Decăderea sistemului de gospodărire unitară a pădurilor harghitene a început atunci când clasa politică reprezentată prin parlamentarii locali a început să se implice în administraţia silvică

50 de ani de la înfiinţarea Inspectoratului Silvic Harghita (3)

Nu am dori să politizăm această scurtă incursiune în istoria silviculturii harghitene, dar nu putem nici să nu amintim unele aspecte care au contribuit la destrămarea administraţiei silvice şi, implicit, la degradarea pădurilor după evenimentele din decembrie 1989.

Primii ani care au urmat după evenimentele din 1989 au dovedit soliditatea şi coeziunea administraţiei silvice harghitene, confirmată prin profesionalismul, competenţa şi ataşamentul silvicultorilor faţă de meseria lor. În timp ce celelalte domenii de activitate: industria, agricultura, transporturile se dezmembrau, administraţia silvică, prin activitatea întregului personal în frunte cu şefii de ocoale, a reuşit să menţină pentru mult timp unitatea şi integritatea fondului forestier al judeţului. Decăderea sistemului de gospodărire unitară a pădurilor harghitene a început atunci când clasa politică reprezentată prin parlamentarii locali a început să se implice în administraţia silvică. Sub masca reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor naţionalizate de regimul comunist, pădurile au fost mărunţite în sute de parcele care au fost apoi atribuite unor foşti proprietari sau moştenitorilor acestora. Restituirea se făcea de multe ori pe baza unor documente de atestare a proprietăţii a căror autenticitate era discutabilă. Orice încercare a silvicultorilor de a se opune acestui mod necontrolat de retrocedare alertă a pădurilor era considerat de către politicienii vremii ca fiind un abuz şi o sabotare a implementării democraţiei. Erau organizate prin localităţile rurale adunări populare unde erau chemaţi silvicultorii şi erau acuzaţi public că împiedică cu rea-credinţă retrocedarea pădurilor. Toate acestea nu aveau alt scop decât câştigarea de capital politic de către politicieni şi partidele politice cărora le aparţineau. În anii de după 1990 erau la ordinea zilei acuzaţiile publice mediatizate prin toate mijloacele de către unii parlamentari, cum că de fapt personalul silvic, prin ocoalele silvice şi direcţia silvică, se opun retrocedării pădurilor nu pentru a se păstra integritatea fondului forestier, ci doar pentru a-şi apăra privilegiile dobândite în decursul timpului.

De fapt, silvicultorii, mai mult ca alţii, cunoşteau complexitatea pădurii ca sistem ecologic integrat format fiind din mai multe subsisteme legate între ele prin legături de interdependenţă reciprocă. Aceste legături sunt foarte vulnerabile şi orice rupere a uneia poate genera ruperea şi a altora. În felul acesta, întregul sistem poate să cadă, să se distrugă. Pădurea în accepţiunea ecologică a denumirii nu înseamnă numai o suprafaţă de teren ocupată în cea mai mare parte de vegetaţie forestieră, ci este un sistem ecologic foarte complex cu numeroase funcţii vitale fără de care omenirea nu ar putea trăi. Nu este cazul să intrăm în amănunte, dar este totuşi indicat să le menţionăm pe cele mai importante. Pădurea asigură puritatea aerului (absoarbe bioxid de carbon şi eliberează oxigen), asigură protecţia solului, reglează regimul hidrologic şi previne producerea inundaţiilor, asigură o climă favorabilă, echilibrată, fără excese de temperatură sau umiditate etc. Nu mai enumerăm şi altele, întrucât în contextul actual al calamităţilor de care avem parte ar însemna să comitem impoliteţea de a vorbi de funie în casa spânzuratului. Majoritatea suprafeţelor mai mari de 0,25 ha ocupate de vegetaţie forestieră şi care au fost naţionalizate în 1948 erau de fapt nişte fâneţe parţial împădurite. Acestea au fost transformate în păduri din 1948 şi până în 1989 prin munca competentă a mai multor generaţii de silvicultori şi apoi au fost retrocedate. Pădurea are două funcţii majore pe care cu toţii le ştim: de producţie (ne asigură lemn) şi de protecţie (ne protejează aerul, clima, solul etc.). De lemnul pădurii beneficiază doar proprietarul, dar de funcţiile de protecţie beneficiază toţi oamenii, am putea spune că noi toţi suntem „coproprietarii” funcţiei de protecţie. Numai că în momentul când proprietarul în virtutea dreptului de proprietate ia din pădure lemnul, odată cu acesta ne lipseşte pe noi, pe toţi, de posibilitatea de a mai beneficia de funcţiile de protecţie ale pădurii. Există posibilitatea de a îmbina cele două interese, adică de a beneficia de lemnul pădurii şi de a menţine funcţiile ei de protecţie, numai că trebuie ştiut când, unde, cum şi cât lemn se poate tăia. Pentru a se putea realiza acest deziderat, pădurile trebuie tratate unitar printr-o administraţie competentă şi bine-organizată. De fapt, acestea au fost motivele reale pentru care silvicultorii erau îngrijoraţi de modul cum se retrocedează pădurile şi nu pentru că doreau să-şi păstreze cine ştie ce privilegii.

Silvicultorii au încercat să temporizeze această isterie de retrocedare cât mai grabnică şi cum se spunea „in integrum” a pădurilor, dar fără nici un succes. Nu putem să nu menţionăm sprijinul acordat în acest sens de către presa locală şi mai ales de Adevărul Harghitei şi apoi de Informaţia Harghitei, care tot timpul a fost alături de adevăr şi de corecta informare, aşa cum şi numele o defineşte. S-a încercat avansarea unor propuneri corecte, logice şi raţionale prin care se putea realiza atât retrocedarea pădurilor prin repunerea în drepturi a foştilor proprietari, cât şi menţinerea în continuare a unui mod de gospodărire unitară şi corectă a întregului fond forestier. În mod concret s-a propus să se reconstituie dreptul de proprietate a fiecărui fost posesor sau urmaş al acestuia, dovedit prin documente legale şi să fie emise titluri de proprietate. Administrarea pădurilor ar fi urmat să fie realizată ca şi în trecut prin structurile existente şi prin personalul de specialitate al acestora. Beneficiul realizat prin valorificarea integrală a tuturor resurselor pădurilor ar fi urmat să fie repartizat fiecărui proprietar în funcţie de suprafaţa deţinută conform titlului său de proprietate. În felul acesta s-ar fi evitat şi situaţia de inechitate care este acum în sensul că cei ce au primit păduri exploatabile beneficiază de lemn, iar cei ce au primit plantaţii plătesc doar paza pădurilor şi nu au nici un alt folos.

Ideea de a se reveni la un asemenea sistem de gospodărire economică şi eficientă a pădurilor ţării a fost discutată cu competenţă şi responsabilitate de absolvenţii Facultăţii de Silvicultură din Braşov, promoţia 1965, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea facultăţii. Cu acest prilej, s-a redactat o Proclamaţie care a fost semnată de toţi participanţii la întâlnire, cât şi de cadrele didactice, şi a fost transmisă tuturor forurilor conducătoare ale ţării: la Guvern, Parlament şi Preşedinţie. Rezultatul a fost că toţi au confirmat primirea proclamaţiei, dar apoi nimeni nu s-a mai preocupat de această problemă. Proclamaţia respectivă a fost publicată şi în ziarul Informaţia Harghitei din 7 august 2015, colectivul de redacţie dovedind şi cu acest prilej preocuparea consecventă ce o are faţă de tema foarte îngrijorătoare a modului de gospodărire a pădurilor ţării. Folosim şi acest prilej pentru a le mulţumi. (Va urma)

Ion MICU

Comentarii:

comentarii