Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ape curate pentru o viaţă sănătoasă | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Ape curate pentru o viaţă sănătoasă
Ape curate pentru o viaţă sănătoasă

Ape curate pentru o viaţă sănătoasă

  • Pârâul Belchia, principala sursă de alimentare cu apă potabilă a locuitorilor din Depresiunea Gheorgheni, a fost reamenajat cu fonduri guvernamentale. Douăzeci de mici cascade asigură acum oxigenarea apei, populată recent cu două mii de puieţi de păstrăv autohton

În secolul al XII-lea, apele pârâului Belchia au creat condiţii prielnice întemeierii primelor aşezări umane în interiorul Depresiunii Gheorgheni. Astăzi, peste 30.000 de locuitori depind de această resursă vitală.

De-a lungul veacurilor, cu precădere în ultimul, calamităţile naturale, exploatarea forestieră agresivă, braconajul piscicol şi efectele schimbărilor climatice, resimţite prin scăderea debitului şi creşterea temperaturii, au deteriorat vizibil calitatea apei pârâului.

Paznic de vânătoare mai bine de un deceniu, Veress Csaba a asistat „neputincios” la împuţinarea până la dispariţie a faunei şi florei acvatice care popula cursul de apă, „valori ale naturii” importante din punct de vedere recreativ şi turistic, implicit a calităţii apei de o însemnătate deosebită pentru locuitori.

„Am înfiinţat asociaţia pentru a salva acest habitat şi pentru a crea cadrul legal necesar să facem un pas înainte, în găsirea unui susţinător”, ne povesteşte Veress Csaba, preşedintele Asociaţiei Cinegetice „Dianim” din Gheorgheni.

Proiectul „Ameliorarea pierderilor de biodiversitate şi îmbunătăţirea calităţii apei pe cursul superior al pârâului Belchia, precum şi crearea de habitate propice păstrăvului autohton” a primit sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) României, iar săptămâna trecută a ajuns la finalul primei părţi, care a vizat segmentul superior al pârâului Belchia, de unde se captează apa pentru alimentarea populaţiei din zonă.

„Au venit la mine doi tineri inimoşi de aici (din Gheorgheni – n.a.), membri ai Asociaţiei Dianim şi au zis: noi avem o idee, să bea cei din Gheorgheni apă curată şi să avem păstrăvi. (…) I-am sprijinit material şi au făcut un lucru minunat: 20 de cascade care asigură oxigenarea şi limpezirea apei, creând condiţii pentru protejarea şi refacerea biodiversităţii, cândva deosebit de bogată aici, şi introducerea păstrăvului autohton, pentru monitorizarea calităţii apei pârâului. (…) Este un proiect inovativ, important, pe care ar trebui să îl multiplicăm”, a declarat consilierul de stat Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cu prilejul prezentării primelor rezultate ale proiectului.

Un proiect care demonstrează cât de importante sunt abordarea globală şi acţiunea locală în beneficiul sănătăţii ambelor părţi: omenirea şi natura.

Efectele acestei intervenţii au ca rezultate îmbunătăţirea calităţii apei din care se alimentează municipiul Gheorgheni şi celelalte localităţi din depresiune, redarea unui habitat important, captarea aluviunilor în cazul evenimentelor torenţiale şi scăderea vitezei apei, asigurând formarea unui spaţiu acvatic propice pentru flora şi fauna acvatică.

„Apa dulce, potabilă este un tezaur, capitalul cel mai preţios dăruit de natură nouă, celor din zonă şi eu cred că acest proiect pilot ne arată cât este de important să ne păstrăm apele curate. Pârâul Belchia este singura sursă de apă a depresiunii, la care suntem conectaţi peste 30.000 de locuitori”, a evidenţiat primarul municipiului Gheorgheni Csergő Tibor-András.

În prezenţa autorităţilor guvernamentale, judeţene şi locale, pârâul Belchia a fost populat cu două mii de puieţi de păstrăv autohton, adevăraţi „senzori” ai apelor curate, ştiut fiind că această specie trăieşte doar în ape nepoluate, puternic oxigenate, motiv pentru care şi-a căpătat renumele de „peşte de ape cristaline”. Evenimentul s-a desfăşurat în vecinătatea DN 12C, la kilometrul 8.

„Astfel, are de câştigat şi oraşul, zona şi turismul, pentru că noi vrem ca vizitatorii să stea cât mai mult la noi, nu doar să bea o pălincă, să mănânce o bucată de slănină, o sarma şi apoi să plece. Peisajul este deosebit de frumos, ca peste tot în România şi merită să petreacă mai mult timp în mijlocul naturii”, a precizat preşedintele „Dianim”.

Valoarea intervenţiei este de 60.000 de lei, din care cea mai mare parte (90%) este suportată din fonduri guvernamentale.

Anul viitor, proiectul se va extinde la cursul inferior al pârâului Belchia, unde vor fi amenajate noi căderi de apă şi se va construi un bazin de precreştere a păstrăvului autohton, monitorizarea calităţii apei fiind asigurată de către coordonatorul ştiinţific al proiectului, ing. dr. Farkas Attila de la Universitatea Sapientia.

„Dezvoltarea durabilă trebuie să constituie un obiectiv al fiecărei investiţii şi trebuie să căutăm soluţii pentru ocrotirea naturii. Facem eforturi ca să respecte mediul înconjurător şi copiii noştri, să păstreze acest peisaj şi să îl transmită la fel urmaşilor. Noi, cei din judeţul Harghita, suntem mândri de biodiversitatea care ne înconjoară şi de aceea ne axăm pe investiţii durabile. Pentru perioada următoare vom avea foarte multe proiecte, acum sunt în pregătire, care ne vor ajuta să protejăm natura, dar şi să creăm noi locuri de muncă prin dezvoltarea turismului şi atragerea de turişti. Credem că suntem o mică Elveţie în centrul ţării, care merită să fie vizitată”, a concluzionat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

Proiectul dezvoltat în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi Asociaţia Cinegetică „Dianim” contribuie la implementarea obiectivelor propuse ale Agendei 2030, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu caracter universal care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economic, social şi mediu, la care s-a alăturat şi România.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.