Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
În timp ce lucram la un interviu ce trebuia să aibă circa 20 de episoade, Vasile Lechinţan a ajuns, pe neaşteptate, la lumina Raiului. La cele mai multe întrebări, arhivistul, istoricul şi scriitorul clujean nu va mai răspunde niciodată.
Publicăm totuşi textul, în stadiul în care ajunsese în momentul când acest om bun ca o pâine caldă a primit lovitura de trăsnet a sorţii.
Rămâne să regretăm veşnic răspunsurile nedate, întrucât Vasile Lechinţan era un cunoscător neîntrecut al arhivelor Transilvaniei şi un investigator tenace şi avizat al retrocedărilor abuzive practicate de politicieni, funcţionari şi magistraţi veroşi după 1989.
Nedreptatea şi Dreptatea ţipă amândouă din toţi rărunchii: aceia trăiesc şi huzuresc, iar Vasile se leagănă pe sub flori. Pare-se că nu putem face nimic pentru îndreptarea axei lumii, suntem sortiţi la neputinţă şi suferinţă veşnică.
- Bizara poveste a Statusului Romano-Catolic Ardelean (3)
„Voi cuceri pământuri, că istorici care să dovedească ale cui sunt, avem.” (Napoleon Bonaparte)
– Sunteţi, domnule Lechinţan, singurul istoric care s-a ocupat perseverent din 1990 până în prezent de problema fostelor proprietăţi ale fondurilor tereziene administrate de Statusul Romano-Catolic Ardelean…
– …Şi am finalizat aceste cercetări cu rezultate clare şi ferme – acceptate şi de DNA Târgu Mureş, de exemplu – rezultate care pot fi clar folosite de Guvernul României, de Justiţia Română, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dacă nu am avea şi nu am fi avut laşi şi incompetenţi în aceste instituţii mari ale statului român care se ocupă de această problemă. Practic, România este distrusă şi învinsă dacă vedem că elevii români sunt alungaţi din instituţiile şcolare create din fondurile publice tereziene, statul român plăteşte, umil, chirie „învingătorilor” care i-au alungat, iar românii se ceartă zgomotos între ei pe teme şi subiecte ridicole. Sigur că s-au mai băgat în treabă unii amatori, care au compilat masiv din Onisifor Ghibu, preluându-i chiar şi greşelile marelui profesor clujean, dar aceşti băgăreţi mai mult au încurcat lucrurile. Spre marele meu regret, persoana fizică Lechinţan a lămurit clar şi ştiinţific problema, nu Universitatea „Babeş-Bolyai”, care a fost ţinută sub stăpânirea lui Marga numai în lumea abstractă, „multiculturală, multietnică” (deşi lămurirea unor probleme istorice grave nu înseamnă deloc naţionalism, dovadă că în istoria sa Universitatea românească interbelică a Clujului s-a implicat cu o ţinută demnă în apărarea competentă a drepturilor inalienabile româneşti). N-a făcut-o nici Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, nici alte instituţii academice din ţară. Aşa se face că am atras atenţia Justiţiei Române că Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia – care prin episcopul György Jakubinyi a înşelat statul român şi a obţinut pe nedrept numeroase clădiri istorice din Transilvania – nu este proprietara fondurilor tereziene. Exemplele privind oprirea hemoragiei aşa-ziselor retrocedări prin cercetările mele sunt numeroase. Nimeni nu m-a felicitat vreodată, nici o decoraţie nu s-a lipit de mine pentru acest fapt cu adevărat patriotic şi cinstit al meu, nu am obţinut venituri pe această temă.
Împăratul Iosif al II-lea, 1783: „Averile bisericeşti sunt proprietatea colectivităţii (…) numai uzufructul este al episcopiilor, mănăstirilor. În consecinţă, aceşti uzufructari să nu aibă alte drepturi de proprietate, nici să nu pomenească de vreun drept de moştenire sau de vreo altă prerogativă ori privilegiu”
– Inclusiv politicieni maghiari – e drept, puţini, jurişti de aceeaşi etnie, tot foarte puţini – au atras atenţia asupra marilor falsuri comise de slujbaşi ai Bisericii Romano-Catolice, acestea constituind, în bună parte, temeiul îmbogăţirii acestui cult creştin. În şirul acestor malversaţiuni se înscrie şi povestea acestei bizare organizaţii, Statusul Romano-Catolic.
– Organizaţia Statusul Romano-Catolic Transilvan (sau din Transilvania) – Status Romano-Catholicus Transylvaniensis, altoită pe corpul Bisericii Romano-Catolice Ungare, nu a fost recunoscută niciodată ca fiind legală, nici de autorităţile Imperiului dualist Austro-Ungar, nici de statul român, nici de Papalitate. Dar, prin hotărâri contra legii, Statusul a fost legalizat, prin Sentinţa Civilă nr. 1515 din 1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Preşedinte al Fundaţiei Statusul Romano-Catolic din Transilvania – reînviată în Cluj-Napoca – este, astăzi, arhiepiscopul romano-catolic Jakubinyi György.
Statusul n-a fost niciodată proprietar de clădiri ori terenuri, ci doar administrator de bunuri. Averile bisericeşti proveneau toate din donaţii regeşti, exclusiv pentru folosinţă şi exploatare, nu pentru posesie cu drepturi depline de proprietate. Regii unguri, în baza jurământului, nu puteau înstrăina drepturile de proprietate ale coroanei. Subiectele de drept rămâneau regele şi statul. Aceasta era situaţia şi în cazul diocezelor Alba Iulia, Timişoara, Oradea şi Satu-Mare, afirmă dr. Ignácz Kosutány, profesor de drept bisericesc. În anul 1783, Împăratul Iosif al II-lea stabilea printr-o rezoluţie: „Averile bisericeşti sunt proprietatea colectivităţii (…) numai uzufructul este al episcopiilor, mănăstirilor. În consecinţă, aceşti uzufructari să nu aibă alte drepturi de proprietate, nici să nu pomenească de vreun drept de moştenire sau de vreo altă prerogativă ori privilegiu.”
Aşadar, fără dubiu, aceste averi erau publice şi, precum în toate celelalte ţări succesoare Austro-Ungariei, statul român a preluat, în baza Tratatului de la Trianon, întreaga avere publică de pe teritoriul României Mari. Între timp, prin diverse malversaţiuni, Biserica Catolică s-a împroprietărit cu sute de clădiri şi mari suprafeţe de teren. Până şi un membru al Parlamentului maghiar interbelic afirma, în înaltul for budapestan: „Partea covârşitoare a bunurilor au ajuns în stăpânirea Bisericii Catolice prin falsificare de documente. Falsificatorii de meserie ai documentelor erau exclusiv preoţi, în acea vreme mai nimeni neştiind să citească şi să scrie”. Un jurist de renume, dr. I. Karácsony, a inventariat 269 de documente falsificate, plus alte 302 nedatate şi cu diverse vicii de formă, referitoare la donaţiuni, privilegii, transcrieri şi confirmări. Perpetuate de-a lungul deceniilor, aceste falsuri, operate în cărţile funciare atât în vremurile imperiale, cât şi în timpul ocupaţiei horthyste, au dat mari bătăi de cap autorităţilor româneşti instalate în Transilvania după Marea Unire din 1918.
– Retrocedarea acestor imobile unei entităţi care nu le-a avut niciodată în proprietate nu se explică decât prin prostia absolută sau trădarea cea mai josnică. Care este, de pildă, situaţia clădirii Gimnaziului din Odorheiu Secuiesc (azi Liceul Teoretic „Tamási Áron”)?
– Construcţia a fost începută în luna mai 1909, iar în data de 20 noiembrie 1910 a avut loc inaugurarea festivă a clădirii-palat cu patru nivele. Arhitect a fost Sándor Pápai, care a proiectat şi palatele gimnaziilor superioare din Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş. Statul a acordat din fonduri publice, aşadar, 450.000 de coroane şi mii de coroane s-au folosit pentru aceeaşi construcţie din Fondul de Burse terezian, se spune în Raportul anual al direcţiunii consiliului Statusului Romano-Catolic Ardelean din 14 noiembrie 1912, Kolozsvár (Cluj), 1912, pp. 95-97. Din rapoartele Consiliului director al Statusului Romano-Catolic Ardelean pe toţi anii reiese şi faptul că pentru funcţionarea gimnaziului, statul a contribuit cu sume importante din avutul public. De exemplu, în anul 1907, statul a contribuit cu 39.500 coroane, în 1908, cu 37.000 coroane, în 1909 şi 1910, cu câte 32.000 coroane. Din Fondul de Studii terezian s-au acordat pentru funcţionarea Gimnaziului din Odorhei, în aceiaşi ani: 34.750 coroane (în 1907), 37.326 (în 1908), 40.509 (în 1909), 30.059 (în 1910). Aşadar această instituţie a fost construită şi a trăit tot timpul din bani publici, nu din bani privaţi ai Bisericii Romano-Catolice.
Şi totuşi, această clădire-palat este „retrocedată” de statul român Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia (care n-a fost niciodată proprietara ei până la aşa-zisa „retrocedare”) şi din 2009, statul român plăteşte chirie sume imense Arhiepiscopiei pentru Liceul Teoretic „Tamási Áron” cu funcţionare exclusivă în limba maghiară.
– După cum aţi arătat foarte amănunţit în studiile şi cercetările dumneavoastră, aidoma situaţiei de la Odorhei este şi cea din Târgu Mureş: banii pentru noua clădire şi banii de funcţionare proveneau exclusiv din fonduri publice, nimic de la Biserica Romano-Catolică ori de la acest ciudat Status…
– Gimnaziul catolic din Târgu Mureş funcţiona, la data construcţiei noii clădiri, în 1905-1906, încă de pe vremea iezuiţilor, apoi, după interzicerea Ordinului Iezuit în imperiu, la 1773, a fost preluat în administrare de franciscani şi după 1866 de Statusul Romano-Catolic Ardelean.
În Raportul anual al direcţiunii Statusului Romano-Catolic din Transilvania, prezentat la 15 noiembrie 1906 în adunarea Statusului, sunt justificate toate cheltuielile făcute de Status, făcute exclusiv din bani publici, pentru construcţia clădirii gimnaziului superior catolic (azi clădirea unde funcţionează Liceul „Unirea”) din Târgu Mureş, apoi bani pentru arhitectul Alpár, pentru arhitectul Kőrösi, pentru arhitectul Pápai, pentru inginerul Lobenschuss, pentru aranjarea drumului din jur, pentru întreprinderea principală de construcţie Csiszár Lajos tânărul, pentru sculptorul în piatră Gerstenbrein, pentru lăcătuşi dulgheri etc.
Banii au provenit din: ajutor de stat, de la Domeniul Cluj-Mănăştur (avere publică) administrat de Statusul Romano-Catolic, din Fondul de Studii administrat de Statusul Romano-Catolic, din Fondul de Burse administrat de Statusul Romano-Catolic etc. De exemplu, în anul şcolar 1905-1906, Gimnaziul Catolic din Târgu Mureş a beneficiat, pentru funcţionare, de 20.000 de coroane de la stat (bani publici), 34.743 coroane din Fondul de Studii terezian – şi mai multe mii de coroane din Fondul de Burse terezian.
Clădirea din Târgu Mureş a fostului gimnaziu catolic, ridicată în anul 1905 exclusiv din fonduri publice, deci nu din fonduri ecleziastice şi nu din fondurile Bisericii Romano-Catolice din Târgu Mureş sau din cele ale Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, este „retrocedată” (!?) Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia printr-o hotărâre a Guvernului României. Proprietarul real înscris în cartea funciară este „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, Statusul avându-le în administrare, nu în proprietate; dacă le-ar fi avut în proprietate figurau aceste fonduri/fundaţii în cartea funciară a Statusului, dar nici o fundaţie nu este proprietatea cuiva, deoarece are personalitate juridică proprie. Ca şi-n alte situaţii de acest fel, statul român plăteşte astăzi chirie Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru că funcţionează în clădire Colegiul Naţional „Unirea” Târgu Mureş.
Aceste clădiri/palate trebuie să fie şi să rămână pentru eternitate un simbol al punţii comune de convieţuire pentru toate etniile din România. Ele – repet – nu au fost niciodată în proprietatea – sau înscrise pe cartea funciară – a Arhiepiscopiei Romano-Catolice sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean, ci pe numele fundaţiilor sus-amintite, pe cartea funciară a acestora. Este o mare enigmă cum de oficiali ai comisiei de retrocedări şi instituţiile judecătoreşti care au „retrocedat” astfel de clădiri nu au văzut aceste extrase de cărţi funciare şi cum de au interpretat abuziv şi ilegal textul acestora. Aceste fonduri trebuie să fie administrate de statul român, în folosul tuturor etniilor din Transilvania, aşa cum le-a administrat statul ungar pe cele din Ungaria până la 1918.
Interviu de Mihail GROZA
Expl. foto: Gimnaziul din Odorheiu-Secuiesc (azi Liceul Teoretic „Tamási Áron”)
