Când istoria ne vindecă de uitare
- Comunicat de presă – Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
Între personajele prin care Sibiul s-a impus în lumea culturală, Adelina Olteanu Maior – ce se va numi, pentru un scurt timp, moartea ei prematură fiind prag unei plecări intempestive – pare iconografia omului de cultură integru şi integral, făuritor de limbă română la frontiera cu erudiţia şi cântăreţ al libertăţii de gândire ca nimeni altul în epoca lui. Volumul acesta este prima aplecare atentă şi plină de sensibilitate asupra vieţii şi operei Adelinei. Personal, am descoperit-o citind opera soţului ei, Octavian C. Tăslăuanu. El este cel care m-a apropiat şi de autorul acestei distinse antologii-monografie, George-Bogdan Tofan.
Ce am descoperit din viaţa ei? Redau gândurile de început ale unui studiu publicat împreună cu Sorana Maior Biţu, citat, de altfel, de George-Bogdan Tofan în lucrarea sa:
„Între motivele pentru care Octavian C. Tăslăuanu se mută cu revista Luceafărul de la Budapesta la Sibiu – primul fiind de ordin material, cu datorii zdrobitoare pentru inimosul editor – se pare că al doilea motiv, numit de el «de ordin intim» a fost cel mai important. El scrie: «Al doilea motiv a fost de ordin intim. În vara anului 1905 […] am cunoscut o fiinţă de care mi-am legat viaţa. Cununia am hotărât să o serbăm la 17 iunie 1906, pe moşia Argetoianu din Breasta, în momente excepţional de grele şi de neplăcute pentru mine. Dar a trebuit să mă supun şi, lângă necazurile din Budapesta, pe lângă necunoscutul ce mă aştepta la Sibiu, să-mi complic viaţa şi cu îndatoriri matrimoniale. Eram însă tânăr şi nu mă speriam de greutăţi. Le-am luat în piept cu îndrăzneală eroică. Adelina era o tovarăşă de muncă inteligentă şi pricepută, cu care speram să înving toate greutăţile ce mă aşteptau. Avere nu aveam niciunul dintre noi, aşa că numai prin puterile noastre proprii puteam răzbi în viaţă. Sănătatea Adelinei era însă şubredă şi trebuia cruţată de sforţări prea mari şi de supărări. Boala ei de inimă se putea înrăutăţi şi atunci, în loc de ajutor, aveam lângă mine un bolnav, care mi-ar fi sporit necazurile»”1.
Îşi încep viaţa de familie la Budapesta, într-o încropeală de apartament, sejur familist care durează puţin pentru că, în toamnă, Octavian C. Tăslăuanu este chemat pentru manevre militare tocmai în Bosnia. Despre atmosfera de familie tânără la Budapesta el scrie:
„Făceam excursii prin împrejurimile Budapestei, lucram intens la numerele ultime ale Luceafărului (11-12 şi 13-16) şi vremea trecea plină de soare şi de voie bună…”2.
Cine a citit, până la aceste pagini, memoriile ardeleanului, rămâne uimit.
Avem de-a face cu primele pagini însorite, după acelea în care-şi descrie familia din Bilbor. În faţa plecării iminente, o aflăm pe Adelina refugiindu-se la Işalniţa, lângă Craiova, la prietena ei, Eliza Opran. Până când, Tăslăuanu fiind numit secretar al ASTREI, Adelina găseşte o casă în Sibiu, unde se mută şi lucrează împreună. Chiar dacă s-a simţit ca într-o piaţă publică, urmărit şi comentat, Tăslăuanu se va implica în scriitură, va continua editarea revistei Luceafărul şi va asuma redacţia revistei Transilvania.
Nu fără de Adelina. Cea pe care Goga o numea „domniţa bălaie”, dedicându-i poezia Solus ero, şi pe care poetul o cunoscuse în 1904 la Răşinari – fiind una dintre marile iubiri ale poetului pătimirii noastre – nu venea de nicăieri în cultura sibiană.
Ea se înscria în ceea ce Tăslăuanu socotea a fi Vestalele Luceafărului3, alături de Simina Bran („cu versuri ca fulgii de păpădie”), Claudia Goga – sora poetului, Elena Farago („masiva, care ne trimitea versuri din Craiova, avea o cultură aleasă, care se resimţea în tot ce plăsmuia”), Ecaterina Pitiş („trista, profesoară la şcoala „Asociaţiunii” din Sibiu, scria versuri de pasăre pribeagă”), Alice Călugăru („furtunatica, care trimitea perlele sale de la Paris”) şi Maria Cunţan („o fiinţă mitică, prizărită”). A. O. Maior – cum semna Adelina – a început colaborarea la Luceafărul în 1904 cu poezia Cîntec4.
Parte din datele pe care le desprindeam atunci despre viaţa ei proveneau din Spovedaniile lui Tăslăuanu. Descopeream o personalitate necunoscută aşa cum, la vremea cercetării noastre dintâi, nici mormântul său nu era cunoscut, decât chiar celor foarte atenţi la amănuntele vieţii culturale a Sibiului în perioada în care distinsa Doamnă Adelina umplea cu viaţă şi iubire inima unui publicist de excepţie care făcea din chipul ei efigia emancipării femeii române. În Transilvania şi în Ţară. Destinul ei frânt prea devreme, deşi ştim că toţi murim – în fond – prea devreme, a aşezat peste chipul ei o lumină nouă, de femeie tânără, răzvrătită parcă şi împotriva morţii.
Volumul pe care George-Bogdan Tofan îl încheagă pentru a ne reda efigia de femeie literată, femeie gânditoare, de femeie luminoasă şi atent bucuroasă la viaţă şi veşnicie îmi pare una dintre cele mai mari recuperări în ceea ce priveşte Memoria istorică a Sibiului, a românismului legat de cerul limbii române, de incredibila vocaţie a rezistenţei prin cultura reală. Veţi descoperi, în primul rând, prima monografie reală destinată integral Distinsei Doamne a scrisului românesc. Fotografii, multe publicate inedit, documente şi fascicule de duh din viaţa unei scriitoare uitate dar, în fapt, de neuitat.
Căutător fără odihnă pe seama unei intuiţii remarcabile, geograful George-Bogdan Tofan recompune din fragmente greu de identificat fără muncă asiduă, iconologia unei lumi şi icoana unei personalităţi. Nu. Nu este simpla descriere a unor cercuri de interes public, ori a unor linii de tensiune din societatea sibiană românească, şi nu numai, a vremurilor care pregăteau şi împlineau, mai apoi, Vremea României Mari. E descrierea cu valoare de filigran a unei vieţi pline de bucuria scrisului, a cititului şi a editatului de text literar. Colecţia de texte nu împlineşte doar o recuperare, ci o aducere-aminte, o recuperare de memorie. Aşa a început literatura feminină românească. Prin texte de o fineţe remarcabilă, scrise într-un echilibru stilistic de care astăzi ducem atât de mult lipsă.
Pedagog în scriitură – Adelina intuieşte că, fără cultivarea copiilor şi a „tinerimii”, efortul culturii care înnobilează e inutil. Ca profesor de catehetică, admir enorm intuiţia ei. Ca jurnalist, nu ai cum să nu guşti tonul şi tonusul scriiturii sale. Ca om care iubeşte poezia, nu ai cum să nu remarci simplitatea prin care vindecă parte din cuvinte. Adelina iubeşte limba copiilor şi face din ea una dintre cele mai importante construcţii de fidelizare a părinţilor pe lângă limba română. E important să înţelegem astăzi efortul ei. Incredibila intuiţie că lumea românească nu poate să trăiască fără înveşnicirea copilăriei.
George-Bogdan Tofan dă glas unei cercetări şi unei recuperări. Volumul acesta, pe care îl veţi parcurge, îmi pare cea mai de preţ introducere în cercetarea sa. Neuitând că George-Bogdan Tofan este cel care ne-a oferit şi opera completă a lui Tăslăuanu. La un nivel editorial neatins de multe „opere complete”…
Copil al Bilborului – Domnul George-Bogdan Tofan a refuzat uitarea consăteanului său. Un personaj fabulos, a cărui cultură, trăire, izvorâre de viaţă şi prestanţă umană au depăşit din punctul meu de vedere sofisticata statură românească interbelică. Şi în neuitarea sa ne-a antrenat şi pe noi. Acest volum fiind martorul editat al vindecării de uitare a Istoriei. Suntem martorii unei învieri editoriale. Într-o lume dominată de moarte şi uitare, George-Bogdan Tofan ne oferă lecţia unei Betanii literare.
Volumul urmează a fi publicat la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural şi de Arte Lăzarea (Consiliul Judeţean Harghita), Primăria şi Consiliul Local Bilbor şi Composesorat Bilbor, prin Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu, evenimentul de lansare având loc în toamna acestui an, în cadrul jubileului aniversar 150 de ani de la naşterea lui Octavian C. Tăslăuanu.
Pr. prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu
Preşedinte ASTRA România şi Republica Moldova
Membru în Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
dr. George-Bogdan TOFAN
Preşedinte-fondator Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
1. Octavian C. Tăslăuanu, Spovedanii, Ediţie îngrijită de George-Bogdan Tofan, prefaţă de Filip-Lucian Iorga (Cluj-Napoca: Editura Mega, 2023), 157.
2. Ibid., 157-158.
3. Într-o însemnare răzleaţă, inedită, legată de „vestalele” Luceafărului, Octavian C. Tăslăuanu preciza următoarele: „Cei ce au urmărit amintirile mele de la «Luceafărul» răsărit la Budapesta, ajuns la zenit în Sibiu şi apus la Bucureşti, se vor fi mirat, şi cu drept cuvânt, că n’am pomenit nici un cuvânt despre vestalele credincioase ce-au întreţinut vatra focului sacru al idealismului. Vă rog să mă credeţi, că n’a fost o uitare vinovată, ci o voită delicateţă uşor de priceput. În jurul revistei «Luceafărul» s’au adunat un stol de cântăreţe şi unele dintre ele au avut o covârşitoare înrâurire asupra tinereţii noastre”. Sursa: Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, Secţia de Manuscrise, Arhiva Luceafărului, XIV varia 6: Corespondenţă, chitanţe, facturi – referitoare la editarea şi difuzarea cărţii Octavian Goga de Octavian C. Tăslăuanu – 1939.
4. Întreaga viaţă a Adelinei am prezentat-o împreună cu Sorana Maier în capitolul Adelina Maior – Olteanu Tăslăuanu, aripa de înger a Luceafărului, în volumul Sorana Maier, Constantin Necula, Chipuri feminine sibiene din alte veacuri (Bucureşti: Editura EIKON, 2019), 97-106.
