O mică statuetă antropomorfă, din Eneolitic, descoperită în situl Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii”

Campania arheologică din 2026 de la Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii” a început cu o descoperire din prima zi.
Arheologi de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni au reluat săpăturile în situl de pe Dâmbul Cetăţii, iar prima descoperire din acest an este o mică statuetă antropomorfă (idol feminin), din Eneolitic, aparţinând culturii Cucuteni (4500-4050 î. Hr.), precizează instituţia în cadrul unui comunicat.
Modelată din două bucăţi de lut lipite, statueta a fost apoi arsă. Condiţiile de mediu au făcut ca aceasta să se crape în zona lipiturii.
Datorită artei modelării obiectelor din lut, cucutenienii sunt cunoscuţi drept cei mai iscusiţi meşteri ai Europei eneolitice.
Situl arheologic se află în apropierea satului Şoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, judeţul Harghita, în locul numit de localnici Dâmbul Cetăţii.
Primele informaţii despre sit datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În perioada interbelică, arheologul Al. Ferenczi includea situl în repertoriul cetăţilor dacice din Transilvania. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, arheologul dr. Zoltán Székely efectua primele săpături arheologice.

Începând cu anul 1999, MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a reluat cercetările arheologice de la Dâmbul Cetăţii, aducând informaţii preţioase pentru cunoaşterea culturilor preistorice Cucuteni-Ariuşd-Tripolie (mil. V-IV î. Hr.), Bodrogkeresztùr (mil. IV-III î. Hr.), Coţofeni (mil. III î. Hr.), Costişa (mil. III-II î. Hr.) şi Wietenberg (mil. II î. Hr.), care au cuprins şi zona Carpaţilor Răsăriteni.
Acesta este unul dintre cele mai importante şi complexe situri arheologice din Transilvania. Săpăturile sistematice realizate de-a lungul deceniilor au scos la iveală locuinţe, unelte, arme, obiecte de cult şi o cantitate impresionantă de ceramică pictată, oferind istoricilor detalii preţioase despre comunităţile preistorice din zona depresionară a Ciucului, se arată de către MNCR.
Săpăturile se realizează cu finanţare din partea Ministerului Culturii, din Programul naţional de finanţare a cercetării arheologice sistematice 2026.
