Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
De pe fondurile forestiere administrate de DS Harghita, în acest sezon, cel mai mare şi frumos trofeu de cerb a cântărit 8,9 kilograme
Una dintre cele mai frumoase vânători este considerată a fi cea la cerbi. În pădurile harghitene există o populaţie importantă de cervide, foarte valoroasă, deoarece trăieşte 100% sălbatic. Sezonul de vânătoare la cerbul comun, pentru trofeu, este în perioada 10 septembrie şi 15 octombrie.
În acest an, Direcţia Silvică (DS) Harghita a avut pe cele trei fonduri de vânătoare pe care le administrează o cotă de recoltare de 26 exemplare de cerb comun: pentru trofeu, care sunt cele mai valoroase, 10 exemplare; pentru selecţie – 5; femele – 11.
Până în prezent, cu puţin înainte de încheierea sezonului de vânătoare la cerbul de trofeu, au fost recoltate 10 exemplare, din care opt de trofeu şi două de selecţie.
Dacă perioada de recoltare pentru trofeu este între 10 septembrie şi 15 octombrie, pentru selecţie începe la 1 septembrie şi se termină la 31 decembrie, iar pentru femele de la 1 septembrie la 15 februarie.
Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a explicat că, înainte de retrocedarea terenurilor către foştii proprietari, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva gestiona o treime din toate fondurile cinegetice, iar două treimi erau la asociaţiile de vânătoare. În prezent, însă, RNP – Romsilva mai deţine o suprafaţă mult mai mică în fonduri cinegetice.
Un exemplu în acest sens este Direcţia Silvică Harghita, care a gestionat înainte de retrocedări 15 fonduri de vânătoare, iar în momentul de faţă mai administrează trei fonduri cinegetice, la ocoalele silvice Topliţa, Borsec şi Tulgheş.
Potrivit şefului DS Harghita, în ultima perioadă vânătoarea în zona de munte se limitează la câteva specii de animale. Şi aceasta deoarece o parte din speciile admise în trecut la vânătoare în momentul de faţă sunt ocrotite. Este vorba despre speciile aşa-numite CITES, carnivorele mari: lup, râs, pisică sălbatică şi, bineînţeles, urs. La care se adaugă şi cocoşul de munte, care nu este o specie pe lista CITES, însă vânătoarea nu este permisă în momentul de faţă. Astfel că în zona de munte a mai rămas doar vânătoarea la speciile de cervide şi mistreţ. Celelalte specii – vulpi, iepuri etc. – nu au o pondere atât de mare în această zonă, în ceea ce înseamnă activitate cinegetică.
Marea majoritate a vânătorilor sunt străini; un trofeu de cerb porneşte de la 1.560 de euro
Revenind la vânătoarea la cerbi, ing. Cătălin Mutică a arătat că, în cazul speciilor cinegetice (admise la vânătoare), trofeul (coarnele în cazul cerbului) este cel mai valoros, pentru că aduce venituri. „Nu foarte multe fonduri cinegetice se pot lăuda că au promovat exemplare valoroase din punct de vedere al conformităţii corpului sau al trofeului. La speciile cinegetice, trofeul este cel mai valoros, aduce venituri. Astfel că, un aspect important în gestionarea faunei cinegetice este o selecţie prin vânătoare pentru a putea fi promovate exemplarele cele mai bune din punct de vedere al trofeului şi care să genereze o linie genetică care să dea în continuare exemplare cu trofee importante. România stă foarte bine la trofeele de cerb. Au fost premii la nivel mondial pentru trofee, ultimul fiind recoltat pe Valea Gurghiului”, a spus directorul DS Harghita.
Conform acestuia, greutatea medie a unui trofeu de cerb pe fondurile de vânătoare ale DS Harghita este de 7 kg. Cu cât creşte greutatea, cu atât creşte şi valoarea.
Un trofeu de 7 kg costă 1.560 de euro şi creşte cu 5,5 euro pentru fiecare 10 grame până la opt kg. Un trofeu de 8 kg are un preţ de 2.110 euro.
„Într-adevăr, trofeele foarte valoroase, de exemplu de aproape 12 kg, ajung la un preţ de peste 8.000 de euro. Dar aceste trofee sunt excepţii”.
În acest sezon, cel mai mare trofeu a fost de 8,9 kilograme, la Ocolul Silvic Borsec, „un trofeu valoros”. În general, media unui trofeu de cerb carpatin în România este între 7 şi 8 kg.
Cei mai mulţi vânători de trofeu care vin pe fondurile cinegetice ale DS Harghita sunt străini. Totuşi, există cereri şi de la vânători români pentru specia cerb comun. „Preţurile nu sunt prohibitive, sunt la fel şi pentru vânătorii străini şi pentru cei din ţară. Importantă este pasiunea pe care o are cineva pentru această activitate. Vânătoarea nu este un sport ieftin; pe lângă trofeu mai sunt costuri cu echipamentul, arme, deplasări, cazări, masă. Un sejur de vânătoare, care are o durată cuprinsă între trei zile şi o săptămână, ajunge la un preţ dublu faţă de costul trofeului. Marea majoritate a vânătorilor se cazează în cabanele DS Harghita”, a declarat şeful direcţiei silvice.
Ing. Cătălin Mutică a explicat că, cu cât e mai greu un trofeu, cu atât e mai bătrân cerbul. „Iar un vânător adevărat nu vine să vâneze un cerb tânăr. Vânează un cerb care are un trofeu valoros şi este spre sfârşitul carierei lui de taur. Spre bătrâneţe taurii bătrâni lasă locul cerbilor tineri”.
„Legat de activitatea cinegetică, în decursul anilor am avut foarte multe de învăţat de la vânătorii care vin din ţări în care vânătoarea are tradiţie. Nu vin cu deprinderi greşite, nu vin să vâneze cu orice preţ, deoarece majoritatea nu sunt începători. Pentru ei vânătoarea este ceva deosebit: dacă doresc un cerb îl vreau pe cel care chiar trebuie recoltat. Nu vrea neapărat un cerb tânăr, de viitor, pentru că acesta trebuie să rămână pe fondul de vânătoare, deoarece trebuie să genereze urmaşi”, a arătat ing. Mutică.
Directorul DS Harghita a amintit şi de o problemă: numărul mic de unităţi economice care procesează carne de vânat. Conform acestuia, după recoltare, trofeul rămâne la vânător, dacă e cazul, iar gestionarului fondului cinegetic îi revine carnea vânatului, pe care trebuie să o valorifice. „La noi sunt foarte puţine unităţi economice care procesează carne de vânat şi au autorizaţii sanitar-veterinare în acest sens. Este destul de greu să găsim parteneri, beneficiari, pentru a comercializa carnea de vânat. E destul de greu, dar facem faţă”, a precizat ing. Cătălin Mutică.
Boncănitul
Vânătoarea la cerbul comun – a apreciat directorul DS Harghita – este una dintre cele mai frumoase. Cerbul comun este o specie care este adaptată perfect zonelor de munte, cu păduri întinse, care cuprinde şi parchete, enclave, precum şi izvoare cu ape. Aşadar, zonele care asigură condiţiile necesare de linişte, adăpost şi de hrană. Acestea sunt cele trei aspecte importante în gestionarea unui fond de vânătoare pentru a putea gestiona corespunzător o populaţie.
„Cerbul, la noi, în zona de munte le regăseşte pe toate, ca dovadă există o populaţie de cervide importantă în judeţ şi în zona fondurilor de vânătoare gestionate de DS Harghita. Această populaţie de cerbi este foarte valoroasă, întrucât este o specie care la noi trăieşte 100% sălbatic, nu este hrănită de către personalul silvic aproape deloc. Iarna se mai asigură anumite puncte de hrănire, fân pentru populaţia de cervide. Însă numai în iernile foarte grele şi cu strat mare de zăpadă, când cervidele se cantonează în anumite zone şi nu se pot deplasa. Altfel, cerbul trăieşte 100% natural în pădurile României”, a declarat ing. Cătălin Mutică.
Cerbul este o specie care devine sociabilă din toamnă până în primăvară. În perioada împerecherii, care se întâmplă în luna septembrie şi prima parte a lui octombrie, cerbii îşi dispută supremaţia cârdurilor de ciute. Iar de aici vine şi termenul de boncănit, pentru că e un mod prin care îşi semnalează prezenţa în anumite zone, sau poate de frică, ori poate în toiul luptei sau înainte. Spectacolul sonor al cerbilor are loc în păduri dimineaţa devreme şi după-masă până noaptea târziu.
Această perioadă coincide şi cu sezonul de vânătoare la cerbi. „Poate că mulţi nu ar fi de acord, pentru că nu ar fi etic. Însă vânătoarea este şi un sport şi presupune, când există posibilitatea legală să vânezi, că nu trebuie făcut vânatul să sufere. Cerbul este o specie de care te apropii foarte greu, pentru a o observa. În afară de perioada în care trăieşte în cârduri, sunt solitari. În perioada de boncănit, vânătorii se pot apropia la o distanţă optimă de tragere şi atunci există toate şansele să nu rănească exemplarul. Pe de altă parte, foarte mulţi cerbi trebuie să fie recoltaţi ca exemplare de selecţie. Una dintre cele mai importante atribuţii în gestionarea fondului de vânătoare este să se facă o selecţie a exemplarelor de specii cinegetice (specii admise la vânătoare, la care este permisă vânătoarea, cum este cerbul)”, a conchis ing. Cătălin Mutică.
Şt. PĂTRÎNTAŞ
