Ziua Patrimoniului European 2022 la Castelul Urmánczy din Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 26 septembrie 2022
Home » Cultură » Ziua Patrimoniului European 2022 la Castelul Urmánczy din Topliţa
Ziua Patrimoniului European 2022 la Castelul Urmánczy din Topliţa

Ziua Patrimoniului European 2022 la Castelul Urmánczy din Topliţa

  • „Va fi ultimul eveniment de mare anvergură adresat publicului larg înainte de a începe restaurarea castelului…”

Patrimoniul cultural va fi celebrat şi la Castelul Urmánczy din Topliţa, duminică, începând cu ora 11:00. Organizatorii invită publicul la o serie de evenimente şi activităţi în care se vor regăsi atât copiii cât şi părinţii şi bunicii, în ideea ca programul să se adreseze întregii familii. Ziua Patrimoniului European la Castelul Urmánczy din Topliţa este, aşa cum ne-a obişnuit în urma celor patru ediţii trecute, un amplu eveniment cultural, ce înglobează activităţi educative şi recreative, precum expoziţii, mese rotunde, comunicări, documentare, ateliere, jocuri şi nu numai. Mai multe despre ediţia din acest an am aflat de la Tekla Szabó, preşedinte al Asociaţiei Positive Transylvania, ONG-ul care administrează imobilul şi care şi-a asumat rolul de organizare a acestui eveniment la Topliţa, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi de a aduce comunitatea mai aproape de istoria castelului.

Vorbim deja despre un eveniment spre care putem privi retrospectiv. Patru ediţii trecute şi a cincea în curs de desfăşurare. Ce aduce nou ediţia a V-a?

T.S.: Ediţia de acest an este una specială, deoarece va fi ultimul eveniment de mare anvergură adresat publicului larg, organizat înainte de a începe restaurarea castelului. Cei care vor să vadă castelul în starea actuală, sunt aşteptaţi să ne viziteze duminică, pe 18 septembrie. Ţinem să precizăm că şi după această dată va fi posibilă vizitarea castelului în weekend şi vor fi accesibile activităţile în cele două escape room-uri, dar va fi nevoie de rezervări în prealabil. Grupuri organizate primim şi în cursul săptămânii.

În toate cele cinci ediţii am prezentat programe care s-au repetat în fiecare an. Foarte important a fost să avem programe de calitate pentru copii, de obicei invităm trupe de teatru de păpuşi. În acest an vom avea şi un atelier de creaţie de păpuşi şi quiz-uri interactive ce pot fi jucate individual sau în echipă.

De patrimoniul cultural ţine şi gastronomia locală, astfel că vom avea o prezentare de dalauzi, un fel de prăjitură armenească cu miere, nucă şi mac. Familia Urmánczy este de origine armeană, aşa se leagă acest eveniment de castel.

O activitate recurentă este şi excursia la podul acoperit Urmánczy, parte din vechiul nostru program Drumul izvoarelor şi al băilor termale din Topliţa, organizat împreună cu Asociaţia Club Sportiv „Cine Mişcă nu Rugineşte”. Vom avea tururi ghidate la castel ţinute cu implicarea specialiştilor în patrimoniu prezenţi la eveniment.

Pregătim o expoziţie de artă plastică cu artişti din Târgu Mureş. Va fi o expoziţie a familiei de artişti Dénes Molnár (1947-2000), D. Dénes Molnár, Krisztina Molnár. Tema este Nostalgie. Celelalte expoziţii sunt Familia Urmánczy şi Topliţa, prezentare din expoziţia finală şi Zidul memoriei, o privire înapoi pentru cei care s-au născut în castel, pe vremea când imobilul era ocupat de spitalul municipal. Programul se va încheia cu concertul de chitară VIZI solo live looping.

Desigur, totul corelat cu târgul producătorilor locali, vom avea şi o mică librărie marca Gemma Book Café şi un info point Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Topliţa. Barul ştrandului Urmánczy se va muta o zi la castel.

Proiectul este finanţat în cadrul programului de finanţare nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale ale Municipiului Topliţa pe anul 2022 şi este co-finanţat de Fundaţia Communitas.

La primul eveniment din 2018 aproape nimeni nu cunoştea castelul. Încetul cu încetul a intrat în circuitul turistic al oraşului Topliţa. În 2019, la cererea proprietarilor, castelul a fost declarat monument istoric. Începând cu anul 2020 castelul a fost deschis spre vizitare în fiecare weekend şi au fost amenajate jocurile de evadare. Credem că odată cu restaurarea castelului şi cu includerea în ruta castelelor, numărul turiştilor va creşte considerabil.

– Ce proiecte culturale s-au mai conturat între timp în jurul castelului în calitatea acestuia de monument istoric?

– Asociaţia Positive Transylvania foloseşte momentan castelul cu drept de uzufruct pentru o perioadă de 10 ani, avem mai multe proiecte în folosul comunităţii în curs de realizare. Proiectul de renovare a castelului a fost aprobat prin Proiect C11 –Turism şi cultură, Investiţia 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va urma semnarea contractului până la sfârşitul lunii septembrie. Noul centru cultural va trebui să fie gata până în iunie 2026.

Restaurarea castelului va fi tema mesei rotunde la care va participa şi Barti Tihamér vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita. În castel vor fi expuse planurile de restaurare, cât şi un scurt film cu machetarea 3D a castelului. Este interesant de văzut cum se prezenta forma originală a acoperişului, care se va reface prin restaurare.

În timpul acestor lucrări de restaurare va trebui să venim şi cu un proiect pentru expoziţie permanentă în castel. Aceasta dorim să fie interactivă şi modernă, aşa încât să fie atractivă si pentru tineri. Renovarea actuală nu va cuprinde parcul castelului, decât într-o etapă viitoare a proiectului, când plănuim proiecte care implică mai mult comunitatea locală în acest demers.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto – Positive Transylvania

Programul evenimentului

Ora 11:00 – Prezentare şi degustare dalauzi – prăjitură armenească (RO/HU);

Ora 11:30 – „Prinţul Fericit”. Spectacol de teatru de păpuşi/Kolozsvári Bábjátszótér, Asociaţia S’artR – vient de l’âme (HU);

Ora 12:30 – Atelier de creaţie păpuşi. Asociaţia S’artR – vient de l’âme (HU)

Ora 12:00 – Vernisajul expoziţiei „Nostalgie”. Expoziţia familiei de artişti Dénes Molnár (1947-2000), D. Dénes Molnár, Krisztina Molnár (RO/HU);

Ora 12:30 – Prelegere ştiinţifică combinată cu prezentarea castelului (HU);

Ora 13:00-15:00 – Excursie cu biciclete: Podul acoperit – Drumul izvoarelor şi al băilor termale din Topliţa/Asociaţia Club Sportiv „Cine Mişcă nu Rugineşte”;

Ora 13:30-15:00 – Aventuri în jurul castelului (RO/HU);

Ora 13:00 – „History is Our Story” film documentar web. 2019. Regizor Cecília Felméri/Castel în Transilvania. Subtitrare în limba română;

Ora 14:00 – Prezentare de carte: 100 gyergyószéki recept, 100 gyergyószéki háziasszony („100 de reţete şi gospodine din regiunea Gheorgheni” – HU);

Ora 15:00 – „Prinţul Fericit”. Spectacol de teatru de păpuşi/Kolozsvári Bábjátszótér, Asociaţia S’artR – vient de l’âme (RO);

Ora 16:00 – Atelier de creaţie păpuşi. Asociaţia S’artR – vient de l’âme (RO);

Ora 16:00 – Masă rotundă: „Restaurarea castelului Urmánczy. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă“ (RO/HU);

Ora 17:00 – Prelegere ştiinţifică combinată cu prezentarea castelului (RO);

Ora 17:30 – Concert de chitară VIZI solo live looping.

Programe permanente

– Târg cu producători locali;

– Gemma Book Café – librărie;

– Escape from the castle – jocuri de evadare. Program pentru familii şi grupuri de prieteni. Rezervare şi informaţii: 0752/70.29.39;

– Familia Urmánczy şi Topliţa – prezentare din expoziţia finală;

– Zidul memoriei – amintire pentru cei care s-au născut în castel;

– Info point: Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Topliţa.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.