Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Un număr de 600 de volume despre istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, disponibile în Biblioteca virtuală „Eurocarpatica” | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Cultură » Un număr de 600 de volume despre istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, disponibile în Biblioteca virtuală „Eurocarpatica”
Un număr de 600 de volume despre istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, disponibile în <i>Biblioteca virtuală „Eurocarpatica”</i>

Un număr de 600 de volume despre istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, disponibile în Biblioteca virtuală „Eurocarpatica”

  • În cadrul aceluiaşi proiect urmează să fie scanate şi disponibile în format digital cele 27 de publicaţii în limba română apărute în fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, astăzi judeţele Covasna şi Harghita, în perioada interbelică

Un număr de 600 de volume, care prezintă istoria locală, sunt în prezent disponibile în cadrul Bibliotecii virtuale „Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) din Sfântu Gheorghe. Biblioteca virtuală a fost realizată de SC Ştefadina SRL Bucureşti, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului.

În cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie, ce a avut loc la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, dr. Ioan Lăcătuşu, directorul ştiinţific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a făcut o succintă prezentare a Bibliotecii digitale „Eurocarpatica”.

Acesta a explicat că există un număr însemnat de volume care studiază istoria locală, cum ar fi, în primul rând, anuarele Angvstia, Acta Carpatica, Sangidava, care apar în judeţele Covasna şi Harghita, colecţia Profesioniştii noştri, monografii de instituţii, de personalităţi şi de localităţi. Însă aceste volume au fost tipărite într-un tiraj mic „şi nu au fost cunoscute de publicul larg”. „Iată, acum avem o posibilitate: aceste volume vor putea fi consultate de publicul larg în această formă. Şi de aceea proiectul a fost realizat de SC Ştefadina SRL, cu fonduri de la Secretariatul General al Guvernului, şi va continua. Deocamdată avem 600 de volume scanate”, a precizat dr. Ioan Lăcătuşu.

Biblioteca digitală poate fi accesată pe pagina de Internet eurocarpatica.ro, la secţiunea „Bibliotecă”. Pentru a accesa orice document se dă click pe titlul volumului dorit, care poate fi şi descărcat. „Este foarte simplu de accesat şi de răsfoit”, a precizat Ciprian Hugianu, care a făcut o scurtă demonstraţie despre cum pot fi accesate volumele din Biblioteca virtualăEurocarpatica”.

Alte 4.000 de volume urmează să fie scanate

Biblioteca virtuală „Eurocarpatica” este prima parte din proiectul „Recuperarea şi punerea în circuitul public a documentelor referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din judeţele Covasna şi Harghita”. Proiectul va continua anul acesta cu inventarierea unui număr de 4.000 volume din Biblioteca Centrului „Nicolae Colan”.

De asemenea, se intenţionează, în a doua parte a proiectului, scanarea unui număr de 27 de publicaţii în limba română apărute în fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, astăzi judeţele Covasna şi Harghita, în perioada interbelică, aflate în păstrare la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti – „efort cultural de recuperare a memoriei identitare naţionale, astfel încât aceasta să slujească atât ca mărturie a prezenţei românismului în regiune, cât şi ca sursă de documentare ştiinţifică în legătură cu diversele aspecte ale societăţii umane existente în Arcul Intracarpatic, în secolul al XX-lea”.

Proiectul urmăreşte crearea, prin efortul conjugat al Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi Centrului Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sfântu Gheorghe, a unui nod de comunicare şi informare teritorial şi naţional, prin utilizarea tehnologiei informaţionale moderne şi a Internetului pentru accesarea bazei de date cu utilizator multiplu pe care cele două instituţii au dezvoltat-o în ultimii ani. Crearea Bibliotecii virtuale „Eurocarpatica” va permite lecturarea acestor lucrări, ce vor fi disponibile online, în format scanat, pentru specialişti, cercetători, jurnalişti şi publicul larg interesat de istoria şi contribuţia românilor la civilizaţia din regiunea Arcului Intracarpatic, a arătat Biroul de presă al CESCH. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.