Ultimii batozari

 Treieratul tradiţional reconstituit în Sărmaş

Până în urmă cu câţiva ani, în satele de munte de pe Valea Mureşului treieratul grâului se făcea cu batoza, strămoşul combinei moderne. La Sărmaş, Harghita, încă mai sunt câteva gospodării în care se foloseşte bătrâna batoză pentru a obţine pâinea cea de toate zilele. Un proiect inedit al Asociaţiei Mureşul Superior a reconstituit, din primăvară până în toamnă, drumul tradiţional al bobului de grâu, de la semănat, până la treieratul cu batoza.

Lumea s-a obişnuit la Sărmaş ca batoza să vină la arie, adică la locul special desemnat pentru treierat, prin septembrie, după seceriş şi după ce grâul s-a uscat bine în snopii aşezaţi în clăiţe… Batoza vine urnită de un tractor pe coama dealului. Lumea s-a adunat şi este gata de treabă. Se pune cureaua, se reglează mecanismele… Câţiva copii se uită cu admiraţie şi uimire la utilajul cel mare şi ciudat pe care nu l-au mai văzut până acum…„Eu când eram de 4 ani mergeam deja la treierat, îmi plăcea foarte mult, mai ajutam şi eu după puterile mele”, îşi aduce aminte Sabin Platon, care se uită apoi cu tristeţe la dealurile goale dimprejur. „Era destul de greu atunci, trebuia să lucrezi mult pentru bucata de pâine”, îl completează Sabin Ţăran pe vecinul său.

Marin Roşca este ultimul batozar din Sărmaş. Utilajul cu o vechime aproape centenară este încă folosit acolo unde combina nu poate ajunge din cauza terenurilor greu accesibile. „Acum mai sunt doar 3-4 gospodari care mai seamănă grâu aşa cum se făcea pe vremuri. Acum 20-30 de ani lucram mai mult de o lună până terminam la toată lumea, ne apuca luna octombrie la treierat”, ne mărturiseşte Marin.

Spre deosebire de combina modernă, la batoză grâul este selectat pe trei categorii de calitate. Probabil că peste câţiva ani şi ultima batoză din Sărmaş va ajunge o venerabilă piesă de muzeu…

„Astăzi am reuşit să-i aducem aici pe ultimii batozari din Sărmaş şi poate că din întreaga regiune… Încet, încet, tradiţia dispare. Nu se mai seamănă grâu, nu se mai seceră cu secera, nu se mai treieră cu batoza… trăim alte vremuri, de aceea am dorit să reconstituim, mai ales pentru cei tineri şi foarte tineri, drumul greu al bobului de grâu, de la aratul cu plugul tras de boi până la secerişul manual şi treieratul cu batoza. Vom realiza un film documentar care va rămâne peste ani, atunci când peste batoza lui Marin Roşca se va aşterne praful şi uitarea”, ne spune Ioan Cristian Ţăran, coordonatorul proiectului de reconstituire a drumului pâinii, realizat de Asociaţia Mureşul Superior. Proiectul va continua în această toamnă la o veche moară de apă de pe Valea Mureşului, unde se va măcina grâul, aşa cum îşi mai aduc aminte părinţii şi bunicii.

Între timp, batoza lui Marin Roşca şi-a împlinit rostul. Praful şi pleava de la treieriş s-au risipit, paiele au fost aşezate în claie şi vor fi folosite ca aşternut pentru animale. Grâul luceşte ca aurul în saci… pentru că aur era pâinea pentru oamenii de aici, de la munte, obişnuiţi să obţină totul cu multă sudoare şi trudă. Batoza este înhămată la tractor şi coborâtă din deal, acolo unde-i este locul, în curtea lui Marin Roşca, lângă fânar. Poate că va mai urca o dată şi anul viitor…

Ioan Cristian ŢĂRAN

Comentarii:

comentarii