Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Parteneriat strategic între UBB şi Consiliul Judeţean Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Parteneriat strategic între UBB şi Consiliul Judeţean Harghita

Parteneriat strategic între UBB şi Consiliul Judeţean Harghita

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi Consiliul Judeţean (CJ) Harghita vor fi, începând de miercuri, 3 februarie, parteneri într-un acord strategic încheiat de liderii celor două instituţii.

Acordul-cadru prevede stabilirea unor legături academice şi culturale, precum şi de cercetare sau a altor activităţi pe care cele două instituţii le au în comun, vizând dezvoltarea instituţională, a învăţământului superior, precum şi pentru dezvoltarea comunităţilor locale.

Colaborarea va include programe care contribuie la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre cele două instituţii, programe care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, judeţene, respectiv la dezvoltarea învăţământului superior, în mod special la dezvoltarea extensiilor universitare ale UBB din judeţul Harghita (Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc). Dincolo de învăţământul academic tradiţional (licenţă/master), potrivit acordului, astfel de programe şi activităţi pot include dezvoltarea unor forme de învăţământ netradiţional (open courses) dedicat nevoilor locale/regionale; dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare; organizarea de evenimente, mese rotunde, workshop-uri, conferinţe ştiinţifice sau a unor programe culturale comune; schimburi de materiale academice, publicaţii şi alte documente; promovarea şi implementarea unor proiecte cu finanţări diverse (interne şi internaţionale); consiliere reciprocă; desfăşurarea unor programe instituţionale, educaţionale şi de cercetare comune cu posibilitatea de cooptare a unor parteneri locali, naţionali sau internaţionali. De asemenea, colaborarea va viza sprijinirea reciprocă în promovarea imaginii şi realizărilor celor două instituţii, a iniţiativelor şi activităţilor comune; publicarea unor materiale informative/promoţionale (pliante, broşuri etc.), a unor volume colective, monografii ştiinţifice şi de popularizare; promovarea şi organizarea comună a unor stagii/cursuri de pregătire profesională. Studenţii, masteranzii şi doctoranzii UBB vor beneficia şi ei în mod direct de prevederile acordului încheiat între UBB şi Consiliul Judeţean Harghita, acesta vizând şi organizarea stagiilor de practică de specialitate şi a unor programe de voluntariat în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi în instituţiile subordonate acestuia.

„Acordul este strategic din două motive principale. UBB, ca universitate multiculturală, are prin linia maghiară responsabilitate academică şi culturală faţă de comunitatea maghiară din toată ţara. Apoi, UBB are o serie de extensii academice/universitare în toată ţara, ceea ce o responsabilizează faţă de comunităţile locale unde se află aceste extensii, comunităţi care, prin prezenţa UBB, devin astfel comunităţi academice/universitare focalizate mai ales pe educaţie şi relaţia cu societatea. În acest caz, combinaţia celor două motive principale a generat acest acord strategic, pe care o să-l implementăm programatic”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat într-un comunicat de presă remis de CJ Harghita.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, afirmă, conform sursei citate, că, prin acest acord-cadru, „cooperarea informală de până acum a devenit oficială. Consiliul Judeţean Harghita vrea să fie partener al universităţii, munca comună acoperă mai multe sectoare. Cred în colaborări, care se bazează pe idei concrete, iar aici acesta este cazul, consiliul judeţean are un program de stagiu şi voluntariat, dar primim şi tineri profesionişti în diferite grupuri de lucru”.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.