Produsele create de persoanele cu dizabilităţi din judeţul Harghita au fost expuse spre vânzare, luni, la tradiţionalul târg organizat la începutul lunii decembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi
Peste 100 de reprezentanţi de la 22 de centre aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita şi asociaţii care au în grijă persoanele cu dizabilităţi din judeţ au etalat, în ciuda frigului pătrunzător, exponatele create de acestea, la standurile amenajate sub coloanele Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc.
Un îngeraş cu aripi dantelate, cu cap dintr-o sferă de poliester, cu ochi din mărgele şi rochiţă diafană din tul zâmbeşte larg cumpărătorilor, un con de brad ţine loc de trup omului de zăpadă gata să fie agăţat în pomul de Crăciun, împreună cu globuri migălite cu mărgele şi panglici aurii. Coroniţele de Advent, brazii stilizaţi, lumânările în diferite forme, bijuteriile şi felicitările sunt la mare căutare în această perioadă, la fel şi şosetele, fularele şi căciuliţele tricotate din lână în culori vesele.
„Avem de toate, globuri, felicitări de Crăciun la care copiii şi-au adus contribuţia, au cusut, au lipit, unele persoane croşetează pentru noi şi ne donează produsele, ne ajută cu munca lor”, ne-a invitat să privim şi să cumpărăm Erzsike Miklós de la Asociaţia „Happy Down” din Miercurea Ciuc, ce reuneşte familii ale copiilor cu sindrom Down din zona Ciuc. O mână de ajutor au dat şi părinţii acestora, mămicile pregătind brioşe cu răvaşe „de la îngeri”, iar taţii ocupându-se de vânzare.
Micile daruri, care au acumulat în ele săptămâni, chiar luni de muncă, par a fi creaţiile unor designeri, şi nu ale unor tineri şi copii cu deficienţe, care îşi doresc să demonstreze că imaginaţia şi îndemânarea lor nu este mai prejos decât a altora.
„Ne pregătim de mult timp, ne-am gândit, ne-am sfătuit, am adunat materiale şi am confecţionat”, povesteşte Adela Antal, şefa Centrului de plasament pentru copii cu handicap sever din Topliţa. „Începem încă din vară, cu adunatul materialelor: conuri de brad, frunze, ghinde, apoi împărţim munca, să poată şi ei (copiii – n.a.) participa, pentru că nu au capacitatea de a face de la cap la coadă un lucru. În felul acesta au şi ei satisfacţia muncii împlinite, văd lucrările care ies şi sunt bucuroşi să participe în fiecare an”, o completează Nicolae Rostariu de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Tulgheş.
Copiii şi tinerii cu deficienţe sunt foarte fericiţi când cineva le cumpără produsele, răspund cu mare amabilitate, iar mulţumirile adresate cumpărătorilor nu mai contenesc.
„Am venit să cumpăr de la fiecare stand, pentru că apreciez foarte mult efortul acestor persoane, îşi dau toată silinţa ca să ne poată oferi ceva special şi, să mă credeţi, toate sunt de calitate. Merită să vină lumea, să cumpere, pentru că e ceva oferit din suflet”, a afirmat o doamnă cu mâinile pline de târguieli. Iar cumpărătorii nu s-au lăsat aşteptaţi.
Preţurile au fost simbolice, pentru că adevărata bucurie a acestor tineri este să se simtă folositori şi să fie în centrul atenţiei măcar o zi pe an. „Prin aceste produse, ei pot arăta de ce sunt în stare. Este foarte important ca şi societatea să le spună: Mulţumesc că ai făcut acest lucru, eşti important pentru noi, apreciem ceea ce faci”, a explicat Józsa Csaba, preşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Fizic Harghita.
Banii obţinuţi din vânzarea produselor vor fi folosiţi de asociaţiile persoanelor cu dizabilităţi pentru cumpărarea de materiale cu care membrii lor îşi vor ocupa timpul creând alte produse, dar şi pentru cadourile, serbarea şi petrecerea de Moş Nicolae, care se va organiza pentru copiii cu deficienţe.
Târgul de Crăciun al persoanelor cu dizabilităţi din Harghita a fost organizat de Asociaţia Handicapaţilor Fizic din judeţ, în colaborare cu DGASPC Harghita.
În premieră, la ediţia din acest an a târgului a fost organizată şi o bursă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita.
Data de 3 decembrie a fost declarată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1992. Conform ONU, 15% din populaţia lumii suferă de o formă de handicap şi se confruntă cu multe dezavantaje în societate, fiind adesea supuse stigmatizării şi discriminării.
DANIELA MEZEY