Toplița: Apel la solidaritate pentru familiile afectate de explozia din ajunul Crăciunului

0

Marți seara, după ce butelia de la un aragaz a explodat, 20 de apartamente din blocul H3 de pe strada Dealului, din Toplița, au fost afectate, fiind sparte și deteriorate uși și/sau ferestre. De asemenea, potrivit ISU „Oltul” Harghita, alte 7 apartamente din blocul vecin au fost și ele afectate, având uși și geamuri sparte sau deteriorate.

În urma incidentului, Sebastian Buzilă, edilul municipiului Toplița, a precizat în cadrul unei postări pe Facebook că Primăria va ajuta persoanele afectate în limita prevederilor legale. Totodată, Asociația „Sfântul Ilie” Toplița a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe locatarii din blocul H3 să își refacă locuințele.

Donațiile se pot face în contul asociației – RO94 RNCB 0157 1355 7809 0001. De asemenea, se poate lua legătura și cu dna Olga Dobrean, reprezentanta asociației, la telefon 0726-67.76.51.

Sebastian Buzilă a mai făcut un apel și către persoanele care pot ajuta, în cursul zilei de astăzi, pentru montarea ușilor metalice de exterior, informații în acest sens putând fi obținute de la nr de telefon 0740-86.62.44 (Teslovan).

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.