Câştigătorii „Provocării la lectură – Ora de limba şi literatura română… altfel”, ediţia a V-a

0

Cea de-a V-a ediţie a proiectului educaţional „Provocare la lectură – Ora de limba şi literatura română… altfel” şi-a desemnat câştigătorii, după un parcurs care a mobilizat peste 5.000 de participanţi din judeţul Harghita. Iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, demersul a facilitat un dialog inedit între tineri şi personalităţi publice, generând un volum impresionant de 559 de scrisori trimise de elevi.

În cadrul proiectului, mai multe personalităţi publice din judeţ au recomandat cărţi elevilor în cadrul unei întâlniri online, aceştia alegând ulterior un volum pe care l-au citit pentru a trimite o scrisoare persoanei care a lansat provocarea. Cele mai multe mesaje, respectiv 172, au fost adresate dr. Adina Bicăjanu, care va fi invitată şi la ediţia de anul viitor.

Printre laureaţi se numără Alex-Gabriel Gîrbea, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, care i-a scris medicului primar specialist ORL Andrészek Csaba Zoltán după ce a citit „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe. Elevul a descris fascinaţia pentru determinarea lui Robinson Crusoe de a supravieţui pe insulă şi mentalitatea sa de învingător, fiind impresionat de modul în care personajul a folosit resursele mediului fără a renunţa la lectură.

O altă câştigătoare, Maia-Ioana Vîlcan, elevă în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „O.C. Tăslăuanu” din Bilbor, i-a scris medicului rezident dr. Adina-Ioana Bicăjanu, exprimându-şi dorinţa de a deveni medic pediatru după lectura cărţii „Dacă pisicile ar dispărea din lume” de Genki Kawamura. „Cred că poveştile pot vindeca sufletul la fel de mult ca medicamentele, iar un club de lectură ar face spitalul un loc mult mai puţin înfricoşător”, a precizat eleva în scrisoarea sa.

La rândul său, Gyenge Dorottya, de la Şcoala Gimnazială „Mártonffy György” din Cârţa, i-a adresat scrisoarea judecătorului Császár István, care a recomandat volumul „Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău” de Fredrik Backman. „Acum, după ce am închis ultima pagină literară, am simţit nevoia să vă împărtăşesc impresiile mele, deoarece, fără sugestia dumneavoastră, probabil aş fi trecut pe lângă această comoară literară. Trebuie să mărturisesc că, la început, alegerea dumneavoastră m-a surprins puţin. De la o persoană care, prin natura profesiei, se ocupă zilnic de legi foarte riguroase şi decizii de o mare responsabilitate, m-aş fi aşteptat poate la o recomandare mai sobră sau mai tehnică. În schimb, am primit o poveste plină de fantezie copilărească, umor şi destine umane de o sinceritate dureroasă. Însă, pe măsură ce înaintam cu lectura, am înţeles de ce această carte v-a rămas aproape de suflet”, recunoaşte eleva.

Din Tulgheş, Filip Alexandru Ţepeş a relatat jurnalistei Csata Orsolya, fondatoare a Asociaţiei Right, experienţa emoţionantă a citirii cărţii „Fără destin” de Imre Kertész, fiind marcat de suferinţa personajului Gyuri Köves în lagărele naziste.

De la Liceul „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc au fost premiaţi Andrei-Marian Balaj şi Elena-Alexandra Duţu. Andrei-Marian Balaj i-a scris inspectorului şcolar general adjunct, Cristinel-Fănel Glodeanu, despre valorile de camaraderie din „Cei trei muşchetari” de Alexandre Dumas, în timp ce Elena-Alexandra Duţu i-a adresat gândurile preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, în urma lecturii romanului „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez.

„Pe parcurs însă, am înţeles că nu întâmplările fascinante sunt cele care dau forţă romanului, ci oamenii şi singurătatea lor. Deşi familia Buendía este numeroasă, fiecare este trist şi trăieşte izolat. Această idee m-a pus pe gânduri: cum este posibil să fii înconjurat de oameni şi totuşi să te simţi singur? M-am regăsit în mod special în frământările lui Aureliano. De multe ori pare distant, închis în sine, dar în interiorul lui există o lume internă plină de gânduri şi nelinişti. Citind despre el, am avut sentimentul că şi eu funcţionez la fel: pot părea puternică şi sigură pe mine, dar în interior trăiesc lucruri mult mai intense decât se vede. Această apropiere de personaj a făcut lectura şi mai emoţionantă pentru mine”, se arată în scrisoarea elevei.

Alte perspective valoroase au fost oferite de László Petra, care i-a scris poliţistului local Katona Lóránt despre valorile umane din „Avocatul străzii” de John Grisham, şi de Tamás Blanka, care i-a transmis inspectorului şef al ISU Harghita, colonel Radu Monoranu, cum lectura cărţii „Calea luptătorului paşnic” de Dan Millman a ajutat-o să evadeze din stresul examenelor.

Fülöp Bernadett i-a scris preotului Emil Antim Nan, subliniind impactul cărţii lui Miklós Nyiszli, „Am fost medic la Auschwitz”: „Este o lecţie despre responsabilitate, despre limitele morale şi despre importanţa de a cunoaşte istoria în detaliu, nu doar în linii mari. În opinia mea, aceasta este valoarea principală a cărţii şi motivul pentru care lectura ei este indispensabilă”.

De asemenea, Bálint Kata i-a scris lui Alin Nicuţă, solist şi fost câştigător al premiului de popularitate în cadrul programului, despre impactul emoţional al romanului „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak, reflectând asupra curajului fetiţei Liesel.

„Această ediţie reconfirmă faptul că lectura nu este doar o obligaţie şcolară, ci o cale de autocunoaştere şi dezvoltare, iar câştigătorii devin ambasadori ai unei generaţii care alege să lectureze «cu mintea deschisă», să întrebe şi să creeze. «Provocarea la lectură» continuă prin fiecare alegere de a deschide o carte şi de a duce mai departe povestea”, a precizat iniţiatoarea proiectului, prof. Manuela Stîngă.

Elevii câştigători şi profesorii îndrumători pot vizita Casa Fluturilor din Praid în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2026. Ulterior, pe 18 septembrie 2026, aceştia vor participa la o excursie ghidată în zona Lacul Roşu, oferită de Administraţia Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.