În acest an demarează modernizarea completă a pieţei din Borsecul de Sus

0
  • Vor continua investiţiile pentru dezvoltarea turismului, precum şi cele pentru modernizarea atât a Borsecului de Sus, cât şi a Borsecului de Jos
  • Pentru evenimentele culturale se vor aloca mai puţini bani

Mik József, primarul oraşului Borsec, a anunţat, în cadrul unui comunicat publicat pe pagina de Internet a primăriei, că în acest an bugetul localităţii va fi puţin peste 58 de milioane de lei, iar un procent de 72% va fi direcţionat către investiţii, ceea ce înseamnă puţin peste 41 de milioane de lei. 2,5 milioane de lei sunt prevăzuţi pentru diverse reparaţii, iar din restul sumei vor fi acoperite cheltuielile de funcţionare, sprijinul pentru evenimente culturale şi sportive, sprijinul acordat bisericilor, serviciului de îngrijire a vârstnicilor Caritas, costurile de întreţinere ale şcolilor, precum şi rambursarea creditelor bancare.

Cele mai importante investiţii ale acestui an sunt proiectele europene care trebuie finalizate până în luna august: construirea de locuinţe de serviciu, în cadrul cărora vor fi realizate 20 de apartamente pentru cadrele din sănătate şi educaţie. Tot aici intră şi actualizarea Planului Urbanistic General, finalizarea centrului de colectare a deşeurilor, achiziţia de autobuze şi microbuze electrice, precum şi instalarea a 5 staţii de încărcare electrică în oraş, respectiv câte o staţie în Tulgheş şi Corbu, acestea fiind parte a proiectului.

În acest an, anunţa edilul, va începe un proiect major, în valoare de peste 20 de milioane de lei. Acesta include modernizarea completă a pieţei din Borsecul de Sus, unde în locul actualului izvor de la piaţă va fi construit un pavilion mare, amenajarea a două parcuri mai mici, precum şi realizarea în „Poiana Zânelor” a unui parc de machete, unde vor fi expuse replici ale aproximativ 50 dintre cele mai importante izvoare minerale din lume. Aceste lucrări vor fi finalizate probabil anul viitor, arată administraţia locală.

Proiectele amintite anterior vin după ce, în acest an, a fost începută amenajarea parcului de agrement de lângă pârtia de schi, unde, pe lângă bobul de vară existent, se doreşte extinderea ofertei turistice cu încă 12 elemente de divertisment. De asemenea, tot în 2026, a demarat renovarea toaletei publice din oraş, amânată mai mulţi ani.

Tot în strânsă legătură cu turismul, se doreşte amplasarea, la intrările în oraş, a unor panouri informative, şi modernizarea celor existente din staţiune. De asemenea, vor fi reabilitate şi statuile de pe Bulevardul 7 Izvoare, va fi instalat un panou LED informativ în oraş şi va fi amenajat accesul către cascada de sub Viaduct prin construirea unei alei care să permită vizitarea acesteia. De asemenea, peste 600.000 de lei sunt alocaţi pentru întreţinerea parcurilor şi a zonelor verzi, cosit, plantarea de flori.

În timpul verii se va începe termoizolarea blocurilor J şi K de pe strada Topliţei, pentru aceste lucrări fiind prevăzută o sumă de 1,1 milioane de lei, din care 15% vor fi suportaţi de locatari în 24 de rate egale, iar restul de 85% va fi asigurat de primărie. „Mi-aş dori ca şi centrul din Borsecul de Jos să devină, în sfârşit, o zonă bine organizată”, spunea Mik József, primarul oraşului Borsec.

O sumă de 2,5 milioane de lei a fost prevăzută pentru reparaţii. În acest sens, vor fi lucrări de reabilitare la sala de sport, se va repara o porţiune de trotuar de pe strada Topliţei. Mai sunt şi drumuri asfaltate şi pavate cu piatră cubică, mobilier urban în Borsecul de Jos şi de Sus, în Poiana Zânelor, garduri şi stâlpi de iluminat în staţiune, precum şi reparaţii la atelierul şcolar.

În ceea ce priveşte proiectele care vor fi finalizate în acest an, Primăria oraşului Borsec aminteşte de renovarea izvoarelor Kossuth, nr. 3 (Madonna), nr. 5 (László) şi nr. 6 (Lázár), de extinderea parcului central din vecinătatea Hotelului Melik, proiect început acum doi ani, dar oprit din lipsă de fonduri, precum şi de amenajarea terenului din jurul locuinţelor sociale şi de serviciu. Aici vor fi construite drumuri, alei pietonale, iluminat public şi parcări, cu speranţa că anul acesta aceste locuinţe vor putea fi repartizate. În prezent, cea mai mare problemă rămâne racordarea clădirilor la reţeaua electrică.

Pentru evenimentele culturale, edilul a precizat că au fost limitate cheltuielile faţă de anii anteriori, acum fiind alocaţi 384.000 de lei. Festivalul Nostalgic se va organiza în acelaşi loc ca şi anul trecut. În cadrul Cea1 Borsec Festival nu vor mai avea loc concerte mari, dar vor rămâne activităţile gastronomice, competiţiile sportive, proiecţiile de filme şi diversele discuţii tematice.

În acest an s-a decis să nu se organizeze Zilele Oraşului Borsec. Totuşi, deoarece se împlinesc 220 de ani de la îmbutelierea apei minerale din Borsec, compania Romaqua Group a decis să organizeze un eveniment mai amplu, Zilele Borsec, în perioada 7-8 august. Primăria se va alătura acestui eveniment, iar programele de duminică vor fi organizate şi finanţate din bugetul local.

„Nu este sigur că vom putea realiza totul, deoarece bugetul acestui an a fost adoptat foarte târziu din cauza întârzierii bugetului naţional. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca acesta să fie aprobat atât de târziu de consiliu, dar vom încerca să realizăm tot ce este posibil, iar ceea ce nu reuşim anul acesta va fi continuat anul viitor.

Ţara se află într-o situaţie economică dificilă, la care se adaugă şi o criză politică. Este dificil să faci planuri pe termen lung în aceste condiţii, însă consider că acest buget urmează direcţia stabilită cu ani în urmă, iar evenimentele recente confirmă că această direcţie este una corectă”, spunea Mik József. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.