Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Informaţiile cuprinse în sursele eclesiastice ortodoxe şi greco-catolice oferă o imagine cuprinzătoare asupra structurii demografice referindu-se la: numărul credincioşilor aşa cum rezultă din rapoarte, informări, corespondenţă cu forurile superioare, structura pe sexe şi stare civilă a credincioşilor, sporul natural, numărul familiilor mixte, starea socială a enoriaşilor, numele şi prenumele preoţilor, epitropilor, învăţătorilor din şcolile confesionale etc.
Pentru cunoaşterea unor dimensiuni demografice ale comunităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, din perioada 1850-2011, datele sunt cele înregistrate la recensămintele oficiale. O corectă interpretare a informaţiilor prezentate impune următoarele precizări: cifrele se referă la „credincioşi români” şi au fost obţinute prin însumarea credincioşilor de confesiune ortodoxă şi a celor greco-catolici; pentru perioada 1614-1835, datele sunt preluate din conscripţiile confesionale şi fiscale cunoscute: cea din 1733, iniţiată de episcopul Inocenţiu Micu Klein, conscrierea lui Petru Pavel Aron, din 1750, cea din 1760, ordonată de generalul Nikolaus Adolf von Buccow, conscripţia urbarială din 1820 etc. Deşi conscripţiile confesionale şi fiscale nu sunt scutite de fenomenul de subînregistrare, ele neavând acelaşi grad de rigurozitate ca recensămintele oficiale, totuşi, în lipsa altor izvoare demografice, acestea pot oferi o imagine cât mai apropiată de realitate despre evoluţia structurii etnice şi confesionale a comunităţilor din estul Transilvaniei, cu două secole şi jumătate înainte de anul 1850.
Indiscutabil, cea mai valoroasă sursă demografică pentru analiza dimensiunilor şi structurii etnice şi confesionale a comunităţilor din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea, este recensământul populaţiei din anul 1850. Aşa cum am arătat, punerea şi repunerea în circulaţie a datelor acestui recensământ şi a celor care au urmat până în anul 1910 este înlesnită de publicarea lor în limba română de către catedra şi laboratorul de sociologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, de către un colectiv de specialişti condus de prof. Traian Rotariu (Traian Rotariu, Maria Semeniuc, Elemer Mezei, Recensământul din 1850. Transilvania, Editura Staff, 1996; în aceeaşi colecţie au fost publicate Recensămintele populaţiei din anii: 1857, 1870, 1880, 1900, 1910, 1941 şi Recensământul agricol din 1885).
Populaţia stabilă a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, după principalele etnii, la recensămintele populaţiei din perioada 1850-2011 sunt prezentate în lucrarea de faţă, la fiecare localitate în parte (Pentru Recensămintele din anii 2002 şi 2011, datele ne-au fost furnizate de către Direcţiile Judeţene de Statistică din Covasna, Harghita şi Mureş, fapt pentru care editorii ediţiei le mulţumesc şi pe această cale).
Comparând datele recensământului din 1850 cu cele din conscripţia urbarială din 1819-1820 şi din sursele eclesiastice, se observă o evoluţie demografică diferenţiată pe trei categorii de localităţi: localităţile monoetnice cu populaţie de etnie română situate în judeţul Covasna în depresiunea Buzăului Ardelean, iar în judeţul Harghita în bazinul Topliţei care au cunoscut creşteri importante de populaţii; localităţi etnic mixte în care numărul românilor a crescut şi localităţi cu populaţie de etnie maghiară preponderentă, în care numărul românilor a scăzut simţitor în urma procesului de asimilare.
Din analiza informaţiilor demografice oferite de recensământul populaţiei din anul 1850 pentru localităţile din actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş, urmărind corelaţia dintre etnia şi confesiunea românilor, rezultă următoarea situaţie:
- judeţul Covasna: români – 16.139, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici – 17.628 (-1.489);
- judeţul Harghita: români – 13.648, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici – 14.161 (-513);
- judeţul Mureş: români – 118.088, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici – 126.536 (-8.448).
Diferenţele înregistrate sunt considerate pierderi etnice româneşti, ele reprezentând persoanele de naţionalitate română care îşi afirmă apartenenţa la această etnie doar prin latura confesională. Exemplificăm prin câteva localităţi: judeţul Covasna: Catalina – în timp ce în localitate s-au declarat 109 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici, numai 6 şi-au exprimat apartenenţa la etnia română; Ghelinţa – 234 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 53 români; judeţul Harghita: Dăneşti – 136 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 76 români, Lueta – 124 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 59 români, Mereşti – 431 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 291 români; judeţul Mureş: Albeşti – 914 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 683 români; Crăieşti – 418 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 312 români.
Şi din cifrele recensământului populaţiei din anul 1850 rezultă că aproape jumătate din comunităţile româneşti din actualul judeţ Covasna au fost comunităţi mici sub 500 de membri, în Harghita peste 75% dintre comunităţile româneşti se află în aceeaşi situaţie iar în Mureş situaţia este total diferită, predominând comunităţile româneşti cu un număr mare de credincioşi.
Ponderea redusă a populaţiei româneşti în totalul populaţiei zonei i-a determinat pe români (mai ales pe cei din scaunul/comitatul Treiscaune) „să se prindă de credinţa ortodoxă ca de unica putinţă de mântuire pentru păstrarea naţionalităţii lor, a existenţei lor ca naţiune aparte printre celelalte «obşti străine». Viaţa lor românească îşi găseşte expresia în Biserica Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă îmbracă forma vieţii româneşti. Iar obştea înseamnă naţiune de sine stătătoare” (Negreanu, 1943). Era greu de închipuit să existe în Secuime români fără „religiunea” ortodoxă sau greco-catolică, cum nu se putea închipui nici ortodoxism fără etnia română. De aceea, în percepţia tuturor locuitorilor zonei şi în limbajul cotidian religia ortodoxă era „religia română” (oláh vallás), preotul ortodox sau greco-catolic era „preot român”, cimitirul celor două confesiuni era „cimitir românesc”, strada de lângă biserica ortodoxă era „strada românească”. De aceea, în momentele istorice grele ce au urmat Dictatului de la Viena şi în timpul administraţiei zonei de către Comisia Aliată de Control (noiembrie 1944 – martie 1945), opresiunea antiromânească a îmbrăcat în special haina religioasă: biserici dărâmate, incendiate, cimitire devastate, preoţi maltrataţi, credincioşi obligaţi să treacă cu forţa la alte confesiuni. (Vezi volumul Dictatul de la Viena şi consecinţele sale asupra poporului român, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2020, ediţie îngrijită de Ioan Lăcătuşu şi Vasile Stancu).
Din analiza informaţiilor demografice oferite de recensămintele populaţiei pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în perioada 1850-2011, rezultă că etnia a fost înregistrată cu mari fluctuaţii şi discontinuităţi, în timp ce confesiunea cunoaşte o anumită continuitate şi constantă cu valori apropiate de statisticile confesionale.
Realitatea etno-demografică din judeţele menţionate este departe de imaginea unui bloc etnic maghiar compact. În cele trei judeţe există un număr însemnat de persoane cu dublă ascendenţă identitară, există grupuri cu apartenenţă controversată (cel mai mare fiind cel de ţigani), ezitanţi, nostalgici (după etnii dispărute) etc. De exemplu, la recensământul din anul 2011, din judeţul Covasna, un număr de 1.213 maghiari au declarat că au religia ortodoxă şi 305 greco-catolică; iar din judeţul Harghita 1.054 maghiari şi-au declarat apartenenţa la religia ortodoxă şi 222 greco-catolică. Rezultă că aproape 7.500 de persoane fie că sunt de naţionalitate română şi aparţin „bisericilor istorice maghiare”, fie că sunt de etnie maghiară şi aparţin bisericilor româneşti tradiţionale (ortodoxă şi greco-catolică). Existenţa persoanelor cu dublă ascendenţă identitară este confirmată şi de datele rezultate din corelarea etniei cu limba maternă. Astfel, un număr de 540 de români din judeţul Covasna, 579 din Harghita şi 1.180 din Mureş au declarat că au, ca limba maternă, limba maghiară, în timp ce un număr de 329 maghiari din judeţul Covasna, 315 din Harghita şi 1.420 din Mureş au declarat că au, ca limbă maternă, limba română. Majoritatea acestor cazuri provin din familiile etnic mixte. La recensământul din 1992, în judeţul Covasna au fost înregistrate 2.724 de familii etnic mixte, iar în judeţul Harghita 2.960 de familii, deci un total de 5.684 (Principalele aspecte privind starea comunităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Arhiva CESCH, 2017).
Începând cu recensământul din anul 1992, este pentru prima dată când numărul celor de etnie română, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, este mai mare decât cel al credincioşilor ortodocşi şi greco-catolici, din cele trei judeţe, semn că românii maghiarizaţi s-au integrat şi confesional în rândul etniei maghiare şi că numărul credincioşilor români neoprotestanţi a crescut.
Din analiza informaţiilor statistice referitoare la evoluţia populaţiei româneşti într-un interval de trei secole se desprind câteva concluzii:
În perioada analizată, din totalul celor 124 comunităţi cercetate, din judeţul Covasna, în 31 numărul populaţiei de etnie română a crescut, în celelalte 93 populaţia românească a scăzut, în multe cazuri până la dispariţia comunităţilor. În judeţul Harghita din totalul de 176 de comunităţi studiate, în doar 28 populaţia a crescut, iar în 148 a scăzut drastic.
Din totalul celor 23 de localităţi din Covasna în care populaţia de etnie română a crescut, în sec. XX, cinci sunt oraşe, 10 sunt etnic mixte şi 13 monoetnice (9 dintre acestea sunt sate noi înfiinţate prin „roirea” populaţiei din localităţile învecinate). Semnificativ este şi faptul că aproape jumătate din aceste localităţi (11) nu au făcut parte din teritoriul cedat Ungariei, în toamna anului 1940, prin Dictatul de la Viena. În patru localităţi (Araci, Belin Vale, Doboşeni şi Vâlcele), la creşterile demografice înregistrate, un plus substanţial l-a adus populaţia romă (ţigănească) de limbă română. În afara oraşelor Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului şi Baraolt, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în localităţile: Barcani, Sita Buzăului, Sărămaş, Zăbala, Doboşeni, Păpăuţi, Belin Vale, Lădăuţi ş.a. Creşterea populaţiei româneşti a avut loc doar în mediul urban şi în primul rând în cele două reşedinţe de judeţ: Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, în mod deosebit după desfiinţarea Regiunii Mureş Autonomă Maghiară, şi în localităţile româneşti de la marginea celor două judeţe, din depresiunile Buzăului şi Topliţei. În linii mari şi în judeţul Harghita situaţia localităţilor în care numărul românilor a crescut este aceeaşi. În afara oraşelor Miercurea Ciuc, Topliţa, Bălan, Gheorgheni, Odorhei, Cristur, Borsec şi Băile Tuşnad, s-au înregistrat creşteri demografice în localităţile monoetnice din bazinul Topliţei – Bilbor, Corbu, Tulgheş, Subcetate, Gălăuţaş – şi în satele Livezi, Săcel, Vidacut şi Voşlobeni. Specific judeţului Harghita este câştigul etnic realizat în câteva localităţi cu populaţie majoritar românească de către populaţia de etnie maghiară. Astfel, în Voşlobeni, ponderea populaţiei maghiare a crescut de la 0.92% în 1850 la 37,8% în 1992, în Topliţa de la 7,7% la 29%, în Sărmaş de la 6,3% la 22%, în Borsec de la 45% la 80% (în aceeaşi perioadă, 1850-1992).
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
Ing. Ciprian HUGIANU
