Incendiu puternic izbucnit la o casă și mai multe anexe gospodărești din orașul Vlăhița

Peste 50 de pompieri militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, SVSU Vlăhița, Căpâlnița și Lueta au intervenit, noaptea trecută, timp de 4 ore, cu 6 autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit inițial la o casă și un grajd cu șură, propagat și la alte 3 anexe gospodărești aflate în imediata apropiere.
Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltul” al județului Harghita a informat că, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma incendiului au ars acoperișul și pereții din lemn ai casei, grajdul, în totalitate, în interiorul căruia se aflau circa 25 mc lemn de foc. De asemenea, celelalte trei anexe gospodărești au fost afectate pe o suprafață de aproximativ 75, 50, respectiv 5 metri pătrați.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. „Datorită intervenției pompierilor, au fost salvate alte locuințe și anexe aflate în proximitatea focarelor”, a precizat ISU Harghita.
