De la bun început, revizionismul unguresc a îmbrăcat forme diverse de manifestare: trimiterea de spioni în România, unii activând în clandestinitate, alţii „acoperiţi” prin diferite funcţii oficiale; trimiterea de propagandişti, pentru mobilizarea ungurilor din România la acţiuni de nesupunere; sprijinirea permanentă a şcolilor şi secţiilor cu predare în limba maghiară, pentru educarea copiilor şi a tineretului şcolar în spiritul şovinismului şi iredentismului; sprijinirea presei şi a tipăriturilor de limbă maghiară pentru a promova permanent o campanie antiromânească, prin denaturarea adevărului.
În Ungaria, partidele politice, indiferent de orientarea lor ideologică, aveau aceeaşi atitudine potrivnică, revizionistă faţă de România, devenită „inamicul public nr. 1” al Ungariei. De la extremismul bolşevic al lui Kun Béla, la „democraţii” lui Károly Mihály, până la extremiştii de dreapta ai lui Horthy Miklós, toţi erau pătrunşi de aceeaşi ură faţă de români. Kun Béla, încurajat de prietenii săi ruşi, a declanşat, după cum se ştie, războiul împotriva României, care se va termina dezastruos şi pentru el, şi pentru Ungaria. Ceilalţi, cel puţin pentru început, s-au limitat la a milita pentru a obţine autonomie pentru ungurii din Transilvania. S-a susţinut – şi se mai susţine şi în prezent! – că prin Hotărârea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, s-a promis „autonomia”, interpretându-se, voit fals, art. 3 (1) „deplină libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare”. Acesta este „fundamentul” pe care s-a edificat teza „autonomiei pe criterii etnice” a secuilor.
Faţă de această interpretare, încă de atunci, Iuliu Maniu a făcut precizarea: „Adunarea Naţională (de la Alba Iulia – n.n.) n-a hotărât autonomie naţională pentru minorităţi şi n-a înţeles să le-o acorde. Din contră, a hotărât, în mod conştient şi într-un mod expres, că nu li se poate acorda, şi că prin urmare nu li se poate pune în vedere o autonomie naţională”. Susţinând mereu teza „autonomiei”, ungurii au uitat de realităţile etnice ale Transilvaniei: 71,9 la sută români, 7,9 la sută unguri şi secui! Chiar în judeţele din vestul Transilvaniei, de la graniţa cu Ungaria, localităţile cu populaţie românească aveau o majoritate zdrobitoare: în judeţul Satu Mare, din 211 localităţi, 170 erau româneşti; în Baia Mare, din 285 localităţi, 206 erau româneşti; în Bihor, din 418, 348 erau româneşti; în Arad, din 225 localităţi, 186 erau româneşti etc.
Apoi, pentru a se „demonstra” că nu toată populaţia Ardealului a fost de acord cu unirea, inclusiv românii, ungurii au organizat şi ei o „adunare naţională”, în 22 decembrie. Presa ungurească a vremii susţinea că au fost prezenţi la Cluj 120.000 de unguri, secui şi… români! Era nevoie de o asemenea participare pentru a se depăşi numărul de 100.000 de români, prezenţi la Alba Iulia. În realitate, numărul celor prezenţi nu a depăşit 10.000! Între ei şi… doi români: Damian Şova-Ştrengarul(!) şi celălalt, Avramescu (dezertor din Armata Română). Organizator: prof. univ. Apáthy István, „cel mai pregnant reprezentant al şovinismului orb maghiar”, „şovinist făţarnic”, numit de Guvernul de la Budapesta Comisar Guvernamental pentru Ungaria de Răsărit! În cele din urmă a fost arestat, fiind acuzat de „atrocităţi înfiorătoare săvârşite de maghiari pe linia demarcaţională, al căror autor moral este prof. Apáthy”, şi condamnat la cinci ani muncă silnică.
Situaţia din Transilvania s-a complicat, devenind extrem de periculoasă, odată cu victoria revoluţiei bolşevice din Ungaria, condusă de evreul maghiarizat Kun Béla. Sub faldurile „revoluţiei proletare”, susţinută de Komintern, bucurându-se de sprijinul direct al bolşevicilor ruşi, Kun Béla a trecut la acţiuni armate directe, îndreptate împotriva României. Mai întâi a lansat lozinci ideologice pentru „eliberarea maselor populare de sub acţiunea exploatatorilor români”! În spatele acestora se ascundea adevăratul scop urmărit de comuniştii ruşi şi unguri: primii doreau Basarabia, ungurii doreau Transilvania. Erau chemări adresate românilor transilvăneni spre a se elibera de sub domnia „regelui beţiv, Ferdinand”, pentru a nu fi transformaţi „într-o turmă pe care o mulgi şi o tunzi fără milă!”.
În faţa nelegiuirilor şi crimelor săvârşite de bolşevicii lui Kun Béla (uciderea mai multor fruntaşi români, între care şi avocaţii dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş), Guvernul României, la solicitarea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, a aprobat formarea de către Marele Cartier General al Armatei Române a unei armate a Ardealului, constituită din două divizii cu câte patru regimente fiecare.
Lumea românească a Ardealului s-a ridicat, hotărât, împotriva atrocităţilor ungureşti. „Să ridicăm glasul nostru, energic şi hotărât, împotriva sălbăticiilor ungureşti!”. Comandantul trupelor române din Ardeal, generalul Traian Moşoiu, s-a adresat mulţimii adunată în faţa comandamentului din Sibiu: „Armata se va supune voinţei poporului. (…) Soldaţii şi ofiţerii sunt gata să moară cu toţii pentru eliberarea acelora dintre noi care gem sub apăsarea duşmanului! Apoi, în ovaţiile şi aplauzele furtunoase ale miilor de participanţi, a încheiat: Pân’ la Tisa!”. (Va urma)
Ilie ŞANDRU
Vãd cã primul episod a fost sters, dar continuati în aceasi notã.
Rog deci redactia sã steargã de urgentã si noile episoade, pentru cã aceste texte incitã la urã interetnicã, deci încalcã codul penal.
Asta este istoria românilor din Ardeal, românii, dar și maghiarii, trebuie să știe de atrocitățile, săvârșite de maghiarii, de când au migrat în aceste parți și pana în zilele noastre.
Articolele au fost salvate. Nu este ura etnica, ci istorie. Cei care promoveaza alungarea romanilor din Harghita si Covasna, cultul criminalilor de razboi, sovini si xenofobi, cum sunt Tamas Sandor si Antal Arpad Andras, sunt de incadrat la ura etnica conform OUG 31/2002 si Legea 217/2015.
Eu nu știam despre lucrurile scrise în acest articol. Poate nici alții – fie români, fie maghiari, nu știau. La prima lectură te supără, dar apoi, înțelegând contextul istoric, te gândești că lumea s-a schimbat în bine și că merge înainte nu înapoi. E important și pentru români, și pentru maghiari, că toți au dreptul la demnitate, egalitate, respect, și să acționeze în acest sens și nu pentru răzbunare și dușmănie. Dacă dl.Șandru cunoaște și acțiuni urâte din partea românilor, e bine să le scrie aici. Cu scop de informare, și nu de ură etnică.