Ispitele cuvântului eminescian | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 27 septembrie 2021
Home » Cultură » Ispitele cuvântului eminescian
Ispitele cuvântului eminescian

Ispitele cuvântului eminescian

Mihai Eminescu a fost preocupat permanent de mantia semantică a cuvântului românesc, fără a neglija însă şi strădania înaintaşilor de cultivare a limbii române. Şi pentru poetizarea cuvintelor a încercat să alcătuiască un dicţionar de rime, în anii săi de maturitate, demonstrând astfel capacităţile lingvistice ale lexemului de înnoire a conţinutului şi de înflorire muzicală a versului în cadrul relaţiilor eufonice.

Vizând această ispită, exegetul Marin Bucur sublinia: Principalul pentru poet este să găsească şi să păstreze fluxul şi cadenţa muzicală a limbii, frazarea, distribuţia şi întreaga mecanică euritmică a cuvintelor, dialectica fonică a structurii generale şi a structurilor dependente ale lexicului naţional. Pentru a reliefa laborioasa muncă a poetului privind ilustrarea virtuţilor poetice ale limbii române menţionăm efortul spiritual depus, încât din cele patruzeci de volume de manuscrise păstrate, şapte sunt închinate acestei generoase dorinţe. Completăm aceste detalii cu afirmaţia aceluiaşi istoric literar: manuscrisele poartă amprenta şi suflul unui geniu, o viziune ieşită din comun şi o modernitate perenă.

Şi pentru că ne aflăm în luna lui promorar amintim de una din marile creaţii lirice Călin, file din poveste, care a fost publicată la 1 noiembrie 1876, în revista Societăţii Junimea, Convorbiri literare. Legat de geneza acestui poem, fratele poetului, Matei, îşi aminteşte: Mihai era la Iaşi… Venind pe acasă s-a dus şi pe la Agafton şi acolo într-o seară maica Fevronia – sora Ralucăi Eminovici – a făcut şezătoare de tors lâna şi au venit la acea şezătoare mai multe călugăriţe, şi una dintre ele, anume Zenaida, a spus povestea lui Călin. Mihai a ascultat-o, a luat notiţe şi a versificat-o. La redactarea acestei ample creaţii lirice, poetul a lucrat timp îndelungat, având grijă ca atmosfera de basm să fie redată prin cea mai frumoasă limbă românească într-un cadru romantic nemaiîntâlnit. Tiparele versurilor melancolice din cele opt părţi ale poemului oglindesc virtuţile poetice ale cuvântului eminescian în redarea unei viziuni luminoase asupra vieţii şi asupra iubirii. Poetul se apropie cu tandreţe şi sfială de mitul Zburătorului din mitologia populară românească şi de Narcis, tânăr de o frumuseţe rară din mitologia greacă, pentru a reda cu sfinţenie trăirile afective ale fiinţei feminine îndrăgostite: O rămâi, rămâi la mine, tu, cu viers duios de foc:/Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc/… El s-aşează lângă dânsa şi o prinde de mijloc,/Ea şopteşte vorbe arse de al buzelor ei foc/– O, şopteşte-mi – zice dânsul – tu cu ochii d-eres/Dulci cuvinte neînţelese, însă pline de-nţeles. Interesante sunt tipurile romantice pe care poetul le-a preluat din lumea basmelor şi a legendelor transpunându-le plăsmuitor în ritualul specific fanteziei liricii eminesciene. Versurile poemului dispun de o muzicalitate ingenioasă, sunetele finale fiind aşezate în forme originale, sugerând nuanţele variate ale ritmului izvorâte din munca titanică de şlefuitor a poetului şi din dorinţa de a oferi modele noi pentru limba veche şi-nţeleaptă. În creaţia lirică sunt folosite forme eufonice inspirate din dicţionarul de rime: scutur/flutur, coajă/vrajă, vrajă/mreajă, prindă/oglindă, cridă/zugrăvită, răstoace/zace, rupte/supte, care fac o impresie acustică plăcută cititorului.

Continuăm itinerarul liric cu poezia Şi dacă… apărută în revista Familia la 13/25 noiembrie 1883. Semnificaţia titlului surprinde lectorul atât prin combinaţia celor două conjuncţii, cât şi prin decodarea semantică. Aducerile-aminte sunt inedite prin plăsmuirea iubirii absolute, dragoste care nu poate fi atinsă de cel îndrăgostit, cu toate că aceasta îşi păstrează ecourile în timp: E ca durerea mea s-o-mpac/Înseninându-mi gândul. La frământarea sufletească este prezentă şi natura: Şi dacă ramuri bat în geam/Şi se cutremur plopii, fiind factorul ocrotitor al sentimentului iubirii, suferinţa însă existând deopotrivă, deşi timpul şi-a continuat drumul său ireversibil. Referindu-se la unele secvenţe ale creaţiei eminesciene, Tudor Vianu comenta: Rarele strofe care încep cu verbul <<Şi dacă ramuri bat în geam>> reprezintă o erotizare a întregii naturi, o pătrundere a tuturor înfăţişărilor ei cu substanţa iubirii.

Fiecare cititor are o anumită viziune asupra universului liric eminescian şi de aceea invitaţia noastră e la recitirea versurilor pentru a descoperi noi virtuţi poetice ale cuvântului românesc, care încântă sufletul omenesc.

Prof. Bors Kinga, Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”
Prof. Busuioc Stelian, Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”
Dr. György Géza-Árpád, Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni”

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. It’s like you’re on a misison to save me time and money!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.