Pastorală la Marele Praznic al Învierii Domnului | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 decembrie 2021
Home » Religie » Pastorală la Marele Praznic al Învierii Domnului
Pastorală la Marele Praznic al Învierii Domnului

Pastorală la Marele Praznic al Învierii Domnului

Prin Harul lui Dumnezeu

† Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

Stimate autorităţi,

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Hristos a Înviat!

Cu multă bucurie în suflet, vă trimit acum, la împlinirea unui an de la instalarea ca părinte duhovnicesc a Covasnei şi Harghitei, cuvântul pastoral prilejuit de Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Prăznuim sărbătoarea luminii şi a bucuriei. La miezul nopţii în Sfânta noapte a Învierii ne bucurăm la chemarea preotului: „Veniţi de luaţi lumină!”, şi cu lumânarea aprinsă în mâini ieşim afară din Sfântul lăcaş şi salutăm împreună cu natura înconjurătoare de Învierea Domnului din morţi.

Este noapte, însă noi, prin rugăciune şi cântare, vestim ziua Luminii lui Hristos. Dumnezeu Preasfântul a dat posibilitatea omenirii care era în întunericul păcatelor prin iubirea Sa de oameni.

Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune aşa în pericopa evanghelică citită la Slujba Învierii puţin mai devreme: „Şi lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5). Mântuitorul Iisus Hristos ne spune tuturor: „Eu, lumină am venit în lume, ca tot omul ce crede în mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46).

Scoaterea noastră din întuneric la lumină este un prilej de bucurie duhovnicească, bucurie pe care Sfinţii Apostoli n-au înţeles-o atunci când au aflat că vor rămâne fără Învăţătorul lor. Înainte de a merge la patima Sa cea mântuitoare, Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis: „Aşadar, voi sunteţi trişti acum, dar Eu iarăşi vă voi vedea şi inima voastră se va bucura şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).

Proorocii Vechiului Testament au prevestit această zi aducătoare de bucurie duhovnicească: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Psalmul 117, 24).

Mântuitorul înviat din morţi arătându-Se mironosiţelor la mormânt le-a spus: „Bucuraţi-vă!”(Matei 28, 8).

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Suntem aici în Casa Tatălui să prăznuim cu bucurie sfântă acest praznic al luminii şi al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi luminarea noastră.

Sfântul Apostol Pavel spune că: „Dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa noastră” (I Corinteni 15, 14). Meditând la aceste cuvinte scrise de Sfântul Apostol Pavel Corintenilor, Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că: „Dacă Hristos nu s-a sculat, atunci nici nu a murit; iar dacă nu a murit, nici păcatul nu l-a dezlegat – căci moartea lui a fost dezlegarea de păcate. Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Dar cum îl ridică? Prin moarte. Pentru aceea l-a şi numit miel, ca cel ce urma să fie omorât. „Dar dacă nu a înviat, apoi nu a fost omorât şi nici păcatul nu s-a dezlegat, iar dacă nu s-a dezlegat, atunci este în fiinţă încă, şi dacă fiinţează, apoi atunci în zadar am propovăduit, dar dacă în zadar am propovăduit, atunci şi în zadar aţi crezut că v-aţi izbăvit de păcat”.

Învierea Mântuitorului este bucurie pentru noi toţi, credincioşi şi mai puţin credincioşi, fiindcă la sfârşitul veacurilor va avea loc cu certitudine învierea noastră, a tuturor. În Simbolul Credinţei mărturisim: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie!”.

Sfântul Isaac Sirul ne spune că singurul mare păcat nu este altul decât acela de a fi insensibili şi nepăsători faţă de Hristos cel Înviat din morţi.

Pentru folosul nostru duhovnicesc se cuvine să medităm mai mult la învierea morţilor, eveniment ce va avea loc la a doua venire a Domnului şi la Sfârşitul lumii.

Prin înviere se înţelege revenirea la viaţă a unei fiinţe care a mai existat o dată. Prin urmare: Învierea morţilor înseamnă revenirea la viaţă a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ şi au decedat înainte de venirea Domnului.

Această a doua venire a Domnului va avea loc la sfârşitul lumii, când „prin Atotputernicia lui Dumnezeu, sufletele omeneşti din lumea de Dincolo se vor uni din nou cu trupurile cu care au trăit şi în această unire vor trăi apoi în veşnicie”.

Prin Înviere se înţelege refacerea trupurilor din elementele din care au fost compuse şi unirea cu sufletele proprii. Trupurile înviate vor fi asemănate cu cele dinainte de moarte, însă nu vor avea defecte corporale.

Proorocii Vechiului Testament referitor la învierea generală aduc lămuriri. Acest lucru reiese din convorbirea dintre Marta, sora lui Lazăr cel mort de patru zile şi Mântuitorul Iisus Hristos. Când îi face promisiunea că Lazăr va învia, Marta îi răspunde: „Ştiu că va învia, la Înviere, în ziua cea de apoi” (Ioan 11, 24). Prin urmare, este bine să reţinem că „a înviat Hristos şi cu El a înviat întreaga lume. El a înviat sfărâmând legăturile morţii”.

Învierea din morţi va avea loc la glasul Arhanghelului, va fi posibilă, aşa cum la învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos a avut loc un alt eveniment neaşteptat, şi anume învierea unui număr destul de mare dintre cei adormiţi. Evenimentul a fost descris de Sfântul Evanghelist Marcu astfel: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat, şi ieşind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s-au arătat multora” (Matei 27, 52-53).

După învierea din morţi, trupurile noastre vor fi asemenea cu trupul lui Hristos cel Înviat, vor fi nestricăcioase, preamărite, puternice, spirituale şi nemuritoare.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Sărbătoarea Învierii Domnului, ca praznic al luminii şi Învierii, ne aduce înaintea ochilor minţii noastre atât evenimentul istoric petrecut acum două mii de ani, precum şi certitudinea învierii morţilor, adică învierea noastră, a tuturor.

Se cuvine să ne facem părtaşi în fiecare clipă a vieţii noastre de lumina şi bucuria învierii pe care am dobândit-o atunci.

Fiecare zi de duminică este o zi a învierii, o zi a certitudinii învierii noastre. Când auzim clopotul Bisericii în duminici şi sărbători să urmăm pe Sfântul Apostol Petru care alergând mai degrabă a aflat mormântul gol, izvorul învierii noastre.

Să nu fim oameni ai îndoielii, ai nesiguranţei vieţii, ai neliniştii pântecelui, ci liberi şi neînfricaţi de moartea trupească.

Domnul Iisus Hristos a spus femeii samaritence că apa pe care i-o va da El celui care va bea se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.

Această apă este Sfânta Liturghie şi cuvântul Său în duminici şi sărbători. Să nu fim însetaţi de răul pe care îl vedem în lumea învrăjbită, ci iubitori de pacea pe care o găsim în Biserică în comunitatea Sfinţilor.

Aş îndrăzni să vă spun că această noapte de înviere se regăseşte în fiecare duminică de peste an. Bucuria este aceeaşi, rodul jertfei la fel. Podoabă aleasă este mulţimea credincioşilor în această noapte sfântă a Învierii lui Hristos. Biserica este împodobită ca un veşmânt strălucitor de lumina nemuririi.

Ea este mireasa lui Hristos ce se doreşte a fi pururi înveşmântată în acest chip.

Noaptea aceasta este tuturor izvor de nestricăciune, prilej de bucurie, pace, însă trebuie să privim viaţa noastră întotdeauna în lumina celor întâmplate cu noi acum.

Deşi este noapte, noi cântăm: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul şi să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24). Pentru noi a făcut Dumnezeu această zi; este ziua care încetăţeneşte veşnicia, pentru că a făcut Dumnezeu sufletele noastre către cer. Iar noi, trăitori în această lume secularizată, avem menirea să statornicim prin viaţa noastră acest adevăr.

Cel ce face dreptate să slujească adevărului cu firească nevinovăţie, tinerii să deprindă folosul cunoaşterii lui Dumnezeu prin citirea Sfintei Scripturi, iar cei în vârstă să se facă folositori pe măsura înţelepciunii dată lor de Dumnezeu. Este necesar ca fiecare dintre noi, tânăr sau vârstnic, să fugim de răutate şi de viclenie, să căutăm să facem fapte bune, fiindcă altfel nu e cu putinţă a ne împărtăşi de aceasta, chiar dacă am urca până la Tronul Împărătesc. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zicea: „Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea” (Galateni 5,22).

Aducând înaintea inimii fiecăruia aceste gânduri şi îndemnuri părinteşti, rog pe „Dumnezeul păcii, Cel ce L-a sculat din morţi pe Domnul nostru Iisus Hristos, Marele Păstor al oilor, prin sângele unui testament veşnic să vă înzestreze cu tot ceea ce este bun spre a-I face voia lucrând întru noi ceea ce e bineplăcut înaintea Lui, prin Iisus Hristos, Căruia i se cuvine slava în vecii vecilor!” (Evrei 13, 20-21).

De aici, din Reşedinţa Episcopală, luând lumină din lumina ce străluceşte în candela Catedralei Episcopale din municipiul Miercurea-Ciuc, vă doresc tuturor sănătate, har şi pace, vestindu-vă:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor,

de tot binele doritor

şi pururea către Hristos Cel Înviat rugător,

 † Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

 

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.