Rapsodii autumnale | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 18 septembrie 2021
Home » Cultură » Rapsodii autumnale
Rapsodii autumnale

Rapsodii autumnale

Într-un cadru autumnal, Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni” a găzduit în sala multimedia cea de-a IV-a ediţie a Concursului de recitări desfăşurat sub genericul Rapsodii autumnale. Criteriile întrecerii au fost publicate din timp în revista şcolii al cărei mentor spiritual este prof. Réka Negru, cadru didactic pasionat de poezie. Poeţii recomandaţi au fost Mihai Eminescu şi Áprily Lajos. Iubitorii de versuri din rândul elevilor trebuiau să prezinte două creaţii lirice, dintre care una obligatorie, iar cea de-a doua la alegere.

În pregătirea concurenţilor s-au implicat în mod deosebit membrii catedrelor de limba română şi maghiară: prof. Kis Csilla, prof. dr. György Géza-Árpád, prof. Sárossy Gabriella, Lestyán Csilla, precum şi bibliotecara şcolii, Kovács Edit. Participanţii trebuiau să cunoască pe de rost versurile, dar în acelaşi timp să interpreteze în mod original conţinutul ideatic al fiecărei poezii.

De la început merită să amintim faptul că din punct de vedere material, concursul a fost susţinut de SC IRIS SERVICE CIUC SA, al cărei director Petru Negru este un mare susţinător al comunicării active, nu numai în limba română şi maghiară, ci şi în alte limbi de circulaţie europeană.

La etapa finală a concursului au fost selectaţi patruzeci şi unu de elevi din clasele IX-XII ale liceului. Dintre aceştia, douăzeci şi şase s-au apropiat de frumuseţea versului eminescian, iar ceilalţi cincisprezece de bogata creaţie lirică a cunoscutului poet maghiar, Áprily Lajos.

Momentele muzicale au aparţinut formaţiei instrumentale a Liceului Frunze galbene, care prin repertoriul variat şi specificul interpretativ a încântat asistenţa. Alături de frumoasa piesă muzicală Sara pe deal, susţinută cu mult aplomb de duetul Cosferenc Júlia şi Holló Piroska, violonistul Monár Norbert a prezentat într-o interpretare originală o suită de cântece populare din folclorul tradiţional al zonei etno-folclorice Ciucul de Sus.

autum2

În faţa juriului, alcătuit din cinci membri – Réka Negru, Adél Mihálydeák, Zsófia Dienes, Stelian Busuioc şi Sarolta Szabó – au evoluat cu dezinvoltură cei patruzeci şi unu de concurenţi. Aceştia au demonstrat o frumoasă dicţie, un accent şi o intonaţie corespunzătoare ideilor poetice şi muzicalităţii versurilor, respectând pauzele de efect cu o rostire originală.

În urma unor discuţii aprinse, juriul a deliberat şi a acordat următoarele premii şi menţiuni: limba română – premiul I Cosferenc Júlia, premiul II Pustianu Valeria, premiul III Gál Csongor, menţiune Guşă Roxana şi premiul de popularitate Simon Anita; limba maghiară – premiul I Bogos Orsolya, premiul II Bejan Andrea, premiul III Lackó Nóra, menţiune Silló Orsolya şi premiul de popularitate Jakab Blanka. Premiile au constat în diplome şi cărţi, iar toţi concurenţii au primit diplomă de participare şi o agendă şcolară.

În final, membrii juriului au apreciat în mod deosebit apropierea elevilor faţă de poezie, prof. Adél Mihálydeák afirmând că poezia a pătruns în sufletul fiecărui concurent prin sensibilitate şi ideile poetice, la care prof. Stelian Busuioc a adăugat faptul că întregul concurs a fost un adevărat spectacol liric în cadrul căruia fiecare participant a demonstrat talentul şi pasiunea pentru lectura cu multă plăcere a fiecărui vers în parte.
Tabloul final a aparţinut formaţiei muzical-instrumentale care a reuşit să câştige interesul asistenţei pentru repertoriul prezentat.

Concursul de recitări a fost o întrecere reuşită care a antrenat peste o sută de elevi ai liceului, iubitori de poezie. Aşteptăm cu mult interes următoarea ediţie.

Prof. Stelian Busuioc,
Prof. dr. György Géza-Árpád

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.