Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Cinci elevi şi doi profesori din Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa au participat la prima mobilitate internaţională Erasmus+ în Sicilia, Italia | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Învățământ » Cinci elevi şi doi profesori din Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa au participat la prima mobilitate internaţională Erasmus+ în Sicilia, Italia
Cinci elevi şi doi profesori din Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa au participat la prima mobilitate internaţională Erasmus+ în Sicilia, Italia

Cinci elevi şi doi profesori din Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa au participat la prima mobilitate internaţională Erasmus+ în Sicilia, Italia

În perioada 5-10 martie 2017, un grup de cinci copii ai Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” din Topliţa (Darius Szőcs-Braic, Laurenţiu Timar, Daniel Truţa, Dalia Vlad şi Larisa Rîpan), însoţiţi de două cadre didactice (prof. Maria-Alexandra Urban şi prof. Maria Ţifrea), au participat la prima mobilitate internaţională din cadrul proiectului European Erasmus+ „Sustainable consumption and production in social life”, implementat în şcoală în perioada 2016-2018 şi coordonat de prof. Maria-Alexandra Urban.

Mobilitatea internaţională s-a desfăşurat în Sicilia, Italia, şi a cuprins cinci zile de lucru în şcoala parteneră din proiect „IPSSAR Principi Grimaldi”. Alături de echipa din România, la întâlnire au participat şi echipele partenerilor din Turcia, Estonia şi Polonia.

Tematica întâlnirii din Italia a fost Un stil de viaţă sănătos, iar activităţile organizate de partenerii italieni în cadrul săptămânii au fost structurate în concordanţă cu tema respectivă.

Săptămâna a fost aglomerată şi bogată în schimburi culturale benefice dezvoltării unei atitudini pozitive şi tolerante asupra co-existării individuale în marea diversitate europeană.

Workshop-urile organizate în cadrul întâlnirii, cu nuanţă practică şi teoretică, au abordat aspecte didactice materializate în exemple eficiente de bună practică, uşor integrabile în predarea la clasă. Astfel, în agenda săptămânii s-au regăsit: ateliere de gătit, sesiuni de jocuri sportive organizate în sala de sport sau la malul mării, cursuri de limba italiană, sesiuni de lucru în echipă în vederea alegerii logo-ului, a posterului câştigător şi a principiilor unui stil de viaţă sănătos, workshop internaţional cu dansuri şi cântece specifice fiecărei ţări din proiect, seminar interactiv „Nutriţie sănătoasă şi tradiţii locale”, organizat de un nutriţionist etc.

Pentru elevii participanţi la mobilitate, experienţa Erasmus+ trăită în străinătate a fost interesantă, distractivă şi antrenantă pentru dezvoltarea imaginaţiei. Elevii au mărturisit că proiectul Erasmus+ ne deschide minţile spre mai bine (Laurenţiu Timar, clasa a VI-a B).

Din activităţile desfăşurate în străinătate, ei au învăţat că este foarte important să protejăm mediul înconjurător şi toţi oamenii trebuie să colaboreze pentru o planetă mai curată şi o viaţă mai fericită (Darius Szőcs-Braic, clasa a V-a B).

Activitatea de mobilitate internaţională desfăşurată în Modica, Sicilia – Italia, a avut un rol formativ bine definit, oferind ocazia elevilor şi cadrelor didactice de a participa la exerciţii practice pe tema consumului durabil. Caracterul interactiv al activităţii a făcut ca toţi cei implicaţi să ia parte la o adevărată lecţie de viaţă. Corelarea noţiunilor teoretice cu exerciţiile practice au avut un rol stimulativ, creând o atmosferă competitivă, prietenoasă, propice dezvoltării gândirii creative.

În urma acestei întâlniri s-a realizat transferul de bune practici între instituţiile partenere, participanţii au avut posibilitatea de a cunoaşte modul de organizare al sistemului de învăţământ din Italia, au putut să-şi exerseze abilităţile lingvistice în limba engleză, dar şi cele dobândite în urma derulării celor 3 module de pregătire în limba italiană.

Coordonator proiect Erasmus+, prof. Maria-Alexandra URBAN
Membru în echipa de proiect Erasmus+, prof. Maria ŢIFREA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.