Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Festivalul Luminii şi retrăirea copilăriei | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Societate » Festivalul Luminii şi retrăirea copilăriei
Festivalul Luminii şi retrăirea copilăriei

Festivalul Luminii şi retrăirea copilăriei

După un an de pauză, cauzată de pandemie, Festivalul Luminii a revenit în Miercurea Ciuc, sute de persoane – copii şi părinţi – vizitând, sâmbătă seara, Parcul central, care a fost împodobit de gulguţe (suporturi confecţionate din hârtie în care sunt puse lumânări). Ţinându-se, până acum la final de primăvară, început de vară, în acest an Festivalul Luminii a fost amânat, în principal, din două motive: la început de octombrie este mai multă lume acasă; şi din cauza vremii, care e mult mai stabilă în octombrie.

Anul acesta, Cercetaşii României de la Centrul Local „Orion” Miercurea Ciuc au ales ca temă a Festivalului Luminii copilăria. „Am încercat să mergem în copilăria noastră, dar şi a celor care acum sunt generaţia digitală. Şi credem că am reuşit, mi se pare spectaculos ce a ieşit anul acesta”, spunea Sorin Andrei Bota, şeful Centrului Local „Orion”. Iar zonele specifice au fost astfel create încât să le aducă aminte vizitatorilor de perioada copilăriei.

În centrul parcului se puteau vedea console de jocuri, clasicul joc X şi 0, dar şi celebrul Pac Man care mânca monstruleţi. Chiar şi pe jos erau reprezentate multe figurine din jocurile clasice pe care le joacă toată lumea, recunoscute chiar şi de cei mici.

Într-o altă zonă era amenajat Copacul copilăriei, unde oamenii care au venit îşi puteau scrie amintirile pe hârtii care apoi se legau de crengile unui copac. Iar drept recompensă primeau dulciuri din perioada copilăriei: gume Turbo sau Eugenii.

Celor de peste 30 de ani, care au trecut pe la o anumită masă, sigur le-au stârnit amintiri. Acolo, aceştia primeau câte o cheie pe care să o pună la gât. „Am făcut multe chei din carton pe care o să le dăm celor de peste 30 de ani şi care o să înţeleagă glumiţa, pentru că noi eram generaţia cu cheia la gât”, ne spunea şeful Centrului Local.

A fost amenajat şi un spaţiu în care lumea şi-a făcut multe poze. În acea zonă predominau norii, iar cei care treceau pe acolo într-adevăr se simţeau cu… capul în nori.

Nu au lipsit nici zonele specifice cercetaşilor, iar una dintre ele cuprindea fotografii, începând din ’94, din viaţa centrului.

***

În acest an, Festivalul Luminii nu s-a mai organizat concomitent în oraşele din ţară. Cele mai multe au ales să-l ţină în august, iar altele în septembrie. Doar Centrul Local „Orion” a organizat evenimentul în octombrie.

„Dar – ne zicea Sorin Bota, din păcate, numărul centrelor care au mai făcut festivalul este destul de mic, pentru că în oraşele mari incidenţa este destul de mare şi nu au mai apucat să facă Festivalul Luminii. Noi avem noroc că Miercurea Ciuc e oraş mic, incidenţa e mică şi, încă, se mai pot ţine activităţi”.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.