Pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate şi efectuate de către CNCF CFR SA, în perioada următoare vor fi mai multe trenuri anulate la CFR Călători.
Astfel, CNCF CFR SA a informat, printr-un comunicat, că urmare a efectuării de lucrări între staţiile Miercurea-Ciuc – Siculeni, în zilele de 10 şi 11 septembrie 2024, trenul IR 1541 Iaşi – Siculeni – Miercurea-Ciuc – Braşov se anulează pe distanţa Siculeni – Miercurea-Ciuc, în locul lui circulând IR 12541 Siculeni (plecare 13:12) – Braşov (sosire 15:11), iar în relaţia Iaşi – Siculeni IR 1541 circulă conform graficului din Mersul trenurilor.
În aceeaşi perioadă, trenul R 5203 Mărăşeşti – Siculeni – Miercurea-Ciuc se anulează pe distanţa Siculeni – Miercurea-Ciuc şi circulă în relaţia Mărăşeşti – Siculeni conform graficului din Mersul trenurilor.
Tot în 10 şi 11 septembrie, trenul R 5211 Miercurea-Ciuc – Siculeni – Oneşti/Buzău se anulează pe distanţa Miercurea-Ciuc – Siculeni şi circulă în relaţia Siculeni – Oneşti conform graficului din Mersul trenurilor.
De asemenea, ca urmare a efectuării de lucrări între staţiile Braşov – Hărman, în perioada 26 august – 4 septembrie 2024, trenul IR 1543 Braşov – Iaşi se anulează numai în zilele lucrătoare din perioada mai sus menţionată, iar în locul lui circulă IR 12543 în relaţia Braşov (plecare 11:48) – Siculeni – Adjud – Ramificaţia Paşcani – Iaşi (sosire 19:40).
Potrivit sursei citate, pasagerii care au bilete la aceste trenuri şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunţarea la călătorie.