Atelier gratuit de pictură şi creaţie pentru copii, la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”

0

Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc îi invită pe cei mai mici dintre artişti la o săptămână dedicată culorilor, creativităţii şi distracţiei. În perioada 31 august – 4 septembrie, instituţia organizează un atelier special de pictură şi lucru manual destinat copiilor dornici să îşi transforme ideile în adevărate opere de artă.

Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor toate materialele necesare: şevalete, pânze, vopsele, pensule, dar şi snacksuri pentru pauzele dintre reprizele de creaţie. Tot ce trebuie să aducă cei mici sunt buna dispoziţie şi imaginaţia.

Programul atelierelor:

  • luni, 31 august: 11:30-14:30;
  • marţi, 1 septembrie: 10:00-13:00;
  • miercuri, 2 septembrie: 10:00-13:00;
  • joi, 3 septembrie: 12:30-15:30;
  • vineri, 4 septembrie: 10:00-13:00.

Participarea la eveniment este gratuită, proiectul fiind susţinut de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc.

Înscrierile se fac la Evelin Keresztes, la numărul de telefon 0743/28.33.51, sau printr-un mesaj privat pe pagina oficială de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Kájoni János”. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.