În perioada 1 august – 15 septembrie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
Astăzi, 30 august, cel de-al treilea contingent de pompieri români, specializat în stingerea incendiilor de pădure, se deplasează către Republica Elenă, pentru asigurarea continuității misiunilor de monitorizare și stingere a incendiilor de vegetație și pădure, derulate de colegii noștri în ultima perioadă pe teritoriul țării gazdă, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita într-un comunicat.
Deplasarea celor 44 de salvatori se realizează pe cale terestră, de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență, situată în localitatea Ciolpani, pe ruta Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraș situat la Est de Atena). Aceștia vor încadra tehnica de intervenție aflată deja în Grecia pentru executarea misiunilor de sprijin a comunităților și autorităților locale în cazul producerii situațiilor care pot pune în pericol viața și bunurile acestora.
Potrivit sursei citate, din cadrul acestui contingent fac parte și 8 pompieri militari harghiteni: lt. Ciorbea Iulian, plt. adj. Mariciuc Romeo Petruț, plt. adj. Ujică Adrian Ovidiu, plt. adj. Fotea Marius Valentin, plt. Bucur Vlad, plt. Gheorghiță Ion, plt. Vaidoș Victor. plt. Bucur Nicolae.
Activitatea s-a desfășurat în prezența secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și a reprezentanților comenzii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.