O frumoasă şi necesară lucrare monografică: Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Sionul Arcului Intracarpatic

La 25 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, şi la 83 de ani de la zidirea Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc, prin osârdia părintelui Panciu Laurenţiu-Gabriel, secretarul Episcopiei, vede lumina tiparului lucrarea monografică Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Sionul Arcului Intracarpatic. Volumul a apărut la Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, cu un Cuvânt de binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei intitulat Catedrala Episcopală – tinda Raiului din Carpaţi. Maica tuturor bisericilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, şi o Postfaţă semnată de Ioan Lăcătuşu, corectura fiind efectuată de prof. Dorina Drăghici Moraru.

În bogatul Cuvânt de învăţătură, Vlădica Andrei a evidenţiat menirea şi semnificaţia teologică profundă a sfintelor lăcaşuri de închinăciune şi locul distinct ocupat de catedralele eparhiale, în rândul celorlalte biserici, aducând un omagiu tuturor celor care au contribuit la înălţarea şi fiinţarea Catedralei Eparhiale din Miercurea Ciuc. „Îi pomenim pe toţi cei care au contribuit cu obolul lor la zidirea acestei Catedrale – consemnează Preasfinţitul Andrei – pe slujitorii preoţi şi diaconi care au liturghisit şi propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu şi pe toţi binecredincioşii creştini vii şi adormiţi, care au iubit <<podoaba casei>> Acestuia, pentru care ne rugăm să fie întărită până la sfârşitul veacurilor”.

Autorul lucrării, părintele Panciu Laurenţiu-Gabriel, a slujit la Altarul Catedralei Episcopale (2015-2019), îndeplinind în acelaşi timp şi funcţia de secretar al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. În anul 2018, părintele Panciu a susţinut teza de doctorat cu tema Bisericile româneşti din Judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune (azi Covasna şi Harghita) în perioada 1918-1945, la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Şcoala Doctorală de Teologie „Isidor Todoran”, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, sub conducerea ştiinţifică a pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru. Lucrarea menţionată aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea profundă, temeinică şi riguroasă, bazată pe izvoare istorice de necontestat, a vieţii bisericii româneşti din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, în perioada interbelică, perioadă în care s-a înălţat şi actuala catedrală episcopală din Miercurea Ciuc. Sunt toate acestea argumente convingătoare privind temeiurile motivaţionale şi expertiza profesională ale autorului, care au stat la baza elaborării prezentei monografii.

Despre comunitatea românească şi viaţa credincioşilor ortodocşi din Miercurea Ciuc şi localităţile învecinate au apărut mai multe studii şi articole, printre care: lucrarea „Românii din Covasna şi Harghita. Istorie, Bisericǎ, Şcoalǎ, Culturǎ”, de Ioan Lǎcǎtuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pǎtrunjel, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2003, volum apărut cu binecuvântarea IPS Ioan Selejan, în revistele „Angvstia”, „Grai Românesc”, „Acta Carpatica”, „Sangidava”, şi în ziarele „Informaţia Harghitei”, „Cuvântul Nou”, „Mesagerul de Covasna”, „Condeiul ardelean” ş.a. File din istoricul bisericilor existente în Miercurea Ciuc se regăsesc şi în lucrările întocmite de preoţii Emil Pop, Constantin Gane şi Viorel Mihoc, arhiviştii şi muzeografii Viorica Crişan, Aurel Marc, Ana Dobreanu şi Gina Ghiaţă, profesorii Valeria Pop, Elena Mîndru, Nicu Vrabie, Constantin Costea, Nicolae Bucur, învăţătoarea Olimpia Sticlaru împreună cu elevii săi ş.a.

Din lucrările menţionate rezultă că, prin aşezarea sa geografică, municipiul Miercurea Ciuc, reşedinţa judeţului Harghita este un important punct de legătură între Moldova şi Transilvania, având un rol însemnat în derularea schimburilor comerciale, culturale şi umane între localităţile aflate de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. Oraşul, atestat documentar în anul 1558, s-a format ca târg la încrucişarea drumurilor comerciale dinspre Transilvania spre Moldova şi Ţara Românească. Târgul se ţinea săptămânal, în ziua de miercuri, de aici provine şi denumirea localităţii. Pe teritoriul municipiului a fost scos la iveală un bogat material arheologic identificate aşezări din neolitic, epoca bronzului şi epoca dacică, în complexul fortificat de la Jigodin.

În lustra generalului Basta din 1602, figurează şi Ioan Andea (Anda Janos) – drabant şi Francisc Andea (Anda Ferencz) – primpil. Lustra din 1614, ordonată de principele Gabriel Bethlen, menţionează doi primpili români: Toma Andea (Anda Thamas) şi Nicolae Andea (Anda Miklos), precum şi pe jelerul român Petre Moldovan (Moldvai Peter). Conscripţia fiscală, zisă „domestica”, din 1750, cuprinde la Topliţa-Ciuc şi pe următorii capi de familie români: între libertini (prim. Şi pix) Gheorghe Andea (Georgius Anda), Toma Andea (Thomas Anda); printre jeleri: Ştefan Românul (Stephanus Olah), Mihai Românul (Michael Olah), iar ca iobagi pe: Matei Drăghici (Matthias Daratits), Andrei Damian (Andreas Demien), Ioan Drăghici (Joannes Daratits) şi pe un alt Matei Drăghici (Matthias Daradits). Aceeaşi conscripţie îi menţionează în Jigodin pe românii: Bartolomeu Vasile (Bartolomeus Vaszilj), Ioan Fata (Joannes Vata), Petre Românul (Petrus Ola), Teodor Roman (Theodorus Roman) şi Ioan Vasile (Joannes Vaszillij).

În perioada 1815-1848, la Regimentul de Graniţă Secuiesc de Infanterie Miercurea Ciuc, care făcea parte din armata imperială austriacă, funcţionau şi ofiţerii români: Ignat Paloş (1822-1839), un timp a fost adjutant al comandantului regimentului; David Domide (1822-1830); Dumitru Maniu (Many); Dumitru Popovici (1815-1824). În anul 1871, era jurist cancelist la Judecătoria centrală din Miercurea Ciuc oficialul român Vasile Grauru. Începând cu anul 1876, Miercurea Ciuc devine centrul de reşedinţă al comitatul Ciuc. În 1894, în Regimentul regesc maghiar de honvezi nr. 26 Ciuc-Odorhei, unul din comandanţi era maiorul Alexandru Pascu. Juraţi la Tribunalul regesc din Miercurea Ciuc, în 1900, erau şi Augustin Dobrean – negustor în Tulgheş, Ioan Rus – notar şi Ioachim Nădăşan, subjude.

De menţionat faptul că în toate celelalte oraşe importante, din fostele scaune secuieşti, comunităţile româneşti şi-au construit biserici şi şcoli confesionale ortodoxe şi greco-catolice, încă din sec. al XVI-lea, astfel: Odorheiu Secuiesc (1600), Topliţa – Mânăstirea Doamnei (1658), Tg. Secuiesc (1754), Sfântu Gheorghe (1790), Gheorgheni (1900) – toate aceste lăcaşuri de cult fiind construite pe locul celor vechi din lemn. Şi în satele cu populaţiei etnic mixtă din împrejurimile oraşului Miercurea Ciuc, comunităţile româneşti şi-au construit biserici, precum în localităţile: Lăzăreşti (1711), Sândominic (1787), Ciucsângeorgiu (1840), Voşlobeni (1864), Frumoasa (1879), Imper (1884) – toate înălţate pe locul celor vechi din lemn.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cu sprijinul Statului Român şi a Mitropoliilor de la Sibiu şi Blaj, comunităţile româneşti, întărite numeric, prin stabilirea în zonă a funcţionarilor din instituţiile administraţiei de stat, din domeniul învăţământului, justiţiei, ordinei publice, armatei şi al mediul economic, beneficiind de terenurile atribuite prin reforma agrară, dar şi de solidaritatea exemplară a societăţii româneşti (asociaţii culturale – în mod deosebit al Asociaţiunii ASTRA – personalităţi importante ale vieţii publice, presa regională şi naţională) şi-a construit noi locaşuri de cult, în stil neobizantin, situate de regulă în centrul localităţilor. În condiţiile istorice cunoscute, în perioada interbelică, în fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, a patriarhului Miron Cristea, a românilor din întreaga ţară şi a unei administraţii româneşti locale foarte apropiate şi implicate direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, comunităţile româneşti din cele trei judeţe menţionate, au reuşit în doar 20 ani să scrie o frumoasă pagină din istoria bisericilor şi comunităţilor româneşti. În aceşti ani s-au reînfiinţat 41 de parohii, s-au construit 51 de biserici şi capele, 54 de case parohiale, 69 de troiţe şi tot atâtea clopotniţe, dăruite – în cadrul unor frumoase ceremonii – de şcolile normale din întreaga ţară, care patronau micile comunităţi româneşti din zonă. Aceeaşi revigorare au cunoscut-o şi bisericile greco-catolice din zonă.

În acest context, s-au construit noile biserici ortodoxe din: Odorheiu Secuiesc (1938), Cristuru Secuiesc (1938), Gheorgheni (1938), Baraolt (1939), Băile Tuşnad (1940), catedrala din Sfântu Gheorghe, începută în anul 1939 şi terminată abia în anul 1983, după ce peste trei decenii a stat în ruină, biserica „Sf. Ap. Petru, Pavel şi Andrei” din Miercurea Ciuc (1930), fostă greco-catolică, şi, bineînţeles actuala Catedrală Episcopală din Miercurea Ciuc (1936), a cărui istoric face obiectul prezentei lucrări monografice. Aşa după cum sublinia cercetătorul dr. Alexandru Constantin Chituţă – toate aceste biserici, pe lângă dimensiunea sacră, simbolizează şi spiritul naţional românesc, punând astfel stăpânire pe aceste oraşe, „prin construirea lor intra muros, în inima cetăţii. Secole de-a rândul în aceste oraşe sensibile din Transilvania, de cele mai multe ori, bisericile ortodoxe româneşti erau construite extra muros”.

Lucrarea Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Sionul Arcului Intracarpatic redă, cronologic şi tematic, momentele principale referitoare la construirea şi funcţionarea catedralei, de la sfinţirea sa în anul 1936, până în prezent. Astfel, sunt redate principalele repere documentare privind construirea, sfinţirea şi fiinţarea bisericii ortodoxe, azi, Catedrala Episcopală, din Miercurea Ciuc, ierarhi şi clerici care au slujit la Altarul Catedralei Eparhiale, epitropi, cântăreţi, ctitori şi binefăcători ai Sfântului Lăcaş, viaţa monahală din municipiul Miercurea Ciuc, corul Catedralei Episcopale de-a lungul timpului, lucrări de reparaţie, consolidare şi înfrumuseţare, o scurtă exegeză hermeneutică a picturii Catedralei Episcopale, şi, în final, spicuiri din presa vremii despre evenimentul târnosirii şi alte momente importante din viaţa bisericii.

Din lucrare rezultă că, înălţarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc a constituit cel mai important obiectiv al comunităţii româneşti locale din perioada interbelică, constatare ilustrată convingător de argumente precum: amplasarea bisericii într-un loc central al oraşului şi prezenţa în Consiliul parohial a celor mai reprezentative personalităţi ale oraşului, din perioada de referinţă: Ioan Cristea – senator de Ciuc, dr. Valeriu Oţetea – prefect de Ciuc, Ilarie Debu – avocat, dr. Aurel Ţeţe, avocat, fost prefect, dr. Gheorghe Guiman, prim pretor, dr. Alexe Vasu, fost deputat, Alexe Dumitreanu, consilier agricol, Constantin Popescu, inginer silvic, Petre Chircă, inspector şcolar, Tudor Spiru, directorul gimnaziului, Aurel Maniţiu, directorul Casei Centrale de Asigurări Sociale, Octavian Bărbat, comerciant, Nicolae Miercan, funcţionar public. Să adăugăm la cestea, pictura realizată de Dumitru Belizarie, vase liturgice donate de Miron Cristea, primul patriarh al României, şi, în primul rând „purtarea de grijă a marelui mitropolit al Ardealului Nicolae Bălan, care a târnosit-o în ziua de 8 noiembrie 1936”

Fiind cel mai reprezentativ edificiu românesc din Miercurea Ciuc, de-a lungul celor peste opt decenii de fiinţare, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc a cunoscut suişurile şi coborâşurile comunităţii ortodoxe româneşti din localitate: momentele de mare dramatism de după Dictatul de la Viena, restricţiile din perioada regimului comunist şi perioada bogată în împliniri de după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, începută prin lucrările de restaurare iniţiate de IPS Ioan, azi mitropolit al Banatului şi desăvârşite de Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei, prin ample lucrări de restaurare, înlocuirea iconostasului şi acordarea celui de al doilea hram.

Felicitări autorului, pr. dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu şi Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei pentru binecuvântarea, încurajarea şi sprijinul acordat autorului pentru redactarea acestei frumoase şi necesare lucrări monografice închinată „ctitorilor şi binefăcătorilor dintotdeauna şi de pretutindeni ai Sfintei Biserici din Miercurea Ciuc, la ceas aniversar pentru Eparhia Covasnei şi Harghitei care în anul 2019, şi-a serbat primul sfert de veac de la înfiinţare, parohia ortodoxă împlinind 98 de ani de activitate liturgico-pastorală, iar biserica 83 de la momentul târnosirii sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni”. Străbătând vitregiile vremurilor, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc rămâne monumentul simbol al dăinuirii româneşti în Arcul Intracarpatic, întregind astfel configuraţia multietnică şi pluriconfesională a populaţiei municipiului Miercurea Ciuc.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Comentarii:

comentarii