Abonamente în format PDF

Cu doar 16 lei/lună (150 de lei/an) puteți avea
în căsuța dvs. de e-mail ziarul nostru în format PDF.
Detalii la informatiahr@gmail.com.


110 ani de la naşterea lui Eugen Jebeleanu | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 9 mai 2021
Home » Cultură » 110 ani de la naşterea lui Eugen Jebeleanu
110 ani de la naşterea lui Eugen Jebeleanu

110 ani de la naşterea lui Eugen Jebeleanu

(24 apr. 1911 – 21 aug. 1991)

„Nu cred în  uitare. Niciodată”

Înainte de-a aşeza în pagină această însemnareevocare am reflectat la data redactării ei. Se întâmpla acum 31 de ani. Era 24 aprilie 1990, cândpoetul Eugen Jebeleanu împlinea 79 de ani. La un an, în 21 august 1991, avea să se stingă la Bucureşti la vârsta de 80 de ani. Apucase să guste puţine luni din „libertatea” acestui neam trecut prin atâtea neadevăruri şi nelinişti. Cântăreţul vizionar merita să mai stea printre noi, cel care a prevăzut „luminarea”, crezând că va veni odată şi „lumea frumoasă”, când oamenii „vor cunoaşte noi continente…”. Omul – poet, dezvăluitorul hidoşeniilor, dispreţuia violenţa, agresiunea, intoleranţa, ştia în schimb, iubească sincer şi profund. Prin tulburătoarele sale poeme înalţă o laudă divină dragostei, primăverii… „meteorilor de muguri, iubirii, mult mai puternice decât teroarea.

Restul a venit de la sine… Am scos de pe raft „HANIBAL” în format A4, apărut în 1972, cu cele 300 de pagini, unde şi-au găsit locaş sfânt şi ocrotitor cele 145 de bijuterii lirice pline de durere şi tăcere, „acompaniate” de solemnele şi inspiratele ilustraţii ale fiului său Tudor Jebeleanu.

Să ne reîntoarcem la acel timp

Am reluat să citesc/recitesc această CARTE de excepţie a lui Eugen Jebeleanu, o carte simbol, atât de profundă a lirismului sincer şi adevărat. Sunt adunate aici frânturi de viaţă trăite intens, multe fărâme de slove scrise plângând cu lacrimi şi sânge… Cu nimic nu exagerez dacă afirm că această carte este o consolare a sinelui, poetului/omului şi un impuls spre bine, spre mai bine. Dacă n-ar fi această delicată alinare şi supremă satisfacţie de ce ne-am mai căzni zadarnic să mai punem mâna pe condei?

HANIBAL” este o „biblie” a Eului, născută dintr-o rană vie şi mult personală, un bocet decent, sincer, o jelanie aspră şi demnă. Participăm şi trăim la drama bărbatului care şi-a pierdut femeia.

De ce am redeschis filele acestei cărţi – podoabă a spiritului – în aceste clipe? Pentru că poetul Jebeleanu, şi după atâţia ani, ne este foarte actual. „HANIBAL” e proaspăt şi viu! Cartea şi omulpoet emană măreţie – solemnitate. Îl revăd pe Jebeleanu renăscut din durere, condeiul său devine amnarul care scoate intense scântei pentru întreţinerea focului demult aprins. Scrierea lui de atunci vine astăzi să satisfacă propria noastră nevoie sufletească şi dorinţa de a ne exprima gândirea, bucuria şi durerea.

Arta este în fond mângâietoarea sufletului nostru şi gândul că şi altul s-ar putea găsi în situaţia ta, ar putea suferi, plânge sau s-ar bucura ca şi tine, îţi dau îndemn să scrii, să munceşti şi să convieţuieşti de la frate la frate, să participi la împărtăşirea cunoştinţelor şi înţelepciunilor.

Când scriu/rescriu aceste rânduri, mă întreb ca şi poetul: „Ce să mai spun… Ce poate să spună un om care vorbeşte/cu el însuşi/de teamă să nu devină altul/şi să nu facă rău nimănui?/Ca să vorbeşti/trebuie să fii şi ascultat/sau, cel puţin, auzit”.(Atât)

Pentru toate minţile înfierbântate din aceste zile, pentru temperarea faptelor necugetate, a patimilor aprinse, pentru stoparea vorbelor necugetate ce se tot aştern în diferite moduri peste şi în oameni, pentru ca scânteia aprinsă deja, ce-ar putea duce la situaţii anormale, să poată fi stinsă din timp, să ascultăm şi să reflectăm la cuvintele şi ideile poetului extrase din acelaşi meditativ şi încântător „HANIBAL”:

Cred în tot ceea ce-i legat de tine

şi-atâtea sunt, doar orbii nu văd,

eşti pe cea mai apropiată

stea; ce firesc ar fi de-ai apărea

Nu cred în rânjetul ticăloşiei

în cei ce-apasă nu numai pământul,

ci şi pe fraţii lor, nu pot să cred,

cum nu pot crede în taftaua mlaştinii

Nu cred în cei ce vor să uite,

şi cât mai repede, pe cei plecaţi din viaţă,

fiindcă ei sunt cei care astfel

vor să dea pradă Morţii Spiritul

Cred în văzduhul tău, azi fără lanţuri,

în frumuseţea ta cred.

Cred în vestmântul gândurilor tale

şi nu cred în uitare. Niciodată.

 (Din poemul DA şi NU)

Nicolae BUCUR

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.