Mierea de lavandă – vedeta Festivalului Mierii de la Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 26 septembrie 2021
Home » Economic » Mierea de lavandă – vedeta Festivalului Mierii de la Miercurea-Ciuc
Mierea de lavandă – vedeta Festivalului Mierii de la Miercurea-Ciuc

Mierea de lavandă – vedeta Festivalului Mierii de la Miercurea-Ciuc

Dacă un borcan de miere ar fi produs de o singură albină, ea ar trebui să zboare în jurul Pământului de patru ori

Mierea de lavandă a fost vedeta Festivalului Mierii de la Miercurea-Ciuc, care a reunit apicultori din întreg judeţul Harghita, cu scopul de a promova consumul acestui aliment deosebit.

Festivalul Mierii a început în centrul municipiului, acolo unde s-au adunat apicultorii, purtând straie de „cavaleri ai mierii”, însoţiţi de domniţe, de mai multe fetiţe îmbrăcate în albinuţe dar şi de un toboşar, care dădea de veste localnicilor că pot cumpăra miere din centrul oraşului, de la târgul amenajat special în acest scop.

Alaiul a pornit apoi spre Biserica Millenium, unde preoţii au sfinţit producţia de miere a acestui an şi i-au binecuvântat pe apicultori, după care defilarea a continuat până pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Sortimentele de miere oferite spre vânzare au fost dintre cele mai diverse, de la miere polifloră, de floarea soarelui sau de tei, până la miere de rapiţă sau de zmeură.

Una dintre vedetele festivalului din acest an a fost mierea de lavandă, oferită spre vânzare de Tökés Attila, un apicultor din Topliţa, care nu a vrut să dezvăluie unde se află lanul de lavandă în apropierea căruia a dus albinele pentru a culege nectarul.

„În acest an am făcut un miracol în Miercurea-Ciuc. Din celelalte sortimente nu prea am vândut, dar miere de lavandă nu are nimeni şi au fost mulţi cumpărători. Practic mierea este culeasă dintr-un lan de lavandă, de cinci hectare, despre care nu spun unde este pentru că abia m-am apropiat puţin. Sunt bucuros că am putut scoate acest produs, cu care mă mândresc. Mierea de lavandă are proprietăţi antiseptice, antibacteriene, calmante sau antioxidante”, spune Tökés Attila.

La un stand apropiat, Zöldi István, din Miercurea-Ciuc, ne vorbeşte de mierea de mană, care „are un conţinut foarte ridicat de săruri minerale, ce duc la un echilibru în organism”, dar recomandă şi mierea polifloră, despre care spune că este un „ceai medicinal concentrat”.

„Recomand mierea polifloră, pentru că aceasta conţine aproape toate nectarurile şi polenurile din plantele medicinale pe care le folosim la ceaiuri medicinale, deci, ca atare, pot să spun că practic este un ceai medicinal concentrat. Şi recomand tuturor să cumpere produse de la producători, pentru a şti ce cumpără”, a spus Zöldi István.

La rândul său, Csilla Lajos, din Păuleni Ciuc, ne îndeamnă să cumpărăm miere de rapiţă, „foarte bună pentru osteoporoză sau rinichi”, dar şi alte produse apicole, cum ar fi polen sau propolis.

Despre producţia din acest an, apicultorii spun că a fost destul de redusă şi că au noroc că o completează cu cea din anii anteriori, care a fost mai bună. „A fost un an slab, cel mai slab din ultimii patru ani. A nins în luna mai, a ţinut o săptămână, au îngheţat toate florile, apoi în iunie a venit seceta mare şi nu au putut albinele să culeagă. Bine că mai avem de anul trecut miere şi completăm”, a spus Kovács Csaba, apicultor din Băile Tuşnad.

Bărbatul îi încurajează pe oameni să consume miere din zona Tuşnad, pentru că acolo nu există poluare, deşi se plânge că e greu să fii apicultor în Băile Tuşnad, unde urşii sunt ţinuţi departe de stupi doar de mai multe rânduri de garduri electrice.

O altă nemulţumire a apicultorilor este legată de preţul mic al mierii, care este pus pe seama importurilor ieftine din China.

La festival a participat şi dr. Rácz László, care este pasionat de apicultură, le predă apicultorilor noţiuni de patologie apicolă şi apiterapie şi care spune că în România se consumă mult mai puţină miere decât în alte ţări, de aceea e bine să se desfăşoare astfel de evenimente, care să-i încurajeze pe oameni să acorde acestui aliment atenţia cuvenită.

„Totdeauna le spun apicultorilor că, dacă ar depinde de mine, eu mierea n-aş vinde-o în prăvălii, aş dat-o la farmacii şi să se elibereze numai sub prescripţie medicală, întrucât este nu numai medicament, este un dar al lui Dumnezeu. E o vorbă – medicul tratează şi Dumnezeu vindecă prin acest produs al naturii-mamă, acest dar fantastic, pe care nu îl cunoaştem îndeajuns. Ar trebui să ştim că dacă un borcan de miere ar fi produs de o singură albină, ea ar trebui să zboare în jurul Pământului de patru ori (…) Munca pe care o fac este extraordinară, nu doar culeg nectarul şi polenul, dar prelucrează cu enzimele proprii şi din asta fac acest produs pe care noi îl consumăm”, a spus dr. Rácz László.

Potrivit datelor făcute publice recent de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, consumul de miere din ţara noastră este de 500-600 de grame per locuitor, anual, de trei ori mai mic decât media europeană. (Gina Ştefan, Agerpres)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.