- În încercarea de a scăpa de polițiști, aceștia au intrat cu mașina în șanț
Trei persoane cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, au fost reținuți de polițiști, dar nu fără incidente.
Potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Harghita, vineri, în jurul orei 13:30, cei trei bărbați s-ar fi deplasat la reședința unei tinere, de 15 ani, din localitatea Cozmeni și, sub amenințarea unui cuțit, ar fi băgat-o într-un autoturism și ar fi plecat într-o direcție necunoscută.
O oră mai târziu, autoturismul în cauză a fost reperat de polițiști în Băile Tușnad, iar în momentul în care aceștia au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto ar fi intenționat să scape și a fi intrat în șanțul de pe marginea drumului.
Suspecții au fost extrași din autoturism, încătușați și transportați la Poliția municipiului Miercurea-Ciuc, pentru punerea în aplicare a procedurilor legale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, se mai arată în cadrul comunicatului.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, conducerea sub influența alcoolului, amenințare și loviri sau alte violențe.