Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Nepal, locul unde fericirea este un stil de viaţă (1) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » (Inter)Național » Nepal, locul unde fericirea este un stil de viaţă (1)
Nepal, locul unde fericirea este un stil de viaţă (1)

Nepal, locul unde fericirea este un stil de viaţă (1)

Un reportaj despre oameni deosebiţi şi tărâmuri mistice, despre civilizaţii strălucite care au marcat istoria unui popor, despre tineri voluntari care şi-au cheltuit toţi banii, să plece la capătul lumii, ca să ajute la reconstruirea şcolilor şi locuinţelor făcute una cu pământul de cutremurul devastator din 2015. Experienţa trăită de unul dintre ei ne va ajuta să aruncăm o privire asupra coloratului, haoticului, paradoxalului şi atât de impresionantului Nepal. Vom pătrunde cu gândul imaginea reală, necosmetizată, a unei ţări care încearcă să-şi păstreze echilibrul în relaţia cu vecinii şi, astfel, să rămână independentă

Situat la cea mai mare altitudine, de-a lungul pantelor sudice ale Munţilor Himalaya, învecinat cu India la est, sud şi vest şi China (Tibet) la nord, Nepalul – oficial Republica Federală Democratică Nepal – este un ţinut cu o cultură aparte, populat de zeci de comunităţi cu tot atâtea limbi şi tradiţii diferite, conferindu-i o diversitate de invidiat. Şi este, totodată, impunător, solemn prin munţii săi cu crestele veşnic înzăpezite, optmiarii constituindu-se într-o provocare finalizată întotdeauna cu o experienţă incredibilă. Cele mai puternice state şi strălucite civilizaţii ale Asiei, între care este situat, şi-au lăsat amprenta asupra istoriei acestei ţări. Potrivit specialiştilor, din cauza anilor de izolare geografică şi auto-impusă, Nepal este una dintre naţiunile cele mai puţin dezvoltate ale lumii. Paradoxal, spiritualitatea puternic înrădăcinată în psihicul fiecăruia, fie el adept al hinduismului sau budismului, al animismului ori şamanismului, îi face pe oameni să pară împăcaţi şi mulţumiţi cu puţinul pe care îl au, să se respecte reciproc şi să îşi zâmbească unul altuia, aşa cum rar ţi-e dat să vezi.

Istoria Nepalului este plină de episoade şi evenimente neprevăzute. Istoricii au consemnat că, după două secole de conducere feudală, reprezentată de monarhie, în 1996, Partidul Comunist a iniţiat lupta pentru proclamarea republicii populare, rezultând un lung război civil sângeros. În mai 2008 s-a votat pentru declararea Nepalului ca stat secular şi republică democratică, precum şi suspendarea regelui din funcţie. O nouă constituţie a fost votată şi impusă în 2015.

Tot atunci, un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe Richter a lovit Nepalul, 8.500 de oameni fiind ucişi, iar alte 21.000 de persoane rănite.

„Să reclădim speranţa…”

Efectele cutremurului au fost devastatoare. Seismul şi replicile care au urmat – paisprezece de peste 5 grade în următoarele trei ore, iar în dimineaţa zilei următoare o replică de 6,8 grade – au afectat un sfert din populaţia ţării. Presa din lumea întreagă vuia, veştile veneau în cascadă, anunţând mii de morţi, zeci de mii de răniţi, o mulţime de case, şcoli, temple şi clădiri de o valoare inestimabilă aflate în patrimoniul UNESCO, făcute una cu pământul. Oameni de pretutindeni s-au mobilizat şi au organizat campanii pentru Nepal.

Inspiraţi de apelul împreună să reclădim speranţa şi să readucem bucuria în ochii copiilor din Nepal, lansat de Alex Găvan, alpinistul care a reuşit să scape nevătămat, după ce a fost surprins pe Everest de o avalanşă provocată de cutremur, trei tineri voluntari din Harghita şi-au luat rucsacurile pe spinare, bocancii, toate economiile şi au pornit către Acoperişul Lumii. Doreau să ajute, să reconstruiască, pentru a alina durerea supravieţuitorilor, care şi-au pierdut avutul, rudele, prietenii şi nădejdea, după devastatorul cutremur himalayan.

După un zbor lung, voluntarii noştri au zărit, prin hublourile avionului, câteva vârfuri înzăpezite ale Himalayei, cele mai semeţe, imaculate, străpungând plafonul de nori şi înălţându-se către soare.

Kathmandu, uimitoarea capitală a Nepalului

„Când am ajuns noi, în Kathmandu se năştea democraţia, pe stradă era ca la revoluţie. Iniţial, am crezut că este război civil. Lumea dansa cu făclii, striga, era haos total”, îşi povesteşte Sorin-Andrei Bota prima impresie, din multele acumulate în Nepal. Avea să afle, ulterior, că o nouă constituţie tocmai fusese votată şi impusă, prilej de bucurie pentru unii şi de amărăciune pentru alţii, manifestate zgomotos şi pătimaş.

Poziţionat în centrul ţării, la o altitudine de 1.300 de metri, într-o depresiune intramontană, Kathmandu este cel mai mare oraş al ţării, un tărâm al contrastelor duse la extrem, unde istoria şi modernitatea se amestecă frapant: temple încărcate de mister, de magie şi sacralitate, între care au răsărit turnuri moderne, înghesuindu-se unele într-altele, orbeşte. Un oraş foarte colorat, suprapopulat, cu un trafic infernal, poluat, plin de agitaţie şi de… maimuţe care vin la masa ta, îţi iau mâncarea din mână, cerşesc şi „fură” orice. Şi, în acelaşi timp, impresionant, monumental, cu o mitologie încă vie şi o preţioasă încărcătură culturală, cu ofrande şi miros de ierburi aromate, arse în timpul ritualurilor.

Agenţiile de turism te îmbie către centrul vechi, cu obiective reprezentative: Mănăstirea Regală Albă, Templul Nara Devi, Palatul Hanuman Dhoka, Templul Jaisi, Altarul Zeului Vishnu şi celebrele Stupe budiste, cele mai vechi din lume, locuri pline de energie tămăduitoare unde credincioşii se adună, neobosiţi, la răsărit şi la apus, să le înconjoare de trei ori.

Cunoaşterea realităţii, contrastante, este unul dintre avantajele călătoriilor pe cont propriu. În căutarea unui hotel sau a unui restaurant ai şansa de a remarca, şocat, diferenţa între bogăţia spirituală şi sărăcia materială a nepalezilor.

Plimbându-se prin Kathmandu, Sorin-Andrei Bota a observat că majoritatea trăieşte într-o sărăcie lucie, dar într-o mare de culoare. În zonele suburbane, blocurile nu au geamuri, localnicii trăiesc în camere mobilate sumar, spre deosebire de cei bogaţi, ocupanţi ai unor case impunătoare din zona metropolitană. Dimineaţa, înainte de a-şi începe activităţile cotidiene, se spală, se piaptănă, ca oricare om ce se pregăteşte pentru o nouă zi, dar pe stradă, în văzul tuturor. Tot acolo pregătesc mâncarea, cos, iar rufele sau vesela murdară nu se spală în familie, ci la cişmeaua comună, unde fiecare stă, răbdător, la coadă.

„Ei nu au idee de intimitate, aşa cum o avem noi: dacă te-ai supărat pe cineva te retragi în casa ta sau dacă te-ai certat cu partenerul tău, te muţi în cealaltă cameră, citeşti şi e linişte. Ei bine, la ei nu există aşa ceva, au o perdea la intrare, pe care o trag noaptea, şi atât. Ziua o dau la o parte şi strada este în casa lor, iar ei sunt în stradă. Este o interacţiune super interesantă, care pe noi cred că ne-ar omorî ca stres şi ca mod de viaţă”, relatează tânărul.

Chiar şi în cazul aşa-ziselor ateliere şi magazine stradale, casa, masa şi locul unde se desfăşoară activitatea meşteşugărească sau comercială sunt una cu strada, totul este la vedere. Fiecare învaţă să muncească de mic. Nepalezii sunt croitori, tinichigii, şoferi, cărăuşi capabili să transporte câte un şifonier agăţat de propriul cap, negustori de capre, de suveniruri, de prafuri colorate şi de orice altceva. Lângă o fântână a dorinţelor, o femeie schimbă banii mari în mărunţiş, este şi asta o meserie. Câţiva bărbaţi sumar îmbrăcaţi, cu feţele şi trupurile vopsite ca vechii vraci, dispăruţi astăzi, stau în faţa templelor, nemişcaţi, uneori ore, şi se lasă fotografiaţi pentru câţiva bani de la turişti. Alţii cerşesc, să-şi asigure hrana.

Negoţul este în floare, toată lumea are câte ceva de vândut: statuete ale liderului spiritual Buddha, mandale, mosorele cu incantaţii, obiecte de cult, mătănii tibetane, până la baterii, casete, DVD-uri, muzică de meditaţie, haine, alimente, legume, fructe, chiar şi servicii, cam tot ce îţi poţi imagina.

„Tot Kathmandu este o prăvălie imensă, unde toată lumea este dispusă să vândă ceva pentru preţul potrivit. Din păcate, predomină ideea de negustor, dar nu a negustorului medieval, elegant, care îţi vindea ceva pentru că era şi meşteşugar pe lângă negustor, ci ostentativ. De foarte multe ori ţi se aruncă în ochi tot timpul câte ceva”, explică Sorin-Andrei Bota.

Partea bună este că târguiala este pe placul comercianţilor nepalezi, aşa că un produs îl poţi scoate la jumătate de preţ, dacă ştii să negociezi şi ai răbdare.

Traficul este sufocant, oamenii circulă umăr lângă umăr, suflând unul în ceafa celuilalt şi, deşi există reguli de circulaţie, nimeni nu le respectă.

„Toată lumea circulă haotic, toată lumea claxonează. Se înţeleg din claxoane de zici că sunt balene, toată lumea goneşte în intersecţie şi, totuşi, nu se lovesc”, spune Sorin-Andrei Bota.

Străzile sunt pline de biciclete, de motoare, „toate sunt din plastic, mai mult de 60 de kg nu cântăreşte nici unul şi costă o treime din bolizii cu care suntem noi obişnuiţi, motoarele sunt cât mai mici, ca să consume puţin, toate arată ca un bolid, dar de fapt sunt ca nişte scutere”, ne dezvăluie interlocutorul nostru. Există chiar o ierarhie a deţinătorilor de vehicule, care îi poziţionează şi pe scara socială, întrucât sunt aducătoare de venit.

„Apropo de nivelul social, după proprietarul de bicicletă, următorul este omul cu ricşa, apoi este deţinătorul de taxi, urmat de şoferul de autobuz. Şoferii de autobuz fac şi servicii de curierat. Câteodată sunt atât de aglomerate, încât am mers pe autobuz, alături de alţi 60 de inşi, gonind cu 80 km/h pe o stradă prost asfaltată, fără protecţie”, îşi reaminteşte Sorin. Nu este tocmai de invidiat, de vreme ce în Nepal, cu mici excepţii în zona metropolitană, nu există drumuri asfaltate.

Cei mai importanţi sunt, însă, deţinătorii de camioane, „camionul este mai preţios ca avionul în Nepal şi este venerat de toţi”, rosteşte tânărul voluntar. Este un lux, iar proprietarii lor sunt „cineva” între ceilalţi. Vehiculele de mare tonaj sunt adesea inscripţionate „King” sau „Lord”.

Ricşa, taxiul, autobuzul şi camionul nu sunt doar mijloace de transport şi o sursă de venit, ci şi casa proprietarului şi a familiei acestuia, iar principiul este general valabil. „Omul cu ricşa doarme în ricşă, cei cu taxiul în taxi, în spatele scaunului şoferului de autobuz se află patul sau canapeaua familiei, dulapul şi apoi urmează scaunele pasagerilor. La fel şi cu camionul. Dimineaţa se trezesc şi îşi reiau activitatea”, detaliază Sorin. Fiecare încearcă, în funcţie de posibilităţi, să îşi înfrumuseţeze „locuinţa” cu perdele şi cuverturi colorate. Unii au acoperit până şi tavanul metalic al autobuzului cu unul casetat, din lemn.

Nu duc lipsă de clienţi, turişti sunt mulţi, mai ales cei care pornesc spre zona montană, dar şi grupuri care îi angajează pentru un tur al oraşului. În Nepal nu există trenuri sau alte mijloace de transport.

Nu trebuie să străbaţi distanţe mari pentru a înţelege că nivelul de trai al nepalezilor este extrem de scăzut. Şi, totuşi, în ciuda sărăciei materiale, nu au aşteptări prea mari. Se descurcă, apreciază puţinul pe care îl au, sunt profund dedicaţi vieţii spirituale şi au fost învăţaţi să fie buni, generoşi şi iubitori, că doar oferind, vor fi răsplătiţi, că sănătatea este cel mai mare dar, mulţumirea este cea mai mare avere, iar credinţa cea mai bună relaţie. Se îmbracă extrem de colorat, iar femeile poartă sari, la care asortează câte o geantă Chanel şi nelipsita umbrelă, chiar dacă în picioare poartă papuci din plastic. Sunt veseli, rezistenţi şi încrezători că a trăi frumos înseamnă în primul rând să se bucure de fiecare clipă şi să zâmbească.

„Oameni mai fericiţi ca acolo nu am văzut în viaţa mea. Sunt fericiţi că trăiesc, se îmbracă foarte colorat, zâmbesc continuu, nu se plâng, nu sunt trişti, fericirea este, pentru toţi cei din Nepal, un stil de viaţă, şi trăiesc cu un sac de orez pe lună şi nu le trebuie nimic altceva. Pentru ei să aibă un telefon şi Internet pe el este idealul suprem. Mi s-a părut incredibil”, a mărturisit Sorin-Andrei Bota.

Până la urmă, ce este fericirea? Pentru unii înseamnă o poziţie socială înaltă, o maşină de lux şi o vilă impunătoare, pentru alţii, poate convingerea că sunt iubiţi, ori împlinirea unui vis. Motivele sunt infinite şi diferă de la o persoană la alta, depinde de modul în care priveşti lucrurile. Iar din acest punct de vedere, Nepal poate oferi fiecăruia dintre noi o experienţă unică. (Va urma)

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.