Expoziție cu uniforme militare de epocă ale Jandarmeriei Române, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființarea inspectoratului din Harghita

- Printre exponatele aparținând Muzeului Jandarmeriei Române se află și uniforma domnitorului Alexandru Ghica
- Evenimentele dedicate momentului aniversar vor continua sâmbătă cu o defilare a trupelor ecvestre și un concert al Cenaclului Flacăra
La sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, din Miercurea-Ciuc, vineri, a avut loc vernisajul unei expoziții care cuprinde 10 uniforme pe care jandarmii le-au folosit de-a lungul timpului. O expoziție care i-a încântat pe cei mici, fiind vizitată de mai multe clase de elevi de la școli din Miercurea-Ciuc.

Maior Olga Stoica, șef Birou Tradiții, Cultură și Asistență Religioasă din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, preciza că exponatele, aparținând Muzeului Jandarmeriei Române, datează încă de la înființare, de la 1850, piesa cea mai importantă fiind uniforma domnitorului Alexandru Ghica, și până la 1941. Însă, printre ele se află și una mai veche, din 1845, una de slujitor.
„Eleganța cu care am început, un pic, un pic a început să se șteargă din urmele uniformelor. Avem o uniformă elegantă de la înființare și continuăm cu uniforme de combat în zilele noastre, care ne ajută pe noi. Cred că evoluția este una fructuoasă și este una de bun augur având în vedere tranzițiile și misiunile prin care jandarmeria a trecut de-a lungul timpului”, preciza maior Olga Stoica referitor la evoluția în timp a uniformelor jandarmilor.
Aceasta mai spunea că uniformele sunt dubluri ale unei expoziții pe care o realizează în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și în fiecare an sunt organizate expoziții itinerante în diverse județe din țară.
Tot în cadrul expoziției sunt cuprinse și documente, respectiv imagini din istoria unității harghitene.
Sergentul major Adrian Florin Pop, purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, spunea că în cadrul expoziției dedicate aniversării celor 35 de ani de existență a inspectoratului se mai puteau vedea primele documente de la înființare, printre ele aflându-se regulamente ale structurilor trupelor de securitate sau cel disciplinar. De asemenea, mai erau expuse documente de topografie militară, inclusiv instrucțiuni pentru cunoașterea și întrebuințarea puștii mitraliere de calibru 7.62 sau o carte cu operațiuni pentru tragerea cu armamentul de infanterie.

Expoziția a fost completată cu imagini din 1990 și până în 1995, toate acestea făcând parte din arhiva Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.
Acesta mai amintea că în cursul acestui an, tot sub egida celor 35 de ani de la înființarea inspectoratului județean, au fost derulate mai multe campanii umanitare și de mediu, în cadrul cărora câteva zeci de jandarmi au donat sânge, iar în mai multe zone ale județului au fost plantați mii de puieți.
Evenimentele vor continua și sâmbătă
Colonelul Dan Iamandi, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, care activează în cadrul jandarmeriei de aproape 35 de ani, preciza că ziua principală va fi cea de mâine.
„Vom încerca să facem o activitate cât mai elaborată și mai frumoasă pentru toți cetățenii orașului Miercurea-Ciuc și ai județului, pentru că jandarmeria nu este doar în Miercurea-Ciuc, este în întreg județul reprezentată de către bravii noștri camarazi.
La ora 14:30 vor avea loc o defilare și exerciții demonstrative, pe platoul din fața clădirii Consiliului Județean și Casei de Cultură, Casa Artelor.
De la ora 15:00 vom avea o ședință festivă în interiorul Casei de Cultură. Iar de la ora 17:00, cu intrare liberă, vom avea în premieră, zic eu, în Miercurea-Ciuc – cel puțin în 30 de ani nu știu dacă s-a întâmplat – un concert Cenaclul Flacăra, unde Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a chemat oameni vechi din Cenaclu. Ne vor face o reprezentație frumoasă, să ne aducem aminte de vremurile când Cenaclul Flacăra era, într-adevăr, un adevărat foc al românilor înainte de 1989.
Seara se va termina cu un bal doar al nostru, al jandarmilor harghiteni și al colegilor care vin din vechea gardă, din anii ’90”, spunea col. Dan Iamandi.
Rugat să puncteze un moment special care i-a rămas în amintire din anii petrecuți aici, inspectorul-șef a povestit despre prima zi când a ajuns la Miercurea-Ciuc.
„Și al doilea moment, care a fost, într-adevăr, momentul de cotitură, pe care-l cunoașteți foarte bine și voi, fără doar și poate, a fost acel incident destul de greu de gestionat de la Valea Uzului”, rememora col. Dan Iamandi.
Acesta a transmis și un mesaj locuitorilor județului Harghita, spunând „să aibă încredere că încă jandarmeria este un stâlp al societății, vom putea să ținem în frâu toate lucrurile așa cum trebuie”.
LIVIU C.
