Duminică: Comuna Sărmaş sărbătoreşte Centenarul Şcolii Gimnaziale „Sf. Andrei”

0

Comuna Sărmaş va marca duminică, 31 mai, 100 de ani de existenţă a Şcolii Gimnaziale „Sfântu Andrei” printr-un amplu eveniment intitulat „Sărmaş – tradiţie, credinţă, educaţie, viitor”, care va include lansare de carte, momente comemorative, revederi emoţionante, spectacol artistic şi activităţi pentru copii.

Manifestarea va începe la ora 16:00, la Căminul Cultural Sărmaş, care va găzdui lansarea cărţii-album de fotografie veche „Pe poteci de dor. Sărmăşenii în oglinda timpului”, volum coordonat de prof. Elena Mîndru.

Ceremonia dedicată Centenarului Şcolii Gimnaziale „Sf. Andrei” va avea loc de la ora 17:00, în clădirea instituţiei de învăţământ. Aici va avea loc dezvelirea plăcii comemorative şi un moment de reculegere şi rugăciune în memoria cadrelor didactice şi a elevilor plecaţi la Ceruri. După aceasta va fi oficiată slujba de binecuvântare şi sfinţire a şcolii, urmată de evenimentul „Porţi deschise către comunitate”.

Tot la Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”, de la ora 18:00, va avea loc întâlnirea generaţiei 1968-1976 – 50 de ani de la ultimul sunet de clopoţel al gimnaziului.

La Căminul Cultural Sărmaş, începând cu ora 18:30, se va desfăşura spectacolul omagial oferit de elevii Şcolii Gimnaziale „Sf. Andrei”: „Ecoul paşilor de ieri, în glasul copiilor de azi”.

De la ora 19:30, pe terenul de sport al şcolii, copiii se vor putea bucura de jocuri şi activităţi distractive organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului de către Primăria şi Consiliul local Sărmaş.

Organizatorii evenimentului sunt colectivul de cadre didactice al Şcolii Gimnaziale „Sf. Andrei” din Sărmaş şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, prof. Elena Mîndru. Parteneri sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Primăria Sărmaş.

„Împreună sărbătorim centenarul şcolii noastre. Putem aduce un plus de frumuseţe acestei zile purtând cu mândrie ia sau costumul popular!”, au transmis organizatorii, împreună cu invitaţia adresată comunităţii de a participa la acest eveniment important în viaţa localităţii.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.