Reţeaua de alimentare cu apă a staţiunii Băile Tuşnad va fi modernizată cu fonduri guvernamentale | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 26 iunie 2022
Home » Societate » Reţeaua de alimentare cu apă a staţiunii Băile Tuşnad va fi modernizată cu fonduri guvernamentale
Reţeaua de alimentare cu apă a staţiunii Băile Tuşnad va fi modernizată cu fonduri guvernamentale

Reţeaua de alimentare cu apă a staţiunii Băile Tuşnad va fi modernizată cu fonduri guvernamentale

  • Specialiştii Companiei Naţionale de Investiţii se aşteaptă ca investiţia să fie finalizată în aproape doi ani şi jumătate

La începutul lunii, Comisia Tehnică finală a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat, în unanimitate, proiectul de „Reabilitare şi modernizare aducţiune de apă şi sistem de alimentare cu apă a oraşului Băile Tuşnad, judeţul Harghita”, depus anul trecut de Primăria Băile Tuşnad, iar săptămâna trecută, ministrul Cseke Attila a semnat Ordinul prin care se dă undă verde demarării acestuia.

„Acum se întocmeşte caietul de sarcini, cât de curând sperăm să înceapă licitaţia şi apoi semnarea contractului. Eu sper ca la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie să săpăm primul şanţ”, ne-a declarat primarul Butyka Zsolt.

Vorbim în acest caz despre o investiţie de aproximativ 39 de milioane de lei, care implică reconstruirea staţiei de pompă pentru extragerea apei din subteran, construirea unei noi staţii de tratare a apei cu ozon, a staţiei de pompare a apei către staţiunea Băile Tuşnad şi a reţelei de alimentare a localităţilor, care se va desfăşura pe o lungime de 18,2 kilometri şi pentru care se vor folosi conducte din fontă ductilă de 40 de bari, recunoscute pentru calităţile lor legitimate în urma testării şi certificării de către renumite organisme europene în domeniu. Traseul noului sistem de alimentare cu apă începe din Sânsimion, trece pe lângă localităţile Cetăţuia, Vrabia, Tuşnad-Sat, Tuşnadul Nou şi apoi urcă dealul, pentru a ajunge la bazinele din Băile Tuşnad.

Pe parcursul lucrărilor, mai multe puţuri forate şi apeducte vechi, în stare avansată de degradare vor fi reînnoite în Băile Tuşnad şi în localităţile alimentate cu apă prin noua reţea.

„În paralel, ne vom ocupa şi de reabilitarea conductei actuale, care va deveni un bypass al celei noi, putând în acest fel să direcţionăm preluarea apei de pe o reţea pe cealaltă în caz de defecţiune. În plus vor fi refăcute de la zero bazinele de apă, cele vechi vor fi înlocuite cu bazine din inox şi vom avea un nou laborator. Pentru înlocuirea reţelei de alimentare cu apă în oraşul Băile Tuşnad am depus un alt proiect spre finanţare în cadrul Programului Naţional de Investiţii «Anghel Saligny»”, detaliază primarul staţiunii Băile Tuşnad.  

Astfel, se va pune capăt unui şir nesfârşit de fisuri în actuala reţea de alimentare cu apă realizată cu ţevi de proastă calitate, cele mai ieftine şi neconforme, care în ultimii 6-7 ani au solicitat echipa GOSCOM Băile Tuşnad până la epuizare, zi şi noapte, întreruperilor constante în alimentare cu apă a localităţilor şi a staţiunii, care au pus la grea încercare răbdarea locuitorilor, nevoiţi să îşi facă mâncare cu apă cumpărată de la magazin şi să facă pelerinaj la Olt şi la izvoarele de apă minerală ca să aibă apă de băut, de spălat şi de turnat în veceu. În egală măsură, irosirii marii majorităţi a bugetelor anuale ale Primăriei Băile Tuşnad pe reparaţii efemere şi prejudiciilor considerabile aduse turismului în zonă, singura sursă de venit a uneia dintre cele mai bogate în factori naturali de cură staţiuni din România, supranumită cândva „Mica Elveţie”.

Numai anul trecut, agenţii economici în Turism din Băile Tuşnad au înregistrat o pierdere de aproape un milion de lei din cauza lipsei apei la robinetele hotelurilor, pensiunilor şi restaurantelor, iar în decembrie 2021, după mai bine de o săptămână fără apă curentă, primarul Butyka Zsolt şi consiliul local au trimis o scrisoare către prefectul judeţului Harghita, cu rugămintea de a declanşa starea de alertă în localitate. „Astăzi sunt primarul staţiunii Băile Tuşnad; dacă nu ne ajută cineva, peste maximum un an voi fi primarul celui mai mic sătuc din Europa. Fără apă, nu va mai rămâne nimeni aici”, menţiona edilul. Pe lângă staţiunea Băile Tuşnad, au rămas constant fără apă şi localităţile Vrabia, Tuşnad-Sat şi Tuşnadul Nou.

Săptămâna trecută, după semnarea Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministrul Cseke Attila declara: „Punem la dispoziţia locuitorilor localităţii un serviciu public de bază, prin modernizarea reţelei de apă şi a staţiei de tratare a apei, dar deservim şi comoditatea turiştilor care vizitează Tuşnadul, creând condiţiile necesare funcţionării economiei ospitalităţii”.

Potrivit specialiştilor Companiei Naţionale de Investiţii, este de aşteptat ca acest proiect, finanţat de Ministerul Dezvoltării, să fie finalizat în aproape doi ani şi jumătate.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.