Note de medicină populară din Subcetate, judeţul Harghita (II)

• De vorbă cu Doina Dobreanu

Doina Dobreanu, profesor, publicist, etnograf din comuna Subcetate, situată în nordul judeţului Harghita, îşi aminteşte cu drag şi pune în practică şi astăzi învăţături de medicină populară, transmise de mama Ioana Dobrean (n. 1925) şi de bunica maternă Ana Pop (n. 1885). Fie şi din câteva scurte relatări putem deja desprinde multe informaţii valoroase despre felul în care oamenii satului se fereau de boli, se tratau ori îşi îngrijeau aspectul, pentru toate folosind numai ce le oferea natura.

Doina Dobreanu îşi aminteşte: „Febra o domoleam cu comprese cu apă şi oţet sau cu lapte acru; mama îmi ungea tălpile cu petrol şi le încălzeam la focul din sobă, apoi puneam şosete şi stăteam în pat. Pentru tuse îmi punea pe piept o foaie de caiet unsă cu untură de porc şi încălzită bine, peste care punea un fular de lână. Indicat era şi un săculeţ cu sare încălzită. Băile calde la picioare şi inhalaţiile cu stroh sau flori de fân, gargara cu apă sărată erau nelipsite. În caz de arsuri puneam cataplasme (n.n. – pastă medicinală) cu felii de cartofi cruzi, iar unguentul de prim-ajutor era albuşul de ou.

Pentru durerile în gât erau recomandate cataplasme cu cartofi fierţi calzi sau cu mămăligă caldă. Opăreala (n.n. – iritaţii cutanate) se remedia cu făină de porumb, rosătura de pantofi sau înţepătura de albine, cu frunze de patlagină sau călăpăr  (n.n. – calomfir sau «planta de leac a dacilor»), o plantă plăcut mirositoare. Azi nu mai văd nicăieri… Frunzele de brusture apărau capul de insolaţie sau calmau durerile articulare, folosite sub formă de cataplasme. Leacurile astea le ţin minte fiindcă au fost experimentate pe mine.

Bunica ştia tot felul de reţete de leacuri tămăduitoare, era de toată isprava: ştia să pună oasele la loc în caz de luxaţii, ştia să moşească viţeii şi purceii, să castreze porcii… Luxaţiile le rezolva cu iscusinţă, răbdare şi curaj, prin masaj făcut cu apă călduţă şi săpun, urmărind articulaţia cu simţul tactil şi ochii minţii”.

C.M. Oltean: Pentru curăţarea şi întreţinerea tenului ce folosea?

Doina Dobreanu: Bunica îşi îngrijea tenul spălându-l din când în când cu săpun şi tărâţe de grâu, apoi îl catifela cu spumă de pe laptele de vacă proaspăt muls. Mâinile le curăţa cu apă, săpun şi făină de porumb.

C.M. Oltean: Legat de igiena dentară şi ameliorarea unor dureri dentare sau inflamaţii, ce foloseau?

Doina Dobreanu: Tot ceea ce exista în bucătăria ţărănească avea şi utilitate terapeutică! Tata îşi curăţa dinţii cu aţă pentru maşina de cusut, îşi spăla dinţii cu sare pusă pe degetul arătător umed sau cu bicarbonat de sodiu alimentar, şi-i albea cu praf de cărbune pisat, din jar stins, tot cu degetul. Am încercat şi eu. El era împotriva pastei de dinţi chimicale. A murit la 70 de ani cu toţi dinţii în gură şi nu a fost la dentist niciodată. (…) Eu am primit antibiotice prima oară în clasa a V-a, pentru amigdalită. De fapt, în anii ’50 nu existau antibiotice. Se murea uşor din bronhopneumonie. Nu aveam spirt sanitar. Dacă se rănea uşor (să zicem la un deget), tata spăla rana cu apă curată, punea sare sau petrol. La tăietură, sângele se oprea cu miez de pâine, nu era pansament steril. Apoi se punea frunză de patlagină, deasupra o fâşie dintr-o pânză curată şi se lega cu aţă. (…) Tata curăţa unghiile la oi, primăvara, înainte de a le trimite la stână, cu cuţitul, apoi le băga în petrol pentru dezinfectare. Iaca, petrolul lampant şi sarea erau dezinfectante!

Curăţenia în gospodărie…

Doina Dobreanu: În postul Paştelui, mama fierbea toată vesela din casă în leşie din lemn de fag. Se curăţa foarte bine funinginea de pe oale cu leşie, urzici şi nisip fin.

Duşumeaua din lemn se spăla cu apă caldă, săpun (sau leşie păstrată de la fiertul săpunului), se freca bine cu perie şi se limpezea cu apă în care se fierbeau paie de ovăz, pentru a da o tentă gălbuie duşumelei.

Pereţii interiori ai locuinţei se dădeau cu var, tot pentru dezinfectare, anual.

Lenjeria de pat şi pentru corp, din pânză de casă ţesută din in, cânepă şi bumbac, se spăla cu săpun de casă, apoi se punea la fiert în leşie de lemn de brad. Se albea şi se dezinfecta în acelaşi timp.

La toate aceste activităţi am fost martoră sau am participat efectiv. Aşa am trăit, aşa am crescut!

Cosmina Marcela OLTEAN, Doina DOBREANU

– – –

Foto, Frunzele de brusture (Arctium Lappa) apărau capul de insolaţie sau calmau durerile articulare, folosite sub formă de cataplasme.

Sursă foto: Nera plant

– – –

Consemnări de Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu în „LA OBÂRŞIE LA IZVOR… CONVORBIRI LA SUBCETATE” (2015), https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2024/04/bunica-mea-ana-pop-1885-1957-in-memoriam.html

Comentarii:

comentarii