Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (III) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Învățământ » Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (III)
Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (III)

Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (III)

 Momente ce s-au transformat în amintiri frumoase sau hazlii

Unul dintre cei mai importanţi factori în atragerea copiilor rromi la şcoală a fost interacţiunea dintre învăţătoare şi cei mici. Deschiderea celor mici, rămânerea elevilor la şcoală nu se putea realiza dacă relaţia cu învăţătoarele era una rece, una sobră, pentru că una dintre temerile lor este aceea că nu sunt acceptaţi sau că sunt trataţi în anumit fel doar pentru faptul că sunt rromi.

„Ceea ce mă bucură – spunea Anda-Elena Ianoşi – e că (învăţătoarele) nu au reţinere să-i strângă în braţe ca pe toţi alţi copii, să-i mângâie şi să le asculte poveştile. Au nenumărate poveşti, multe dintre ele grele, pentru că sunt copii care au probleme, sunt bolnavi şi cu toate astea vin la şcoală”.

 

 „O vrem pe învăţătoarea noastră”

Una dintre întâmplările care întăresc faptul că atunci când primesc căldură oferă la rândul lor căldură şi că-l primesc în suflet pe dascăl a fost momentul când una dintre învăţătoare a plecat la Bucureşti.

În prima zi, noua învăţătoare a plecat de la şcoală plângând, spunând că nu va mai lucra la Moglăneşti, că nu-şi doreşte să lucreze în condiţiile de acolo. „A venit plângând – ne povestea Anda-Elena Ianoşi – pentru că elevii i-au spus că ei îşi vor înapoi pe învăţătoarea lor şi că nu o vor accepta atâta vreme cât ei ştiu că cealaltă poate să se întoarcă şi le-a promis că va veni înapoi la ei. Au intervenit celelalte colege, profesorul de sport, Narcisa şi fiecare a stat, o vreme, alături de proaspăta învăţătoare oră de oră până când au acceptat-o. Au văzut că şi ea se ocupă de ei, îi mângâie, îi spală ca şi cealaltă. Când cealaltă a venit în vizită s-au bucurat, au îmbrăţişat-o, dar deja se uitau la cea prezentă ca fiind stăpâna clasei lor”.

 

 Domnul ministru… „scorpie”

Printre momentele aşteptate cu drag de copiii de la şcoală se află şi vizitele primite din partea unor persoane – de la directoarea şcolii, inspectori şi până la deputaţi sau miniştri. Iar o astfel de vizită l-a avut în prim-plan pe fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie.

„Ne străduiam noi – povestea Anda – să-i învăţăm cine vine la ei şi ce funcţie are persoana respectivă. Ne-a fost greu să-i învăţăm cum îl cheamă pe ministru. Nu reuşeau nicicum să-i reţină numele, deşi am repetat în câteva rânduri şi cu cei mici şi cu cei mari – la voi o să vină domnul ministru Remus Pricopie şi o să vorbească cu voi şi o să-i spuneţi nevoile voastre şi cum aţi vrea să fie şcoala pentru voi.

Când a ajuns ministrul, o fată din grădiniţă, micuţă – cât banca de înaltă – care avea un buchet de flori culese din grădina pe care o organizaseră elevii în curtea şcolii, s-a dus în faţa lui. Ministrul ori n-a observat-o, ori n-a înţeles despre ce e vorba. Ea îi tot întindea florile şi el nu a reacţionat nicicum şi ea îi zice: da dă-te odată jos că vreau să te pup!

După care, nu s-a întâmplat nimic rău, dar ne-au trecut toate culorile. Intră domnul ministru la elevii din clasa a IV-a şi eu, bucuroasă că au reţinut cine vine la ei, zic Copii, cine este în vizită la voi? Aţi reţinut ce musafir important avem noi astăzi? Şi unul dintre ei zice: Da, Remus Scorpie.

Până la urmă a fost drăguţ, iar atitudinea ministrului a fost una care ar putea fi apreciată ca atare, înţelegând că nu au vrut copiii să jignească, ci atât au înţeles ei”.

 

 Poveşti speciale

Pe lângă întâmplările hazlii, şcoala din Moglăneşti oferă şi poveşti mai… speciale. Iar una dintre ele îi aparţine lui Bobo.

Bobo este o ţigăncuşă frumoasă şi inteligentă, dar care a devenit „victima” obiceiurilor din comunitatea de rromi.

Deşi avea 14-15 ani, la fel ca alţi copii, Bobo a solicitat de mai multe ori să fie păstrată la şcoală pentru că vrea să înveţe. Dar, după ce, la rugămintea ei, a repetat clasa a IV-a de două ori, s-a măritat cu un rrom înstărit, găsit într-o altă comunitate. Bineînţeles, a fost alegerea părinţilor ei, a fost respectarea tradiţiilor. La câteva luni de la căsătorie, Bobo a făcut şi un copil, iar după aceea nu a mai mers la şcoală.

Alte poveşti sunt ale lui Florin şi ale lui Medalion.

Florin, elev în clasa a II-a, impresionează prin faptul că în ciuda unor probleme pe care le are la oase, merge în continuare la şcoală.

Alături de Flăcărica sau Regina, Medalion e un alt nume de botez dat copiilor de părinţi din unele filme sau după personaje din viaţa reală. Medalion şi-a luat porecla de la Gigi Becali, dar la fel ca şi Florin, impresionează prin încăpăţânarea pozitivă pe care o are: când a fost mic a căzut pe el apă fierbinte şi, în ciuda problemelor de sănătate pe care încă le are, continuă să meargă la şcoală.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.