Istorie, tradiţie şi patrimoniu în spaţiul transilvănean: percepţii şi reprezentări (I)
Timpul istoric şi timpul liturgic şi-au pus pecetea asupra comunităţilor umane medievale, structurate în jurul bisericii („centrul liturgic al creaţiei”)...
Timpul istoric şi timpul liturgic şi-au pus pecetea asupra comunităţilor umane medievale, structurate în jurul bisericii („centrul liturgic al creaţiei”)...
Comisarii pentru protecţia consumatorului au descoperit o cantitate de aproximativ 40 de kilograme de produse din carne care aveau termenul...
Secretul? Colaborarea... interdisciplinară! De o vreme încoace, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc se întâmplă ceva şi e de...
Ziua Imnului Naţional – marcată în fiecare an pe 29 iulie, începând cu anul 1998 – a fost sărbătorită şi...
Starea de sănătate a populaţiei din Harghita Pe ordinea de zi a şedinţei Colegiului Prefectural s-a aflat şi o informare...
Chiar dacă noaptea şi dimineaţa avem senzaţia că s-a mai răcorit puţin, în unele momente ale zilei, din punct de...
În acest sfârşit de săptămână au loc Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc. Cu această ocazie, în municipiul reşedinţă de judeţ traficul rutier...
Pelerinaj pentru terminarea Centrului de tratament şi wellness Sâmbătă şi duminică, staţiunea Borsec va găzdui a doua ediţie a...
Începe cea mai mare competiţie de BMX şi MTB dirt jumping din ţară Ringul de luptă al celor mai buni...
Achiziţia publică pentru efectuarea lucrărilor de vară pe drumurile judeţene din zona Ciuc a fost anulată, deoarece nici o firmă...