Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pestă porcină africană, confirmată în județ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Pestă porcină africană, confirmată în județ
Pestă porcină africană, confirmată în județ

Pestă porcină africană, confirmată în județ

Existența pestei porcine africane a fost confirmată la un porc mistreț găsit mort, marți seara, de un localnic din satul Ghipeș, pe raza fondului de vânătoare 33 Călugăreni, comuna Mărtiniș. Medici de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) s-au deplasat la fața locului, au recoltat probe și ulterior au îngropat cadavrul animalului.

Probele au fost trimise la Laboratorul din Suceava, unde s-a confirmat prezența virusul pestei porcine africane, dar și la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București, acreditat european, rezultatul fiind existența bolii în județ.

„Populația nu trebuie să se alarmeze, nu vor fi sacrificați porcii din gospodării. Ca primă măsură, pentru fondul de vânătoare s-a dispus sacrificarea tuturor mistreților, în decurs de 60 de zile, prin pândă sau dibuire, nu prin vânători organizate”, a precizat directoarea adjunctă a DSVSA Harghita, Cristina Antal

Vineri, la ora 12:00, a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolii, în vederea stabilirii și aprobării planului de măsuri pentru combaterea bolii.

Vom reveni cu amănunte în ediția print a ziarului nostru.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.