Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Nou proiect în beneficiul comunităţii din Bălan | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 4 mai 2024
Home » Societate » Nou proiect în beneficiul comunităţii din Bălan
Nou proiect în beneficiul comunităţii din Bălan

Nou proiect în beneficiul comunităţii din Bălan

O organizaţie nonguvernamentală din fostul oraş minier Bălan a obţinut o importantă finanţare nerambursabilă pentru îmbunătăţirea infrastructurii sportive şi educaţionale în interesul comunităţii, urmând să fie derulate şi două activităţi pentru promovarea vieţii sănătoase în rândul elevilor şi a mamelor din localitate. Asociaţia Ecosportivă „Sufletul Hăşmaşului” din Bălan a anunţat că prin proiectul „Consolidarea Ecosistemului Atelier de Oameni Buni prin Dezvoltarea Infrastructurii Sportive şi Educaţionale”, finanţat cu 28.800 de lei, organizaţia îşi propune să aducă un plus de valoare comunităţii prin îmbunătăţirea accesului la facilităţi sportive şi programe educaţionale. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, acest proiect reprezintă o oportunitate unică de a integra sportul şi educaţia într-un cadru unitar, oferind tinerilor şi comunităţii largi mijloacele necesare pentru un stil de viaţă echilibrat şi sănătos. Aceştia au precizat că investiţia în infrastructura sportivă a inclus achiziţionarea de echipamente fitness moderne şi adaptarea spaţiilor existente pentru a răspunde nevoilor diverse ale participanţilor, iar în plus, componenta educaţională a proiectului se concentrează pe dezvoltarea de programe şi ateliere care să contribuie la conştientizarea importanţei activităţii fizice regulate şi a unei alimentaţii echilibrate.

Practic, în cadrul proiectului au fost achiziţionate pentru sala de fitness a asociaţiei echipamente sportive noi şi diverse jocuri pentru copii, pentru activităţi în grup. În cadrul proiectului vor fi derulate şi două sesiuni separate, astfel încât să fie invitate, în zile diferite, la sala de fitness a asociaţiei, mamele copiilor din oraş şi persoanele care studiază la liceul din localitate, urmând să li se prezinte exerciţii fizice şi informaţii despre importanţa menţinerii unui stil de viaţă sănătos.

Reprezentanţii asociaţiei au mai precizat că sala de fitness, care funcţionează de mai mulţi ani, poate fi utilizată de toţi locuitorii oraşului Bălan.

Asociaţia Ecosportivă „Sufletul Hăşmaşului” este o organizaţie nonguvernamentală dedicată promovării sportului şi educaţiei în rândul tinerilor şi comunităţii largi. Având o tradiţie în derularea de programe inovatoare şi cu impact, asociaţia continuă să fie un pilon în dezvoltarea comunităţii prin sport şi educaţie. Din 2015, când a fost înfiinţată, organizaţia a derulat diverse programe Erasmus, de educaţie pentru tineri, ecologice şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos, organizând periodic şi concursul de alergare montană cunoscut sub denumirea de „Aleargă Hăşmaşii”. (E. Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.