezări dacice, a fost descoperită cea mai însemnată mărturie a toreuticii geto‑dacice târzii (căci se datează în ultimele două secole dinaintea cuceririi romane: sec. I î.e.n. – I e.n.) şi cel mai bogat din seria tezaurelor târzii. În urma aruncării în aer a unei stânci ce ameninţa cu prăbuşirea a ieşit la iveală o bună parte a unui tezaur de vase şi podoabe de argint. Spunem o bună parte, fiindcă el ar fi trebuit să cuprindă cel puţin încă două fibule şi mai multe monede decât cele două piese recuperate: o tetradrahmă din insula Thassos şi o drahmă emisă de oraşul Dyrrhachium. Descoperit, aşadar, în timpul extragerii pietrei din carieră, unde ulterior s-au efectuat cercetări arheologice, tezaurul, ce înglobează atât componente integre, cât şi fragmente ale altora, cuprinde în total 18 piese de argint, unele parţial aurite, cântărind 3.650 g. Vorbim despre 15 cupe întregi şi fragmentare, dintre care şapte cu picior şi toarte, în mare parte decorate cu motive geometrice şi vegetale, patru vase conice, trei cupe sferice, o buză de vas tronconic, cu litere greceşti imprimate punctat, două brăţări, o fibulă cu piciorul faţetat şi două monede: o drahmă din Dyrrhachium şi o imitaţie după o tetradrahmă thasiană. Ca tipuri monetare, dacii au imitat şi adaptat tipuri elenistice ale suveranilor macedoneni Alexandru, Filip, Lysimah şi ale unor cetăţi greceşti: Thassos şi Heracleea. În acest tezaur predomină elementele elenistice, asimilate de localnici încă din secolele III-II î.Hr., astfel că se poate vorbi despre produse locale, cu tradiţie elenistică la bază.

Piesele tezaurului

Referitor la cele două brăţări monospiralice, masive, putem spune că una dintre ele se remarcă prin extremităţile ce redau un cap de şarpe bine-stilizat, şirul de solzi fiind la fel de mult simplificat, redat printr-un joc de linii oblice, despărţite de restul brăţării prin două brâie transversale de linii oblice prinse între cele orizontale. Cealaltă este decorată în trei registre verticale, dintre care cel median e decorat cu un şir de mici cercuri, iar cele laterale cu cerculeţe şi linii oblice de puncte, dispuse într-un decor ce reconstituie imaginea unor palmete. Vasele reprezintă un bun exemplu de sincretism artistic, care combină bolul sau cupa cu Kantharos-ul, formă de provenienţă elenistică. Cu alte cuvinte, cantarul, acel vas de băut, cu picior şi toarte, folosit de greci şi romani. Între cupe, cantaroi şi tezaur, asemănătoare şi totuşi diferite de vasele din tezaurul roman, se disting forme apropiate de cele reprezentate pe Columnă, în scena „Capturării comorilor regelui Decebal”.

Decorul vaselor asociază elemente de tradiţie elenistică şi locală, fenomen evident mai ales în asimilarea motivelor vegetale mediteraneene cu cele din flora locală. Deosebit de elegante sunt toartele în torsadă, cu „noduri ale lui Hercule”, realizate din sârmă împletită.

Desigur, şi în cazul tezaurului de la Sâncrăieni, ca la atâtea alte realizări de acest gen din sânul societăţii geto‑dacice, am putea vorbi de fineţea execuţiei artistice, de bogăţia motivelor ornamentale – adică de multe din elementele pe care le‑a relevat, în general, toreutica geto‑dacică. Dincolo de aceste trăsături generale, tezaurul de la Sâncrăieni nu furnizează însă temeiuri pentru o analiză a conceptului pe care geto‑dacii îl aveau despre spaţiu şi forme – concept legat nemijlocit de esenţa spiritualităţii geto‑dacilor, analizată de Vasile Pârvan, de Lucian Blaga şi de alţi gânditori ce s‑au aplecat asupra civilizaţiei străvechilor locuitori ai acestui pământ. În încercarea de a explica, merită a fi precizate unele aspecte. Civilizaţia geto‑dacică nu ne‑a lăsat, în general, monumente arhitectonice în piatră. Chiar la Sarmizegetusa Regia, elementele de suprastructură ale Zonei Sacre par a fi fost de lemn, numai fundaţia fiind din piatră. Şi aceasta nu din pricina nepriceperii geto‑dacilor de a utiliza piatra ca material de construcţie, ci pentru simplul motiv că lemnul era cea mai lesnicioasă şi îmbelşugată materie primă. Din păcate, însă lemnul este perisabil, el nu rezistă intemperiilor şi, din acest motiv, asemenea construcţii nu au ajuns până în zilele noastre.

În absenţa lor, iată că avem posibilitatea de a decodifica ideile despre spaţiu la geto‑daci prin intermediul unor obiecte de preţ, care, printr‑o serie de elemente ale lor, tind să sugereze monumentalul unei construcţii de mari dimensiuni. Şi în alte cazuri cercetătorii au pornit de la arhitectura vaselor ceramice de lux, în speţă, ceramica grecească de tip Dipylon, a perioadei geometrice, pentru a descifra ideea de spaţiu la un popor, suplinind astfel absenţa unor construcţii care să reziste în timp până la noi. Dar ce elemente ne furnizează, din acest punct de vedere, vasele de la Sâncrăieni? (Va urma)

Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.