Universitatea de vară Izvoru-Mureşului: Problematica diasporei româneşti. Răspund autorităţile române coerent şi pragmatic cererilor Diasporei? | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 27 septembrie 2021
Home » Cultură » Universitatea de vară Izvoru-Mureşului: Problematica diasporei româneşti. Răspund autorităţile române coerent şi pragmatic cererilor Diasporei?
Universitatea de vară Izvoru-Mureşului: Problematica diasporei româneşti. Răspund autorităţile române coerent şi pragmatic cererilor Diasporei?

Universitatea de vară Izvoru-Mureşului: Problematica diasporei româneşti. Răspund autorităţile române coerent şi pragmatic cererilor Diasporei?

În deschiderea dezbaterii cu tema menţionată mai sus, d-l Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, a făcut un scurt istoric al Diasporei româneşti, precizând etapele în care aceasta s-a format şi specificul fiecărui val care a conturat structura acesteia.

Înaintea Primului Război Mondial emigraţia românească a pornit îndeosebi din Imperiul Habsburgic, cauzele fiind mai ales economice. Între cele două războaie, emigraţia din ţările româneşti şi-a păstrat caracterul preponderent economic, ţările vizate fiind îndeosebi SUA şi Canada.

Începând din 1941, Diaspora românească şi-a sporit rândurile, majoritar în Europa de Vest, cu refugiaţi politici, îndeosebi legionari. Din 1944 până în 1991/92 emigraţia s-a produs mai ales din motive politice, membrii partidelor istorice fiind persecutaţi crunt de regimul comunist. Din 1993-94 migraţia românilor se produce din nou pe considerente economice, ţările de destinaţie fiind Spania, Italia, Germania, dar şi alte state occidentale.

Există şi o diasporă formată din români aflaţi în afara graniţelor ţării, cum ar fi basarabenii în Rusia, dar şi în Portugalia sau alte ţări occidentale, cei de pe Valea Timocului, în Austria etc.

 

E sinistru faptul că mii de decedaţi zac în frigidere, în Italia peste 1.000, în Spania mai multe sute

 

Daniel Secu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Româneşti din Europa: Am o agendă cu vreo 30 de probleme ale Diasporei din Europa, care, dacă vi le expun, o să uitaţi de cele ale dvs. Guvernanţii români vorbesc de 3 milioane de români în Diaspora, dar nu ştim de care Diasporă e vorba, întrucât în Spania sunt un milion de români, în Italia un milion şi jumătate, în Europa occidentală 3 milioane şi jumătate, atunci dvs. în care statistică sunteţi? Noi le-am spus că suntem 7 milioane, abia recent au admis că suntem 4 milioane şi mai nou vorbesc de 5 milioane. Când primul-ministru a fost în Spania, i-am trimis o scrisoare, cerându-i să se ocupe şi de problemele noastre, dar în zadar. Ni s-a spus că problemele pe care le are România cu Spania sunt mult mai importante. Ce poate fi mai important decât faptul că ai în ţara respectivă un milion de oameni cu o multitudine de probleme? Îmi doresc din inimă să avem un Guvern care, atunci când tratează problemele bilaterale, să aibă pe agendă şi chestiunile legate de comunitatea românească din acel stat.

Cu mari eforturi, în Parlamentul României s-au creat nişte locuri de parlamentari care reprezintă Diaspora. Din păcate, aceştia fac foarte puţin pentru Diaspora şi în plus sunt foarte puţini. Dacă se respectă actuala legislaţie, conform numărului de locuri pentru Diaspora, ar trebui să avem cel puţin 40 de parlamentari. Din datele noastre reiese că suntem 7 milioane de români şi ar trebui să avem un număr corespunzător de deputaţi şi senatori care să lucreze efectiv pentru Diaspora. Aceştia ar trebui să facă, cel puţin anual, un raport în care să arate ce au făcut pentru cei care i-au trimis în Parlament. Sarcina lor principală ar trebui să fie iniţiativele legislative pentru că românii din Diaspora au foarte multe probleme.

În legătură cu exprimarea voturilor, solicităm: introducerea unui registru al votanţilor plecaţi din ţară, în localitatea natală unde îşi au domiciliul, precum şi introducerea votului electronic.

Asociaţiile Diasporei au cerut în nenumărate rânduri reducerea taxelor consulare. Ni s-a spus că nu sunt cele mai mari din Europa, dar s-a dovedit că sunt printre cele mai mari, iar serviciile sunt proaste. Se aşteaptă de la oameni să bage mâna în buzunar, după obiceiul românesc.

E tragic şi sinistru faptul că mii de decedaţi zac în frigidere, pentru că nu sunt bani pentru repatriere. În Italia peste 1.000, în Spania mai multe sute.

În România sunt peste 85.000 copii care au cel puţin un părinte în străinătate, copii care au probleme de comportament. E adevărat, sunt părinţi iresponsabili, dar şi Guvernul trebuie să acţioneze. Am propus ca cel puţin 2 luni pe an părinţii să fie alături de copii. Se creează copiilor un complex de vinovăţie, spunându-li-se mereu că părinţii au plecat pentru a le face lor un viitor.

Avem nevoie de o lege de protecţie, împotriva părinţilor care i-au abandonat.

În problema venirii acasă a copiilor, din care unii s-au născut afară, Ministerul Educaţiei şi Culturii trebuie să creeze un program special pentru a aduce aceşti copii la nivelul celorlalţi.

Ar fi necesară înfiinţarea unei comisii, cum există în Spania, care să controleze instituţiile, precum şi asociaţiile care se ocupă de Diaspora. Atât veniturile acestora, cât şi modul de cheltuire a fondurilor.

Am cerut Ministerului Muncii să scoată o reglementare prin care să se poată plăti, chiar retroactiv, contribuţia la fondul de pensii pentru ca oamenii care n-au putut să-şi facă formele de angajare decât după o perioadă de timp, să nu piardă la pensie. Deşi e vorba de dat bani nu de primit, Ministerul Muncii nu ne-a dat, până acum, nici un răspuns.

Noi avem şi o problemă de imagine, dar nu este peste tot la fel. Românii din Spania au o imagine mai bună decât în Italia, în SUA şi Canada imaginea e mai bună decât în Spania. Cei care strică imaginea românilor sunt ţiganii. La Paris şi-au instalat corturile în parcul din centrul oraşului, dar nu pentru trei minute, ci pentru trei ani. Îşi fac necesităţile în văzul lumii, iar dacă un francez trece pe acolo e luat la rost: „Ce cauţi bre pe terenul meu?”. Dar nu se întâmplă numai la Paris, ci şi la Roma sau la Madrid ori în altă ţară occidentală. Dacă ridici această problemă la Bucureşti ţi se spune că nu e problema României ce fac romii în afara graniţelor. Uniunea Europeană are linii de creditare pentru integrarea acestei etnii, dar, dacă ţara de origine nu se implică, fondurile nu pot fi accesate. În plus, Guvernul României ar trebui să trimită poliţişti români în ţările unde sunt probleme cu ţiganii.

Mai e problema televiziunilor. De câte ori se dă o ştire despre România apar imagini cu cerşetorii ţigani, care fură sau spală geamuri la maşini.

 

Iohannis a fost votat din răzbunare pentru ce a făcut Ponta cu votul din Diaspora

 

Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei românilor din Italia, în acelaşi timp preşedinte al Camerei de comerţ româno-italiană: Iată, statistic, datele privind românii din Italia: 1,5 milioane români, 220.000 de familii mixte, româno-italiene, 29.000 de copii români născuţi în Italia, 65.000 de firme înfiinţate de români.

Dar fac o precizare: clasa politică românească a falimentat în relaţia cu Diaspora. Politicienii români care vin în Italia fac tot posibilul să semene zâzanie între asociaţiile româneşti şi chiar între biserici. Încearcă să pună etichete politice unor asociaţii, astfel că, în locul unei concurenţe benefice, între aceste organizaţii se instaurează o atmosferă de luptă, scandalul politic din România este transferat în Italia. Se instaurează o stare de neîncredere şi izolare între Diaspora din România şi cea din Republica Moldova, ceea ce face ca între cele două comunităţi să nu existe nici un fel de colaborare. Acest lucru impune, aproape, statului italian o politică de asimilare, văzând că nu există nici un fel de coeziune între aceste comunităţi. Politicienii români nu au venit aici, la Izvoru-Mureşului, pentru că le e frică că vor fi întrebaţi ce au făcut pentru comunităţile româneşti din afară.

Se preconizează înfiinţarea, în Italia, a circa 1.000 de secţii de votare, iar statul român va trebui să trimită coordonatori ai acestor secţii, eventual militari.

Clasa politică românească pare să se fi pus de acord cu impozitarea veniturilor românilor din Diaspora, ceea ce este o crimă! Cum poţi să impozitezi veniturile unor oameni când acestea se apropie de zero? Într-o asemenea situaţie mulţi români din Italia vor renunţa la cetăţenia română!

În legătură cu alegerile, parlamentarii Diasporei ar fi putut să ceară anularea alegerilor parlamentare, pentru că a fost îngrădit dreptul fundamental la vot al unui mare număr de cetăţeni. Dar n-a făcut-o nimeni, pentru că parlamentarii Diasporei sunt nişte trădători care răspund la butoane! De fapt, Diaspora ar trebui să aibă, raportându-ne la numărul de cetăţeni cu drept de vot, 30-40 de parlamentari – acum avem 4 deputaţi şi 2 senatori – dar cererea făcută în acest sens a fost respinsă.

Diaspora nu a impus preşedintele, aşa cum se zice, au fost doar 450.000 de voturi. Iohannis a fost votat ca o reacţie de răzbunare la adresa lui Ponta pentru ceea ce s-a întâmplat cu voturile în străinătate. Nu a fost votat Klaus Iohannis, ci a fost votat „celălalt”, care nu era Ponta. În locul lui Iohannis putea fi oricine. Klaus Iohannis este un tablou agăţat pe un perete, nu reprezintă nimic, nu spune nimic, n-are idei, nu ştie decât să citească, nu ştie să stea de vorbă cu nimeni.

Diaspora este măcinată de partidele mari din ţară care vin acolo şi învrăjbesc fără milă asociaţii, comunităţi, culturi. Vin în preajma alegerilor şi ne promit totul, dar după alegeri nu ne mai cunosc.

În 2011 am hotărât să organizăm, la Roma, Simpozionul românilor de pretutindeni, unde preconizam să alcătuim şi un Guvern în exil al Diasporei, dar politicienilor români din ţară le-a fost frică să participe. Am stabilit atunci o structură numită Consiliul de Cooperare al Românilor de Pretutindeni şi ne-am gândit ca aici, la Izvoru-Mureşului, să rediscutăm această structură. Se poate îmbunătăţi şi Statutul, poate fi ales un preşedinte care să-şi numească vicepreşedinţii, care să provină din toate ţările cu Diasporă românească, la anul să ne întâlnim aici, la un Congres al Diasporei, la care să fie prezenţi cel puţin 200 de delegaţi.

Imaginea negativă a românilor din Diaspora se datorează şi faptului că nu au organizaţii puternice, care să reacţioneze.

Eugen Popescu: Congresul Consiliului de Cooperare îl vom face la Bucureşti, ca să ştie şi parlamentarii despre problemele Diasporei.

D-l Eugen Terteleac a trecut apoi succint în revistă propunerile făcute cu ocazia înfiinţării Consiliului de cooperare, şi care s-au şi realizat: un post de televiziune, un ziar, o cameră de comerţ româno-italiană, mai multe forumuri economice, cu participarea unor personalităţi italiene importante. 46.000 de români sunt proprietari de întreprinderi, vom aduce în România investitori români din Diaspora.

 

Ucraina a lichidat 205 şcoli cu predare în limba română

 

Eugen Popescu: Avem o Diasporă şi la Moscova, provenită din Republica Moldova, despre care îl rugăm să ne vorbească pe d-l Vlad Cubreacov.

Vlad Cubreacov, preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc din Chişinău: În primul rând vom vorbi despre Diaspora din Ucraina. Nu doar despre cei autohtoni din jurul graniţelor – Maramureşul istoric, Bucovina, Herţa, regiunea Odessa, ci şi despre cei aflaţi la Kiev sau în alte zone mai îndepărtate de graniţe, inclusiv în Estul Ucrainei. De subliniat că peste tot – inclusiv în Federaţia Rusă, existau şcoli în limba română, ideea fiind de a demonstra că există o importantă comunitate aşa-zisă moldovenească.

Ucraina independentă a dus cea mai agresivă politică de deznaţionalizare, desfiinţând toate instituţiile care utilizau limba română. În acest moment, în Ucraina ar fi trebuit să avem 282 şcoli cu predare în limba română, dar avem doar 77. Din 1924 până în 2015, Ucraina a lichidat 205 şcoli cu predare în limba română, deci 2,5 şcoli desfiinţate pe an. Există trei unităţi administrative de nivelul II, populate preponderent de români: Raionul Herţa cu 94 la sută români, Adâncata cu 67 la sută români şi Reni cu 51 la sută. Mai există o comunitate de 4.000 români în Crimeea, 7.000 în regiunea Doneţk, în regiunea Lugansk – 3.300. Deci 14.000 de români în zona de conflict, care s-au declarat ca atare, dar nici România, nici Moldova nu au manifestat nici un fel de interes pentru aceşti conaţionali. Ceea ce nu s-a întâmplat cu Polonia, care a mers până la repatrierea conaţionalilor din zona de conflict.

Consemnări de Ştefan DANCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.