Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Miercuri după-amiază se dă startul Zilelor Tineretului în Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Timp Liber » Miercuri după-amiază se dă startul Zilelor Tineretului în Harghita
Miercuri după-amiază se dă startul Zilelor Tineretului în Harghita

Miercuri după-amiază se dă startul Zilelor Tineretului în Harghita

  • Zeci de manifestări culturale, distractive şi educative destinate tinerilor se vor derula în perioada 4-15 mai, în cadrul suitei de evenimente inspirată de Ziua Naţională a Tineretului, marcată anual la data de 2 mai, şi de Anul European al Tineretului

Consiliul Judeţean Harghita, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, cărora li s-au alăturat diferite instituţii şi organizaţii locale, au pregătit şi în acest an diverse activităţi atractive destinate tinerilor.

„Consiliul Judeţean este o instituţie deschisă tinerilor pentru că eu şi colegii mei credem în tineri şi vrem să le oferim oportunităţi de a se dezvolta acasă, acum şi în viitor. Astăzi lansăm mai multe activităţi dedicate tineretului din Harghita, având în vedere că anul acesta este dedicat lui. Pandemia a avut un impact negativ asupra tinerilor şi familiilor acestora, distanţarea şi faptul că nu au mai putut să se întâlnească cu prietenii lor fizic şi să socializeze i-a afectat emoţional. De aceea, trebuie să facilităm organizarea de evenimente şi implementarea de programe care să le asigure o dezvoltare sănătoasă şi mă bucur că în acest an dedicat lor putem să organizăm Zilele Tineretului, care se vor derula pe parcursul mai multor zile în toate cele trei zone ale judeţului”, a declarat marţi Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, în cadrul unei conferinţe de presă online.

Între acestea, se remarcă sesiunile SLAM POETRY organizate la Miercurea-Ciuc (Ólommadár), Odorheiu Secuiesc (Felső G) şi Gheorgheni (Mulligan Pub&Bistro), evenimente artistice lipsite de forma elitistă şi rigidă care definesc poezia ca artă, în cadrul cărora poeţii îşi vor interpreta creaţiile în faţa publicului şi a juriului, o serie de expoziţii şi workshopuri de pictură destinate elevilor de la liceele de artă, nu lipseşte FREE Camp, cu expoziţia retrospectivă 2005-2021, vor mai fi expoziţii foto, prezentări, demonstraţii de artă meşteşugărească şi programe interculturale.

De mare succes se vor bucura Festival Gastro şi Street Food de la Sânsimion, tabăra, dar şi excursiile cu cercetaşi la Izvoru Mureşului şi în defileul Vârghiş organizate de Serviciul Public Salvamont şi Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita.

În scop educativ, organizatorii au adăugat în programul Zilelor Tineretului Şcoala de pădure, plantări de brazi cu elevii şi activităţi pentru prevenirea consumului de droguri în organizarea Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Harghita.

În perioada 6-8 mai, Asociaţia UIET din Odorheiu-Secuiesc va găzdui reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din Ungaria, Ucraina, Moldova, Armenia, Grecia şi Polonia în cadrul programului ERASMUS+ „The Art of You(th)r Life”, care se vor alătura participanţilor la manifestările circumscrise Zilelor Tineretului.

Suita de evenimente destinate tinerilor se va încheia în data de 14 mai, cu cel de-al patrulea Festival de cântece populare, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita.

Scopul acestor programe este, potrivit şefului administraţiei publice judeţene, de a încuraja tinerii să se implice activ şi să îşi proiecteze un viitor acasă, „ca în judeţul Harghita să se formeze o mişcare de tineret bine organizată care să reprezinte şi în Europa interesele comunităţilor locale, aşa cum o fac eu, spre exemplu, ca membru al CoR”.

„În acest context în 5 şi 6 mai voi participa la un dialog între tineri şi politicieni, în care vom aborda teme precum participarea tinerilor, inegalităţi, discriminare şi mediu. Este foarte important să comunicăm cu tinerii, deoarece din rândul lor se vor forma personalităţile viitoare reprezentative pentru judeţul nostru şi, prin pârghiile pe care le deţine, Consiliul Judeţean doreşte să-i implice în acţiuni care să-i dezvolte, să-i informeze, dar şi prin care să se realizeze o consultare cu privire la principalele probleme cu care se confruntă. De aceea, împreună cu colegii mei am formulat opt categorii de urmat în elaborarea strategiei pe 2014-2020, precum şi în elaborarea tuturor programelor dedicate lor – Stil de viaţă sănătos, protecţia mediului, Cultură şi artă, Programe de educaţie şi formare profesională, Egalitate de şanse, Ocuparea forţei de muncă şi antreprenoriat, Familii tinere, Gestionarea temelor care-i interesează pe tineri şi Cetăţeni activi”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

La conferinţa de presă online a participat, în calitate de invitat, şi Sorin-Andrei Bota, reprezentantul Centrului Local „Orion” Miercurea-Ciuc al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României, care a salutat iniţiativa CJ Harghita.

„Cercetaşii se vor implica în acest demers şi numărul nostru, care este foarte mare, va ajuta la susţinerea şi promovarea activităţilor de tineret. Din păcate sunt foarte puţine organizaţii de tineret la acest Zoom; mă aşteptam să fie mai multă lume, dar să sperăm că mesajul va ajunge la toţi şi implicarea va fi mult mai mare”, a afirmat Sorin-Andrei Bota.

Programul detaliat al Zilelor Tineretului – 2022 îl puteţi consulta accesând pagina de Facebook a evenimentului (Ifi Napok 2022/Zilele Tineretului 2022).

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.