La deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului a fost prezent și Teodor Dobrean, consilier județean din partea PNL Harghita.
Pentru că deschiderea universității a coincis cu praznicul Adormirii Maicii Domnului și a Zilei Marinei, acesta a făcut și o propunere, ca ziua de 15 august să fie și Ziua românilor de pretutindeni.
„Îmi face o deosebită plăcere să vă urez și eu bun venit aici, la această a XXI-a ediție a Universității de Vară de la Izvorul Mureșului.
În calitate de român din Covasna, Harghita și Mureș și, mai ales de consilier județean, persoană oficial administrativă a județului Harghita, pot să vă spun că suntem onorați să avem și în acest an la o nouă ediție a acestei universități, care se organizează cu mari greutăți în ultima perioadă.
Și eu am avut această calitate acum câțiva ani și ne-am luptat cu inițiativa de a organiza această universitate de vară în perioada pandemiei, dar și cu anumite greutăți pe care le-am regăsit ca urmare a negației sau dezinteresului de la nivel central. Lucru care ne face să fim mai responsabili și să ne gândim că este obligatoriu să continuăm acest proiect pentru că noi, românii din Covasna, Harghita și Mureș, dar și românii de pretutindeni, aici adunați, avem nevoie să ne regăsim în cuget, trăiri și simțiri românești. (…) să găsim soluții problemelor pe care le avem, să le susținem, chiar dacă de cele mai multe ori, din păcate, urechile celor de la nivel central au fost surde și nu au auzit cererile, solicitările care se adresează lor de la nivel central, de la nivel local, de aici. Noi, prin ceea ce facem, să ducem acel mesaj acolo unde este cazul și să forțăm să se întâmple aceste lucruri.
Fie ca rezoluțiile care se regăsesc aici și care, în perioada aceasta, vor fi concluzionate să fie unele care să-și găsească rezolvare la nivel central.
Așa cum ziceau și antevorbitorii mei, îmi doresc ca presa, cultura și tot ceea ce înseamnă educație românească să-și găsească în continuare finanțare, ca autoritățile locale de aici, în zonă, să-și găsească sprijin la nivel local pentru a putea să se dezvolte așa cum se dezvoltă și comunitățile maghiare, pentru că nu mi se pare corect ca Guvernul României să-și îndrepte atenția către autoritățile locale românești pentru a sprijini demersurile lor.
Și, permiteți-mi, dacă tot suntem într-o zi de sărbătoare, ziua de 15 august, zi de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, în care sărbătorim totodată și ziua Marinei în mod tradițional, cred că se cuvine să îi dăm și un titlu acestei zile. De ce să nu fie și Ziua românilor de pretutindeni, pentru că astăzi, aici, la Izvoru Mureșului, ne regăsim cu toții. Chiar dacă suntem într-un oarecare creuzet de idei pe care vrem să le cristalizăm, să fim și într-un moment de bucurie, al reîntâlnirii și al reunirii noastre alături împreună.
Vă doresc mult succes în cadrul lucrărilor pe care le avem și în calitate de reprezentant în Consiliul Județean le voi transmite atât colegilor mei cât și celor care vor fi în noua structură a Consiliului Județean obligația serioasă și morală pe care o au de a fi parteneri acestor evenimente pe care le veți organiza în următorii ani, pentru că consider că Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, cât și toate structurile și entitățile care activează în acest domeniu, invită cu toții alături, tot ce înseamnă structuri administrative, persoane care doresc să contribuie la bunul mers lucrurilor, cât și întregul efectiv politic, spectrul politic la nivel național.”, a spus Teodor Dobrean cu ocazia deschiderii universității.