Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O abordare psihologică a artei: Viaţa prin ochi de artist | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » O abordare psihologică a artei: Viaţa prin ochi de artist
O abordare psihologică a artei: Viaţa prin ochi de artist

O abordare psihologică a artei: Viaţa prin ochi de artist

Ce este şi ce ar trebui să fie arta? 

Apărem pe lume fără ca noi să cerem asta şi încă de la început suntem aruncaţi în tumultul vieţii oarecum fără vrerea noastră. Într-adevăr, e puţin cam ciudat să privim astfel lucrurile, dar e foarte adevărat. Apoi, încercăm din răsputeri să descoperim care ne e menirea luptând şi sacrificând multe în anevoiosul drum al împlinirii. Uneori ne surprindem atât de concentraţi pe ceea ce facem încât realizăm cu mâhnire că timpul totuşi trece şi nu ne va fi mereu prieten. Atunci decidem că vrem să trăim, că vrem să ne detaşăm puţin de tot, ba chiar să uităm de noi o vreme… Dar oare cum să facem asta? Nimic mai simplu. Acea oază de linişte şi pace după care tânjim la tot pasul în drumul nostru, acel moment de respiro, acea căutare a frumosului vieţii şi a sinelui, toate îşi au răspunsul în acel ceva unic, nepreţuit şi magic numit simplu artă.

Arta este, neîndoielnic, un dar din partea vieţii şi a naturii pentru noi toţi, iar în cazul artiştilor, ea constituie raţiunea lor de a trăi, puterea de a se exprima într-un mod unic. Totul e să căutăm arta, iar practicând-o să îi permitem să ne vindece fizic, psihic şi spiritual. Evident, totul depinde exclusiv de noi şi de alegerile noastre…

Arta dintr-o perspectivă psihologică

La fel ca toate lucrurile pe care oamenii le înfăptuiesc în decursul existenţei lor şi arta are, evident, un substrat psihologic. Aşadar, din punct de vedere psihologic, toţi suntem înzestraţi cu procese psihice senzoriale, superioare şi reglatorii precum senzaţiile, percepţiile, reprezentările, gândirea, memoria, imaginaţia, atenţia, motivaţia, afectivitatea, voinţa şi limbajul. De asemenea, cu toţii posedăm un tip de personalitate, cu tot ce implică aceasta, şi anume temperament, aptitudini, caracter, creativitate şi inteligenţă. Toţi le avem, dar nu în egală măsură, ci în diferite grade fiecare, ce până la urmă dau date despre cine suntem fiecare, ne caracterizează, ne definesc şi ne fac să fim ceea ce suntem. La artişti e o diferenţă: totul are profunzime. Dacă restul lumii percepe viaţa ca atare, ca fiind alcătuită din lucruri şi întâmplări comune, şi nu mai caută să înţeleagă ori să schimbe ceva, cei orientaţi spre sfera artelor îşi doresc şi sunt capabili să găsească spectaculosul în ceea ce alţii ar numi „nimic”, strălucirea în simplitate şi ordinar, având puterea de a trece cu mult de firescul lucrurilor.

Viaţa filtrată prin ochii artistului

Deţinând o sensibilitate aparte, specifică de altfel, faţă de tot ce înseamnă viaţă şi natură, artistul e omul captivat în permanenţă de senzaţiile externe, cu preponderenţă vizuale. În cazul său sinestesia e comună, acest lucru însemnând că atunci când un stimul exterior acţionează asupra unui receptor interior, el poate produce şi o senzaţie caracteristică unui alt analizator. Spre a exemplifica, atunci când artistul priveşte o compoziţie în care dominanta cromatică e rece ori caldă, spre creier nu pleacă doar o informaţie a cărei rezultat e o senzaţie vizuală, ci şi una termică, ori în alte cazuri auditivă – dacă e vorba de un peisaj cu multe păsări, de exemplu, tactilă – dacă un veşmânt e atât de bine reprezentat încât îi deducem textura, olfactivă – atunci când sunt reprezentate flori al căror parfum îl intuim din experienţă, ori gustativă – când sunt reprezentate fructe într-o manieră realistă sau suprarealistă, atât de specifică pictorilor olandezi, precum Jan Vermeer Van Delft. La artist cunoaşterea lumii nu are loc doar în mod direct, prin intermediul organelor de simţ provocatoare de senzaţii şi percepţii, ci şi indirect, mai lesne decât la restul lumii, prin imagini, cuvinte şi simboluri – uneltele artistului.

Opera – motiv existenţial

Prin reprezentare, ca proces psihic senzorial, artistul prelucrează şi reproduce însuşirile caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor ce acţionează ori au acţionat cândva asupra organelor sale de simţ. Reprezentarea e rodul trecerii senzaţiilor şi percepţiilor prin filtrul memoriei şi al imaginaţiei şi poate fi, deopotrivă, artistică, literară, ori de altă natură. Aceste reprezentări au însă şi particularităţi bine definite, precum un conţinut informaţional, transpus într-o imagine mentală cu o formă ideal subiectivă. Neîndoielnic, întotdeauna în creaţie memoria joacă un rol crucial. Atunci când creatorul percepe un motiv interesant, dar nu îl poate reprezenta imediat, recurge la analiză şi memorare, trecând prin cele trei faze, de întipărire, retenţie şi reactualizare a informaţiei păstrate. Din nou, importă în egală măsură memoria vizuală, auditivă, kinestezică şi nu în cele din urmă memoria afectivă, legată de toate procesele psihice.

Pe nemărginitul tărâm al imaginaţiei

Imaginaţia, procesul cognitiv complex specific omului, permite elaborarea mintală, ce apoi se materializează pe hârtie ori pânză, a unor imagini redate pe baza transformării propriei experienţe. Imaginaţia lărgeşte câmpul cunoaşterii umane prin nemărginirea ei, poate face legătura între trecut-prezent-viitor şi interacţionează permanent cu celelalte procese psihice. În funcţie de implicarea activă sau neactivă a acesteia în actele imaginative, este fie voluntară ori reproductivă, fie, în cazul visului, involuntară.

Imaginaţia creatoare dezvoltată de artişti e o formă superioară a imaginaţiei, ce presupune o prelucrare complexă a experienţei anterioare. Opere pot fi create şi prin recurgere la visul de perspectivă, care anticipă, în plan imaginativ, evenimente viitoare sau prin intermediul reveriei, ce facilitează trăirea în plan imaginar a unei dorinţe.

Dar cea mai puternică armă a creatorului, imaginaţia, este totodată nivelul cel mai înalt al creativităţii. E unealta indispensabilă în elaborarea unor imagini noi pe baza cunoaşterii şi experienţei personale. Artistul posedă, în general, mai multe abilităţi mai dezvoltate, dar comunică cel mai bine printr-un limbaj intern exteriorizat în operă – motivul existenţei sale. La nivelul psihicului, conştientul, subconştientul, cât şi inconştientul, cu tot ce presupun aceste componente, se oglindesc la tot pasul în operă, sub diferite forme şi compoziţii. Nu e de mirare deci că persoanelor cu diferite probleme (de sănătate, ori interumane), cât şi copiilor cărora le e greu să-şi exprime sentimentele, le este recomandat de către psiholog ori art-terapeut să se descarce desenând. E adevărat, de cele mai multe ori, arta scoate la iveală lucruri pe care nu le ştim despre noi.

Ca o stare de conştienţă modificată, visul constituie adesea o temă predilectă în munca unui artist. De pildă, pictorul Vincent Van Gogh mărturisea că ceea ce visează noaptea, ziua pune pe pânză. Astfel s-au născut multe dintre capodoperele semnate de acesta. Şi ce temă poate fi mai atractivă pentru un artist decât cea a visului, când într-o astfel de lume, idealizată şi proprie creatorului, nu există bariere? Recurgerea la visare permite exteriorizarea unor dorinţe, aspiraţii, ori gânduri ascunse şi permite crearea unor lumi de neatins în afara visului, în care nu există imposibilul, iar supranaturalul prinde viaţă. Referitor la afectivitatea creatorului, aceasta este modalitatea concretă de exteriorizare a sentimentelor şi trăirilor proprii, ea reprezintă un limbaj indirect, mijlocit de operă. Rolul determinant aici nu îl are atât obiectul ori simbolul reprezentat, cât valoarea şi semnificaţia ce o comportă pentru creator. Şi afectivitatea interacţionează permanent cu celelalte procese psihice, care generează un anumit tip de trăire.

Emoţiile sunt cele care stimulează şi impulsionează artistul spre miraculosul act al creaţiei. Ele sunt cele care organizează sau dezorganizează conduita umană, pentru că există emoţii care ne determină şi altele care ne împiedică să ducem ceva la îndeplinire. De aceea, acest gen de procese afective îndeplinesc un rol major în menţinerea energetică a unor activităţi, în acest caz artistice. Creativitatea, un gen de activitate complexă, este definită prin produsul actului creator şi calităţile personalităţii creatoare – aptitudinile, însuşirile sale particulare. Parcurgând cele cinci niveluri ale creativităţii, deducem că în funcţie de nivel, ele sunt prezente la toţi oamenii, însă treptele superioare aparţin, încă o dată, artiştilor. Astfel, creaţia productivă e întâlnită la copiii mici. Creaţia expresivă e deţinută de toată lumea, iar cea inventivă oferă capacitatea de reorganizare a componentelor dintr-un întreg într-un alt întreg. Pe când creaţia inovatoare aduce o schimbare semnificativă a principiilor într-un domeniu, iar creaţia emergentă reprezintă nivelul cel mai înalt şi cel mai valoros al creativităţii, manifestat în artă.

Evoluţia creatorului porneşte aşadar de la valoarea sa intrinsecă vizibilă prin aptitudini, care sunt valorificate spre a-şi consolida talentul. De aici totul evoluează spre o exploatare temeinică a creativităţii şi în cazuri alese e atins nivelul superior, creatorul dobândind statutul de geniu. E fascinant ce se poate zămisli cu puterea imaginaţiei. E nemaipomenită viaţa văzută prin ochi de artist şi e totodată un îndemn pentru cei ce îi privesc lucrările să găsească la tot pasul puterea de a privi altfel lumea: cu admiraţie şi respect. Oricum, rămân neelucidate tainele creaţiei artiştilor, în general şi al geniilor, în special. Nimeni şi nimic nu poate pătrunde în labirintul psihicului lor. Singurele care mai pot face lumină în acest mister, care ne pot face să încercăm măcar să înţelegem profunzimea minţii creatoare, sunt operele

Un lucru este sigur, e cunoscut de toţi şi e confirmat la tot pasul de psihologie: fiecare om deţine o anume doză de creativitate. Unii o epuizează devreme, încă din copilărie şi renunţă la ea, deşi nu o poate face nimeni în totalitate, iar alţii au puterea de a o dezvolta şi exterioriza întreaga lor viaţă.

Să nu uităm însă niciodată: arta e pretutindeni, să nu o desconsiderăm spunând că e nefolositoare. Căci ea se află în oameni, în natură, în tot ce face umbră pământului. Să nu ne grăbim să scăpăm de ea înainte de a o cunoaşte. Dar poate tocmai asta e marea problemă, că nu toţi au puterea de a-i înţelege valoarea. Dar dacă nu ar fi artă pe lume, ce am mai avea în faţa ochilor? Cum ar fi viaţa pe pământ fără artă? E absolut inimaginabil…

Text şi ilustraţii: Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.