Piaţa nu readuce limba maghiară în spaţiul public, dimpotrivă: contribuie la enclavizare (1)

Întrucât problematica limbii de comunicare interesează şi pe maghiarii şi pe românii din Harghita, ziarul nostru a preluat textul de mai jos de pe site-ul Contributors.ro; el redă, în sinteză, un interviu luat de Szabó Tünde lui Csata Zsombor, apărut în publicaţia Átlátszó Erdély, tradus de Orsolya András. Precizarea în sinteză este necesară întrucât textul a suferit un proces de accesibilizare prin eliminarea pe cât posibil a trimiterilor savante, a limbajului de specialitate şi a pasajelor în care acesta abundă, precum şi a întrebărilor şi răspunsurilor care vizează posibilul rol al UDMR sau al Ungariei în promovarea bilingvismului în Transilvania.

În Transilvania, comunitatea maghiară şi cea română nu frecventează doar şcoli şi baruri diferite, ci lucrează şi în firme diferite. Cum contribuie procesele de pe piaţă la creşterea paralelismului etnic din Transilvania? Cum se poate măsura dezavantajul economic şi social care provine din raportul asimetric dintre majoritate şi minoritate lingvistică? Acestea au fost întrebările despre care am discutat cu Zsombor Csata, sociolog, cercetător în domeniul economiei etnice. În noiembrie 2019, el a susţinut o scurtă prelegere la Cluj despre faptul că în Transilvania există un paralelism etnic nu doar la nivel social, ci şi în unele domenii ale economiei.

Lucrând într-un mediu lingvistic exclusiv maghiar, un angajat câştigă cu 50-450 de lei mai puţin

Procesele pieţei în sine contribuie la creşterea paralelismului dintre comunităţile române şi maghiare în Transilvania, am aflat din această prelegere şi din masa rotundă cu antreprenori. Pentru firme este rentabil să comunice în mai multe limbi cu parteneri şi clienţi, însă aceste limbi sunt folosite separat, pe canale diferite, au spus antreprenorii. De asemenea, pentru manageri şi angajaţi este mai simplu dacă în cadrul firmei comunicaţia informală se desfăşoară într-o singură limbă.

Aşa se procedează, chiar dacă pentru angajaţi asta nu rentează din punct de vedere financiar. Lucrând într-un mediu lingvistic exclusiv maghiar, un angajat câştigă cu 50-450 de lei mai puţin faţă de un coleg având acelaşi post în acelaşi domeniu, dar într-o firmă unde el este singurul angajat maghiar.

Cercetările arată că în cazul tinerilor maghiari din Transilvania competenţele de limbă română slăbesc, accentuând fenomenul de paralelizare.

Astfel, cercetătorul de la Cluj a ajuns la paradigma cunoscută sub numele de economia limbii, care îşi propune să calculeze, în limita posibilităţilor, cât costă dezavantajele lingvistice, cu ce fel de greutăţi în plus se confruntă o minoritate lingvistică faţă de majoritate.

Pentru majoritatea firmelor nu este benefic să investească în practica bilingvă

– Cum se poate cuantifica dezavantajul lingvistic al unei comunităţi minoritare?

– Costurile integrării sociale (doar la nivelul să ne înţelegem în situaţii de zi cu zi) sunt asimetrice; cheltuielile pentru învăţarea limbii comune sunt suportate în mai mare parte de către minorităţi. Elevii, dacă urmează şi liceul, învaţă limba română timp de 12 ani. Calculând în medie 4 ore de curs şi 3 ore de pregătire acasă, pornind de la săptămâna de lucru de 40 de ore, ajungem la suma că din acei 12 ani, 1.5 sunt petrecuţi cu învăţarea limbii române. Vorbim despre valori medii, dar 8-10% dintre liceeni iau şi meditaţii, iar costul acestora nu este doar timpul investit, ci şi un preţ în bani. Se poate argumenta aici cu faptul că elevii maghiari vor avea un avantaj pentru că ajung să cunoască o limbă în plus. Acest avantaj însă nu este pe măsura eforturilor depuse pentru a egala dezavantajul produs de competenţa insuficientă în limba română, deoarece valoarea de piaţă a limbii maghiare este considerabil mai mică în România şi se află în continuă scădere.

Multilingvismul dorit de unele organizaţii civice (cum ar fi Igen-Tessék/Da Poftiţi) din Cluj, înseamnă că actorii economici ar trebui să aibă servicii bilingve (reclame şi serviciu clienţi în limba maghiară, în firmă să fie mereu un angajat care cunoaşte limba maghiară). Dar este extrem de greu să susţii simetria limbilor. Asta spun şi alţi specialişti din domeniul economiei limbii, de exemplu Bengt-Arne Wickström, care demonstrează prin modele formale că pentru majoritatea firmelor nu este benefic să investească în practica bilingvă. Pentru garantarea dreptăţii distributive este necesară intervenţia statului.

Bilingvizarea este importantă pentru un minoritar nu numai pentru că îi oferă o senzaţie de confort, de exemplu când intră într-un magazin şi vede că limba sa maternă face parte din peisajul lingvistic, ci şi pentru că aceste procese generează în mod indirect locuri de muncă pentru vorbitorii de maghiară, iar cunoştinţele lor vor fi apreciate şi valorificate pe piaţa muncii.

Vorbind despre piaţa culturii, cererea pentru cărţi şi reviste scrise în limba maghiară este mai redusă, în timp ce unui copil maghiar trebuie să-i cumpărăm şi cărţile sau produsele multimedia în limba română. Dezavantajul retoric este extrem de dificil de cuantificat, dar foarte important. El provine din faptul că sunt puţini maghiari care vorbesc perfect limba română. Prin urmare, majoritatea maghiarilor au un dezavantaj faţă de vorbitorii nativi în situaţii în care trebuie să te exprimi, să argumentezi, cum ar fi o şedinţă de exemplu.

– Rezultatele voastre confirmă sau contrazic opinia – rostită mai degrabă cu intenţie provocativă – că în secuime nu este posibilă folosirea limbii române tocmai în situaţii legate de cumpărăturile zilnice?

– Cercetarea noastră nu confirmă această opinie. Nu cunosc niciun părinte care şi-ar boicota intenţionat copilul în învăţarea limbii române, doar nu vrea nimeni rău propriului copil. Cu toate acestea, pot exista şi cazuri extreme.

De ce se tem secuii să vorbească în română la nivelul la care ştiu? Ideologiile de limbaj pe care elevul maghiar le interiorizează cel târziu în şcoala primară joacă un rol esenţial în acest sens, adică ceea ce spune el trebuie să fie gramatical corect. Din acel moment are şanse bune să vadă „poliţie de limbaj” chiar şi acolo unde nu există, în situaţiile în care greşelile lui sunt corectate cu bună intenţie.

Asta nu înseamnă că „poliţia de limbaj” nu există, ci că este percepută ca fiind mai frecventă şi acest lucru duce la un fel de autocenzură, să folosească mai rar limba română, evitând uneori în mod deliberat situaţiile interactive. Un manager de restaurant din Covasna s-a plâns că ospătarii s-au refugiat în bucătărie dacă intra un oaspete român. Românul ar putea crede că nu vor să-l servească din rea intenţie. Dar asta este un fenomen şi mai complicat despre care se poate vorbi ore în şir.

Pentru simetria lingvistică este suficient să înţelegem reciproc limba, nu este neapărat nevoie s-o şi vorbim. Înţelegerea este de ajuns pentru paritatea respectului. Propunerea mea practică pentru un început este că limba maghiară ar putea fi predată gratuit românilor care se interesează. Nu pot să repet suficient de des în prelegerile mele că fondurile primite din Ungaria ar trebui distribuite în aşa fel încât să ajungă şi pentru nişte cursuri gratuite de limba maghiară, cel puţin în oraşele mai mari din Transilvania.

Nivelul cunoştinţelor de limba română influenţează cât de etnocentric este un individ

– Alături de intensitatea contactului cu majoritatea şi compoziţia etnică a populaţiei în localitatea de domiciliu, un motiv al etnocentrismului economic este lipsa încrederii. Ai putea să dezvolţi puţin ideea?

– M-am referit la un sondaj pentru Asociaţia Da, poftiţi! despre studenţi la Cluj în 2013, dar tendinţele nu s-au schimbat de atunci. Unde lipseşte încrederea, şi instituţiile democraţiei nu funcţionează bine, acolo oamenii se refugiază în securitatea relaţiilor mai feudale: de rudenie, de limbă, de etnie, de religie – deci aleg mai etnocentric.

În relaţiile româno-maghiare, această neîncredere generală este accentuată de graniţa lingvistică. Însă competenţele de limba română influenţează alegerea indiferent de încredere. Cu cât mai mult ţine un serviciu de domeniul personal, cu atât mai important este să îl avem disponibil în limba maternă. Gândirea pragmatică, dar şi rezultatele sondajului menţionat confirmă că nivelul cunoştinţelor de limba română influenţează cât de etnocentric este un individ.

În studiul din 2013 privind consumul etnocentrist al studenţilor din Cluj-Napoca, mi se pare important să menţionez că în 2008, 48% dintre participanţii unui sondaj au spus că în cazul ofertelor de aceeaşi calitate şi preţ preferă să cumpere de la maghiari, în 2012 au fost doar 41%. Ponderea consumatorului etnocentrist s-a redus între altele şi pentru că în 2008 am măsurat acţiuni ipotetice, adică am formulat întrebări de tipul Ce aţi face, dacă…?, iar în 2012 i-am întrebat ce au făcut de fapt când trebuiau să ia o decizie.

Consider că etnocentrismul în rândul consumatorilor nu s-a schimbat mult pe parcursul anilor, oferta însă a crescut. Pe piaţă apar din ce în ce mai multe produse şi servicii dedicate maghiarilor (cum ar fi produsele regionale din mărcile Produs secuiesc, Góbé termék ş.a.). Pe o parte, producătorii şi-au dat seama că există cerere pentru aşa ceva, pe de altă parte, unele funcţionează ca şi marker cultural: berea Igazi/Tiltott Csíki Sör este populară în secuime, dar nu a reuşit să se lanseze cu succes pe alte pieţe. În această regiune însă este mai mult decât un produs.

Întreprinderile cu specific etnic au apărut ca un răspuns natural la etnocentrismul consumatorilor. Nu a fost un proces dificil, mai ales că reglementările legate de folosirea limbilor pe piaţă în România sunt flexibile. Statul nu interzice ca anunţurile, reclamele să apară în maghiară, impune doar să apară şi în română.

Prognoza mea este că piaţa acestor fel de întreprinderi se va mai dezvolta, mai ales dacă nivelul de trai şi salariile vor creşte. Atunci oamenii din secuime şi-ar permite mai uşor să nu cumpere produsele de masă mai ieftine din hipermarketuri, ci cele locale, dar mai scumpe. Tendinţa există deja, doar banii lipsesc. Etnocentrismul consumatorilor maghiari nu depinde de vârstă, sex, nivel de studii; toţi se bucură dacă cineva li se adresează în maghiară.

Locurile de muncă sunt mai maghiare decât ne-am imagina

– Se poate măsura de ce ar renta pentru un angajat să câştige cu câteva sute de lei mai puţin, cu condiţia să poată vorbi la locul de muncă în maghiară, cum ai spus în prelegerea ta?

– Am reuşit să confirmăm existenţa etnocentrismului la locul de muncă pentru prima dată într-o cercetare din 2018. Locurile de muncă sunt mai omogene, mai maghiare decât ne-am imagina pe baza proporţiilor etnice din populaţie. 19% dintre locuitorii Transilvaniei sunt de etnie maghiară, dar la locurile de muncă unde sunt prezenţi, proporţia lor este de 65%. Cea mai mare parte a acestei diferenţe este explicată de distribuţia teritorială inegală a maghiarilor, dar există şi atunci când comparăm regiuni în funcţie de concentrarea etnică a populaţiei.

Datele au arătat că gradul de omogenitate etnică la locul de muncă se leagă de un dezavantaj salarial, chiar şi atunci când sunt ţinuţi sub control toţi ceilalţi factori care influenţează veniturile. Modelul arată o diferenţă medie de 300 de lei dacă cineva nu prea are colegi români, comparativ cu cineva care lucrează pe post similar, dar într-un mediu complet românesc. O schimbare de zece la sută în proporţia etnică a locului de muncă aduce o diferenţă statistică de 30 de lei. 300 de lei este o medie, diferenţa reală este cuprinsă între 50 şi 450 de lei.

Accentul pus pe etnie ar trebui pus pe limbă

– S-ar putea asigura bilingvizarea în Transilvania din bugetul central?

– Este uşor să vorbim de pe marginea terenului, dar nu sunt primul care spune că este nevoie de o schimbare de discurs înspre români. Accentul pus pe etnie ar trebui pus pe limbă, deoarece dezavantajele sunt mai bine măsurabile, documentate şi se poate înţelege mai bine de ce e important pentru noi să trăim într-un mediu bilingv, de ce ţinem la drepturile lingvistice.

Dacă ne simţim acasă în România – iar cea mai importantă parte a acestui lucru este confortul lingvistic – este bine pentru toţi: forţa de muncă nu mai pleacă din ţară, mai degrabă devine mai productivă deoarece există senzaţia de confort. Dacă ne imaginăm ţara ca pe o firmă unde angajaţii se simt bine şi lucrează cu drag – apoi ca pe una unde simt în continuu că cei din jurul lor îi ignoră sau îi privesc ca pe o povară. Aceste mesaje ar trebui să le transmitem cu tact, dar mai intens, într-un mod mai vizat şi mai ingenios diferitelor grupuri: intelectualilor români, politicienilor din Bucureşti, oamenilor de rând din Transilvania şi din Regat. Nu sunt adeptul acestei retorici neoliberale, dar cred că funcţionează mai bine dacă este vorba de sensibilizarea majorităţii.

– Politicienilor maghiari li se pare că merită mai mult să propage un discurs etnic combativ. Pot mobiliza mai mulţi votanţi cu mai puţin efort.

– S-ar putea, dar eu nu am un contact atât de strâns cu viaţa politică încât să văd aceste mecanisme din interior. (Va urma)

Comentarii:

comentarii