Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Cele mai mari sume din bugetul Consiliului Judeţean au fost alocate DGASPC, drumurilor şi spitalelor aflate în administrare | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Cele mai mari sume din bugetul Consiliului Judeţean au fost alocate DGASPC, drumurilor şi spitalelor aflate în administrare
Cele mai mari sume din bugetul Consiliului Judeţean au fost alocate DGASPC, drumurilor şi spitalelor aflate în administrare

Cele mai mari sume din bugetul Consiliului Judeţean au fost alocate DGASPC, drumurilor şi spitalelor aflate în administrare

Alte sume importante au ca destinaţii, în acest an, Dezvoltarea, Cultura şi Sportul

Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita i-au fost alocate, în acest an, fonduri de la bugetul de stat care să-i permită funcţionarea până la sfârşitul lunii martie. Nu este primul an în care sistemul de protecţie socială este subfinanţat, dar niciodată criza financiară nu a fost atât de apăsătoare la nivelul acestei instituţii. „Anul trecut am avut un guvern de stânga, acum avem un guvern de dreapta şi, din păcate, iarăşi copiii şi oamenii care suferă, care au nevoie de îngrijire nu sunt trataţi la fel ca ceilalţi. Constituţia nu aşa prevede. Noi am primit de la bugetul naţional bani pentru trei luni, pentru susţinerea acestora”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

Deocamdată, CJ contribuie cu 36,4 milioane de lei din bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul în curs la susţinerea activităţii DGASPC, acoperind necesarul până la sfârşitul lunii iulie. Pentru cheltuielile aferente ultimelor cinci luni ale anului, speră că va exista o alocare din bugetul naţional. Potrivit acestuia, este „imperios necesar” ca până în iulie bugetul CJ Harghita să fie rectificat pozitiv, pentru a se evita o situaţie de criză nedorită. „Am discutat cu toţi preşedinţii de consilii judeţene şi ideea a fost ca până în iulie să acoperim cheltuielile DGASPC, asta fac consiliile judeţene din Mureş, Cluj, Constanţa şi din judeţele din sud; Guvernul are o datorie şi trebuie să o achite. Am făcut statistici, unde e lacunară finanţarea DGASPC, le-am trimis la Parlament şi am încredere că vom reuşi să ne susţinem iniţiativele”, a explicat Borboly Csaba.

Directorul DGASPC Harghita, Elekes Zoltán, este dezamăgit că s-a ajuns la această situaţie, din cauza faptului că nici până acum nu au fost actualizate standardele de cost.

„S-a ajuns la situaţia aceasta pentru că nu s-a făcut ceea ce cerem de ani de zile, actualizarea standardelor de cost, nu există voinţă politică. Nu ştim ce să mai spunem, şi anul acesta s-a calculat bugetul pe vechile standarde din 2015, de atunci costurile s-au dublat şi astfel am ajuns să primim jumătate din cât ar trebui. Noi îngrijim oamenii cei mai tăcuţi din societate, ei nu sunt vocali şi poate de aceea sunt ignoraţi. Încercăm să trăim cât putem cu ce ni s-a dat şi cu speranţa că va exista o rectificare bugetară, e obligatorie. În ultimii trei ani cu asta ne-am confruntat, trebuie să facem reparaţii, este nevoie de programe în plus pentru copii, dar nu am reuşit să facem nimic, doar am supravieţuit. Şi anul acesta, din păcate, este la fel”, a arătat directorul DGASPC Harghita.

O sumă considerabilă, de aproape 79 de milioane de lei, a fost alocată investiţiilor în infrastructura rutieră judeţeană: reabilitări, modernizări şi lucrări de întreţinere a drumurilor. Potrivit strategiei pe termen mediu a CJ Harghita, se doreşte, de asemenea, amenajarea unor rute suplimentare de legătură între diferite localităţi, în scopul descongestionării traficului rutier pe arterele naţionale şi reducerii potenţialului de producere de accidente rutiere. De asemenea, se urmăreşte conectarea judeţului Harghita cu toate judeţele limitrofe prin intermediul drumurilor judeţene. Alte 25 de milioane de lei vor acoperi cheltuielile neeligibile ale unui proiect cu finanţare europeană prin POR, care are ca obiect reabilitarea drumurilor judeţene 131, 133 şi 137A, pe o lungime de 49 de kilometri, începând de la limita judeţului Covasna dinspre localitatea Vârghiş, pe direcţia Ocland – Sânpaul (lacuri) – Orăşeni – Daia – Ighiu – Iaşu – Ulieş – Oţeni – Nicoleşti – Ulieş şi iese din Harghita prin localitatea Petecu, spre Braşov. Astfel, totalul sumei alocată din acestui capitol, din bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului, se ridică la aproape 104 milioane de lei.

Prioritate: investiţiile de la spitalul judeţean

Spitalele aflate în subordinea Consiliul Judeţean – Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Psihiatrie Tulgheş – vor fi finanţate din bugetul judeţului cu aproximativ 215 milioane de lei. „La spital, totdeauna trebuie să vedem cum putem cheltui banii pe care i-au obţinut parlamentarii noştri (38 de milioane de lei, dintre care 25 de milioane pentru SJU, 10 milioane pentru Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc şi 3 milioane pentru Spitalul Municipal Gheorgheni – n.a.), să adăugăm şi banii noştri, să facem dezvoltări eficiente şi rapide, să parcurgem toate etapele, deoarece în această ţară să faci şi achiziţia publică şi să şi achiziţionezi ceea ce doreşti, este aproape miraculos. Majoritatea BVC este despre Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a precizat preşedintele CJ Harghita. În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de săptămâna trecută au fost aprobate şi stimulente pentru conducerea SJU din Miercurea Ciuc.

„Încercăm să sprijinim acele persoane care au o activitate deosebită”, a arătat Borboly, profitând de moment pentru a mulţumi managerului spitalului judeţean şi comitetului director al unităţii medicale „pentru munca depusă”.

Printre cele mai importante capitole ale bugetului figurează și Investițiile, pentru implementarea cărora s-a alocat, anul acesta, suma de 78 milioane de lei. Și tot în acest scop, instituțiile subordonate vor avea la dispoziție 19 milioane de lei.

Pentru „Cultură şi Sport” au fost alocate în acest an aproximativ 28,3 milioane de lei din bugetul judeţului.

Programele derulate de Consiliului Judeţean

Pentru programele proprii și concursurile de proiecte ale Consiliului Județean Harghita s-au aprobat 9 milioane de lei, iar pentru proiectele europene 35 de milioane de lei, aici fiind incluse și sumele alocate pentru construirea de drumuri, respectiv pentru proiectul de management integrat de gestionare a deșeurilor.

Dintre multitudinea de programe pe care le derulează Consiliul Judeţean Harghita, le vom prezenta astăzi pe cele care beneficiază de alocări bugetare mai importante.

Aşadar, Programul de protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita va beneficia de aproape un milion de lei (990.000 de lei), iar programul anual de „sprijin al asociaţiilor pompierilor voluntari din judeţul Harghita” va avea la dispoziţie în total 500.000 de lei, din care 200.000 de lei pentru dotare. „Putem vedea utilitatea acestor sume pentru activitatea pompierilor voluntari, pe care ne bazăm foarte mult, ei îşi fac treaba, indiferent dacă plouă, dacă sunt inundaţii, dacă ninge şi dacă sunt incendii. Treaba noastră este să îi ajutăm să ajungă acasă, aşa cum au venit, să aibă echipamente de protecţie corespunzătoare, să aibă mijloace corespunzătoare cu care să acţioneze şi să aibă parte de o pregătire profesională corespunzătoare”, a declarat şeful administraţiei publice judeţene.

Pentru derularea Programului „de sprijinire şi dezvoltare a relaţiilor de înfrăţire cu judeţele şi regiunile din afara ţării”, este prevăzut un buget de 275.000 de lei.

Programului special de finanţare nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale ale comunităţii româneşti din judeţ pe anul 2020 i-au fost alocate 70.000 de lei. Consilierul judeţean Teodor Constantin Dobrean a depus un amendament de fond, propunând majorarea sumei de 60.000 de lei alocată iniţial programului, cu suma de 10.000 de lei, prin diminuarea sumei de la Programul de protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita, propunere aprobată de consilieri.

Pentru întreținerea școlilor din județ li s-au alocat 7 milioane de lei – școlile speciale de la Ocland, Bilbor și Miercurea Ciuc. Tot în această sumă este inclus și programul lapte-corn.

Cheltuielile aparatului propriu al instituție se ridică în acest an la suma de 36 milioane de lei, din care 21 de milioane sunt alocați pentru fondul de salarii.

Bani pentru Bălan

În cadrul şedinţei ordinare din luna februarie s-a aprobat şi utilizarea fondului de rezervă bugetară prevăzut în bugetul Consiliului Judeţean Harghita pe anul în curs, pentru acordarea unui ajutor financiar în valoare de 20.000 de lei oraşului Bălan, mai mult decât necesar remedierii pagubelor produse ca urmare a fenomenelor meteo periculoase din 05-06 februarie 2020 şi binevenit. „Îndemn şi Guvernul să o completeze”, a mai spus Borboly Csaba.

Proiectele Consiliului Judeţean, fie ele turistice sau culturale, de finanţare nerambursabilă a portului popular şi costumelor tradiţionale, a activităţilor destinate familiilor sau tinerilor se bucură în acest an de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. „Am încercat să împărţim banii în aşa fel, încât nimeni din cele trei regiuni să nu poată spune că a fost defavorizat. Dorim să dăm peste tot posibilitatea ca investiţiile să avanseze”, a conchis preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba.

 

Reamintim că bugetul pe anul în curs aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita este de peste 471 de milioane de lei, mai mic cu 40 de milioane de lei decât cel de anul trecut.

Daniela MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.