Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.



Turta dulce – un simbol al sărbătorilor de iarnă, cu o istorie îndelungată | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 11 februarie 2025
Home » Cultură » Turta dulce – un simbol al sărbătorilor de iarnă, cu o istorie îndelungată
Turta dulce – un simbol al sărbătorilor de iarnă, cu o istorie îndelungată

Turta dulce – un simbol al sărbătorilor de iarnă, cu o istorie îndelungată

  • Românii şi maghiarii au adoptat tradiţia turtei dulci în urma contactelor comerciale şi culturale între ţările din Europa Centrală şi de Est. Acest desert a ajuns în Europa în 992, prin intermediul călugărului armean Grigorie Macarie, dar s-a impus ulterior mai ales prin influenţă germanică

Generaţii întregi pot confirma că turta dulce este un desert care i-a însoţit de mici şi faţă de care mulţi dintre noi avem o reacţie afectivă, deoarece îl asociem cu copilăria şi cu Crăciunul. Să începem aşa: este cineva căruia nu-i place deloc turta dulce? Tindem să credem că există mai multe răspunsuri afirmative.

Turta dulce este un desert tradiţional şi unul dintre cele mai vechi, foarte cunoscut şi apreciat în multe culturi, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, dar nu numai, căci îl regăsim în general la târguri organizate cu diferite ocazii de-a lungul anului.

O istorie dulce

Desert simplu şi aromat, turta dulce are o poveste ce se întinde pe parcursul a mii de ani, ale cărei rădăcini le găsim în Antichitate. Notăm pe scurt doar câteva aspecte. Se pare că primele reţete pot fi identificate în Egiptul Antic, unde turtele se preparau cu miere şi ierburi aromatice, fiind folosite atât pentru consum, cât şi ca ofrande religioase.

Ulterior, în Europa Medievală, turta conţinea condimente aduse din Orientul Mijlociu, cum ar fi ghimbirul – ingredientul special, scorţişoara şi cuişoarele. În această perioadă, turta dulce era considerată un produs de lux, adesea folosită ca dar ori pentru decorarea bisericilor, a caselor şi a pieţelor în timpul sărbătorilor. Se organizau şi târguri de turtă dulce, aşa cum şi azi acest produs domină târgurile de sărbători.

În secolul al XVII-lea, turta dulce a devenit populară în Europa, în special în Germania şi Olanda. În această perioadă încep să apară şi primele reţete cu melasă, un ingredient similar siropului, care adaugă culoare şi un gust mai intens. Tot în această perioadă, turta dulce a început să fie asociată cu Crăciunul şi cu obiceiurile de decorare a bradului de Crăciun şi a caselor, mai ales în Germania şi Austria.

Contactele comerciale şi culturale între ţările române şi Imperiul Otoman, dar şi cu alte ţări europene învecinate, au permis răspândirea unor obiceiuri şi reţete de patiserie, inclusiv cele care implicau mierea şi condimentele.

Pe parcursul secolelor XVII-XVIII, turta dulce a devenit un produs popular în întreaga Europă Centrală şi de Est. În oraşele mari din Ungaria, turta dulce era un produs foarte comercializat în pieţele de Crăciun, iar multe dintre reţetele tradiţionale au fost transmise din generaţie în generaţie. În oraşe precum Budapesta, Miskolc sau Szeged, tradiţia de a face turta dulce a devenit parte din cultura locală.

Începând cu secolul XIX, am putea spune că turta dulce devenea oficial „prăjitura Crăciunului” în multe ţări, iar odată cu publicarea basmului „Hansel şi Gretel” al fraţilor Grimm, care descriau o casă făcută din turtă dulce în mijlocul pădurii, decorată cu bomboane, glazuri şi creme, brutarii germani au început să facă turta dulce şi sub formă de căsuţe.

De-a lungul secolului al XIX-lea, turta dulce devenea tot mai populară şi în România, în special în perioada Crăciunului. Odată cu creşterea comerţului şi a diversificării căilor de transport, reţetele din Germania şi Austria au ajuns în ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

Aşadar, în timp, turta dulce a devenit o tradiţie şi este chiar o formă de artă în câteva oraşe precum Nürnberg, Ulm (Germania), Torun (Polonia), Tula (Rusia), Budapesta (Ungaria), Praga (Cehia) sau Lyon (Franţa), unde breslele de coacere a turtei dulci sunt datate începând chiar cu Evul Mediu.

Reţete vechi şi noi

Cele mai vechi reţete cuprindeau firimituri de pâine, iar amestecul se punea în forme de lemn, care erau apoi ornate cu glazură de zahăr. La început, turtele aveau forme clasice de inimă, înger şi de figurine antropomorfe, apoi şi formele au început să varieze.

Începând cu secolul al XVI-lea, englezii au înlocuit firimiturile de pâine din turtă cu făină şi au adăugat ouă şi îndulcitori, iar Regina Elisabeta I se pare că a avut ideea de a face turta dulce în formă de omuleţi. Astfel, a devenit un desert pe care regina îl prefera atunci când oferea cadouri.

Ulterior, reţeta a devenit mai complexă şi a început să includă condimente (ghimbir, scorţişoară, cuişoare, nucşoară), miere, ouă şi bicarbonat de sodiu sau praf de copt. În multe variante de dată recentă se adaugă şi melasă sau siropuri, pentru a obţine textura mai moale şi un gust mai intens. Fiecare cultură are însă propria variantă de turtă dulce, iar ingredientele şi formele variază.

Tradiţia turtei dulci, azi în Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc

Tradiţia a mers mai departe astfel încât astăzi găsim turtă dulce la târgurile de Crăciun din toată ţara, dar există şi ateliere speciale unde putem realiza şi decora propria noastră turtă dulce. Meşterul Szántó József este prezent la Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe şi oferă ateliere tematice pe tot parcursul anului, cu diferite ocazii. József provine dintr-o familie care de patru generaţii prepară turtă dulce tradiţională, după o reţetă de la 1880, cu ingrediente cât mai naturale.

„Aluatul conţine făină, miere, scorţişoară, cuişoare şi anason, pe care le măcinăm noi înşine. Nu punem drojdie, ci bicarbonat. Mierea o luăm de la producători din judeţele Covasna şi Harghita, care ţin stupii în grădină, la umbra din marginea pădurii. Lăsăm o zi să se odihnească aluatul, apoi îl sucim şi tăiem cu forme – cea mai veche pe care o avem este căluţul, este chiar din 1800. Practicăm formele pe care le-am moştenit de la bunici, dar facem şi forme noi…”, dezvăluia Szántó József într-un interviu (puterea.ro).

Cosmina Marcela OLTEAN, Cristina FELEA-BAUBEC

Surse istoric: English Heritage (https://www.english-heritage.org.uk), https://stptrans.com; https://www.lebkuchen-gandl.com; Revista Historia.

Foto turtă dulce – Observatorul de Covasna; Ilustraţii, https://englishhistoryauthors.com; https://goldenglow.org.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.