Retrospectiva anului 2023 (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 23 iunie 2024
Home » Societate » Retrospectiva anului 2023 (II)
Retrospectiva anului 2023 (II)

Retrospectiva anului 2023 (II)

  • Aprilie – iunie
  • Luna aprilie începea cu o veste aşteptată de mulţi ani: se reluau tratamentele balneo-medicale la Borsec. După o pauză de două decenii, primii pacienţi ajungeau la FONTANA Spa&Balneo. „Acesta este un pas extrem de important în scurta existenţă a Centrului Fontana, deoarece de acum încolo cei interesaţi pot alege din întreaga gamă de servicii pe care le oferim: de la pachetele de wellness, spa, până la cele de tratament balnear”, declara Tamara-Ana Proca, directoarea centrului de tratament.
  • Tot la începutul lunii se semna contractul de execuţie pentru reabilitarea şi, practic, reamenajarea străzii Harghita: o porţiune de aproximativ 1,4 km, cuprinsă între pasajul de peste calea ferată şi ieşirea din oraş spre Odorheiu Secuiesc.
  • În săptămâna de dinaintea Duminicii Floriilor, la Muzeului Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc avea loc un atelier de încondeiat ouă, organizat de Alexandra Ţifrea – coordonatoarea grupului „Şezătoare la Miercurea-Ciuc”. La acesta au participat zeci de persoane dornice să deprindă tainele acestui meşteşug. Un eveniment asemănător a avut loc şi la Livezi, în Sâmbăta lui Lazăr, care precede Duminica Intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim. Aproape o sută de tineri şi vârstnici din Miercurea-Ciuc şi din comunele învecinate satului Livezi au răspuns invitaţiei lansată de fondatoarele Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi, participând la atelierul de încondeiat ouă roşii.
  • La Corbu se lansa prima monografie a comunei, care adună în paginile ei informaţii geomorfologice, hidrologice, dar, cel mai important pentru astfel de lucrări, informaţii despre originea comunei, a populaţiei, despre cine au fost şi cine sunt corbenii, despre cultura şi religia locului. Lansarea studiului monografic Corbu – O comună de pe Valea Bistricioarei a fost marcată în prezenţa fiilor şi fiicelor satului. Fie ei – aşa cum zicea autorul lucrării – crescuţi din pământ (cei originari de pe aceste meleaguri), fie răsădiţi (cei mutaţi în Corbu). Printre cei prezenţi s-au numărat Isabela Prodan (subprefectul judeţului), Valer Dorneanu (fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al Curţii Constituţionale), Grigore Scoruş (fost primar al comunei), Laurenţiu Mirela (directoarea Liceului Tehnologic Corbu), preoţi, cadre didactice şi locuitori ai comunei, precum şi oaspeţi din localităţi învecinate. Gazdele au fost Dumitru Răucescu (autorul lucrării) şi Romeo Ţepeş-Focşa (primarul comunei Corbu).
  • Cu un buget de 20 de milioane de lei, mare parte fonduri guvernamentale, începea renovarea Policlinicii din Miercurea-Ciuc, un proiect care are ca scop amenajarea clădirii existente a Policlinicii din Miercurea-Ciuc în Ambulatoriu, cabinete medicale şi laboratoare ce vor funcţiona în regim de policlinică şi unde se vor putea realiza tratamente în regim ambulatoriu pentru pacienţi.
  • Anul trecut, Cetatea Mikó din Miercurea-Ciuc a împlinit 400 de ani de existenţă. Marcând acest moment, în luna aprilie se dădea startul unui şir de evenimente, acestea urmând a fi încheiate în acest an, tot în luna aprilie.
  • În Harghita, 2023 a fost declarat Anul turismului de Sănătate, strategia judeţeană în domeniu concentrându-se asupra serviciilor de turism care promovează menţinerea sănătăţii fizice şi psihice, precum şi a stilului de viaţă adecvat, prin promovarea centrelor de tratament, centrelor wellness, a medicinii populare şi a turismului activ. În acest scop, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) organiza un concurs pentru crearea unui clip de promovare turistică a judeţului Harghita, a cărui temă principală era „prezentarea turismului de sănătate al judeţului (bază de tratament, wellness, băi tradiţionale, pelerinaj, terapie cu sare, apiterapie, echitaţie, drumeţii etc.), ţinând cont şi de iniţiativa Visit Harghita – Family-friendly”.
  • Cea de-a 31-a ediţie a Raliului Harghitei avea loc la începutul lunii mai. Cu 77 de echipaje înscrise, se bifa un record de participare. Însă este vorba doar de perioada modernă a raliului, cea de după anul 2000, deoarece recordul absolut a fost stabilit în anul 1986, când au participat 135 de echipaje.
  • La Miercurea-Ciuc începea a treia ediţie a Festivalului Universităţilor de Arte „Unscene”. Scopul evenimentului este acela de a reuni studenţi absolvenţi şi profesorii lor din domeniul teatrului, cu participarea a şase instituţii de învăţământ superior din România. Festivalul oferă studenţilor şansa de a se întâlni şi de a se prezenta, iar publicului o ocazie unică de a viziona spectacole de înaltă calitate, provocatoare şi proaspete şi de a cunoaşte următoarea generaţie de talente în domeniul actoriei şi al cinematografiei, au precizat organizatorii.
  • Marcând Ziua Naţională a Lecturii, în organizarea inspectorului şcolar Manuela Nicoleta Stîngă avea loc o nouă ediţie a evenimentului intitulat „Provocare la lectură”. Persoane publice din Harghita i-au provocat pe elevii din ciclurile gimnazial şi liceal – secţiile română şi maghiară – să citească, propunându-le câte un volum. Evenimentul s-a desfăşurat online, în timpul orei de Limba română, în data de 15 februarie, şcolarii având la dispoziţie o lună să citească una dintre cărţile propuse de invitaţi care se bucură de respect, de admiraţie şi de apreciere în rândul elevilor şi al comunităţii. Au participat aproape 6.000 de elevi, iar câştigătorii au fost desemnaţi în luna mai.
  • Mani Neumann, cunoscut ca violonist în legendara formaţie Phoenix, a susţinut un concert în Miercurea-Ciuc, alături de Trio Farfarello, formaţie în care este membru fondator.
  • La mijlocul lunii iunie se inaugura aeroportul din Braşov.
  • O femeie de 37 de ani şi soţul acesteia de 47 de ani, din Gălăuţaş, erau arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au înşelat şi şantajat un bărbat de 45 de ani din municipiul Topliţa. Ineditul era dat de faptul că prejudiciul declarat de victimă se ridica la aproape 200.000 de euro.
  • La sfârşitul lunii iunie începea ediţia cu numărul 31 a Zilelor „Andrei Şaguna”. Cu binecuvântarea PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, în organizarea Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna”, a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), a Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) de sub egida Academiei Române şi a Asociaţiei „Ştefadina” – Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş al Academiei Române, Centrul European de Studii în Probleme Etnice din Bucureşti al Academiei Române şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sf. Gheorghe (MNCR), programul a cuprins evocări, colocvii, simpozioane, expoziţii documentare, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori de literatură, Nedeia Sânpetrului, manifestări la care au participat peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură: cadre didactice universitare, cercetători, istorici, sociologi, etnografi, teologi, preoţi, profesori, scriitori şi alţi intelectuali din ţară şi străinătate.
  • O echipă formată din 5 eleve de la Liceul „O.C. Tăslăuanu” era premiată la nivel naţional, în cadrul unei competiţii de antreprenoriat Gen-E 2023. Pentru crearea unei aplicaţii care contribuie la stabilirea unui program nutriţional organizat, în care utilizatorii pot nota ingredientele pe care le au disponibile, iar platforma le va sugera reţete potrivite împreună cu instrucţiuni de preparare, echipa Fast & Tasty de la Liceul Teoretic „Octavian Codru Tăslăuanu” din Topliţa câştiga Sustainability Award susţinut de OMV Petrom.
  • Clubul Sportiv The Raven din Corbu se clasa pe primul loc la clasa cluburi – din cele 25 de echipe înscrise în concurs – în cadrul Campionatului Naţional de Parapantă, desfăşurat în judeţul Hunedoara. A fost declarat cel mai puternic din competiţie, iar pilotul Bogdan Şelever a fost câştigătorul competiţiei – desemnat din cei 135 de piloţi participanţi din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Republica Populară Chineză, România şi Ungaria.
  • La sfârşitul lunii iunie, crucile considerate ridicate ilegal în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului erau demolate. Presa locală din judeţul Bacău scria că primarul oraşului Dărmăneşti trimisese la Valea Uzului o echipă pentru a demola crucile pe care instanţa le-a considerat că au fost amplasate ilegal, pe terenul comunei harghitene Sânmartin.
  • Tot la final de iunie se dădeau publicităţii rezultatele finale ale recensământului în judeţul Harghita. Potrivit datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică, în judeţ sunt 13 localităţi care au sub 2.000 de locuitori. Cea mai mică localitate din judeţ, ca număr de locuitori, este comuna Dârjiu, care avea o populaţie de doar 851 de persoane în perioada derulării recensământului. Băile Tuşnad este, cu 1.372 de locuitori, cel mai mic oraş din Harghita, dar şi din ţară. Topliţa avea, la sfârşitul anului 2021, 12.609 locuitori, Gheorgheni 15.884, Odorheiu Secuiesc 31.335, iar populaţia municipiului Miercurea-Ciuc era de 34.484 persoane. Întregul judeţ avea, conform rezultatelor RPL 2021, 291.950 de locuitori, cu 18.917 mai puţini decât la recensământul precedent din 2011.
  • Primăria Miercurea-Ciuc anunţa proiectele declarate câştigătoare în cadrul programului bugetării participative şi care erau incluse în lista de investiţii pentru 2023. S-a decis finanţarea amenajării unui teren de tenis cu piciorul (64.000 de lei); modernizarea terenului de joacă dintre Aleea Avântului şi strada Tudor Vladimirescu (100.000 de lei); amenajarea traseului educaţional în zona Harghita-Băi (100.000 de lei); înfiinţarea de staţii autonome de service pentru biciclete (88.000 de lei); instalarea în oraş a unor cârlige pentru lesele câinilor (8.000 de lei). Valoarea totală a finanţărilor era de 360.000 de lei.

Sinteză de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.