O carte în drum spre Paris… | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 iulie 2024
Home » Cultură » O carte în drum spre Paris…
O carte în drum spre Paris…

O carte în drum spre Paris…

În primele zile din octombrie am primit o propunere foarte interesantă pentru grafica mea, descoperind că, în cadrul unui proiect cinematografic aflat în derulare, o ilustraţie ar urma să ajungă pe platourile de filmare din Paris, pe coperta unei cărţi ce va apărea în film. Această carte se va dovedi un element important, mai ales spre finalul poveştii, când este descoperită şi studiată. Dar este vorba de coperta unei altfel de cărţi. Un altfel de proiect faţă de cele la care am luat parte până acum. E o carte-personaj, e cartea unui autor fictiv, personajul principal din noul film la care lucrează acum regizorul Mihai Mihăescu, împreună cu echipa sa, şi care se filmează la Bucureşti şi Paris.

Regizorul Mihai Mihăescu, 15 octombrie, Bucureşti: „Am fost la o tipografie să iau exemplarele de carte de care voi avea nevoie pentru filmările din Paris de săptămâna viitoare. SOUVIENS-TOI este titlul romanului pe care personajul principal, Octavian Anghel, îl publică la Paris, unde este stabilit împreună cu soţia şi fiica sa. Acesta va fi şi titlul filmului, care va întra în circuit în primăvara anului viitor. Filmul spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi, el român, ea franţuzoaică, pe care îi surprindem la începutul anilor ’80 ai secolului trecut, în Bucureşti, încercând să facă slalom prin labirintele ideologice ale epocii, ca după un parcurs sinusoidal destinele lor să se regăsească în Paris, unde aleg să-şi petreacă restul vieţii.

Povestea lui Octavian Anghel şi a consoartei sale, franţuzoaica Michelle Nezhinska, este descrisă de către autor în romanul său, după ce aceştia revin în România, după o lipsă de 12 ani, iar realităţile de aici îi plonjează în perioada studenţiei lor.

Mulţumesc editorului Valentin Ajder (Ed. EIKON), un neobosit promotor de carte românească. Design-ul de copertă, Cosmina Marcela Oltean.”

Filmul se va termina cu cadre din Paris şi cu această carte, pe care o descoperă şi o răsfoieşte la final fiica autorului. Când lucram la ilustraţia aceasta nu mă gândeam că în timp va avea o poveste a ei, dincolo de cea pe care am vrut să o exprime vizual… Ce bucurie mi-a adus această ocazie unică! Mulţumiri domnului regizor pentru implicarea mea în acest proiect deosebit!

Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.