Marş de susţinere a construcţiei autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 23 septembrie 2021
Home » Societate » Marş de susţinere a construcţiei autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni
Marş de susţinere a construcţiei autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni

Marş de susţinere a construcţiei autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni

Un ONG din Iaşi va organiza în acest sfârşit de săptămână un marş care are menirea de a atrage atenţia asupra importanţei autostrăzii Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni şi pentru a grăbi autorităţile să pornească construcţia acesteia.

La marş vor participa mai multe maşini şi motociclete care vor străbate distanţa Iaşi – Tg. Mureş şi retur. Astăzi, coloana se va deplasa pe traseul Iaşi – Ungheni – Iaşi, iar mâine va pleca pe traseul Iaşi – Tg. Mureş.

În Harghita, participanţii la marş vor intra pe la Tulgheş, vor trece prin Corbu, Borsec, iar în jurul orei 17:00 (sâmbătă) vor ajunge la Monumentul de la Secu, Topliţa, unde este programată o oprire. În continuare, se va merge prin Ditrău, Gheorgheni.

Iniţiatorii acestui marş (printre care se regăsesc ingineri, economişti, profesori universitari şi studenţi) au lansat şi o petiţie online care, până ieri, adunase 4.300 de semnături.

„Demararea rapidă, chiar în anul Centenarului, a autostrăzii Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş este imperativ necesară pentru judeţele Iaşi, Neamţ, Harghita şi Mureş, dar şi pentru judeţele apropiate, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Bacău, cât şi pentru perspectiva europeană a Basarabiei. (…) Centenarul Marii Uniri, din 2018, nu trebuie să regăsească Moldova şi unele judeţe din Transilvania (vezi Harghita) în starea de sărăcie şi subdezvoltare în care sunt menţinute de nepăsarea guvernelor de la Bucureşti, fără o cale rutieră rapidă, care să străbată Carpaţii şi să le conecteze economic şi social cu celelalte regiuni ale ţării şi cu civilizaţia şi prosperitatea occidentală!

Numai cu o autostradă Est-Vest, care să lege Moldova de Transilvania, UNIREA poate fi considerată desăvârşită! (…) Doamnelor şi domnilor parlamentari, este momentul să treceţi de la vorbe la fapte şi începând, chiar de la deschiderea sesiunii parlamentare, 01.09.2017, să susţineţi cu multă responsabilitate, determinare şi seriozitate, finanţarea acestui obiectiv de investiţii, prin Legea bugetului de stat pe 2018, fundamental pentru dezvoltarea viitoare a Moldovei, pentru dezvoltarea judeţelor Harghita şi Mureş şi, nu în ultimul rând, pentru integrarea economică a Basarabiei la perspectiva europeană”, se arată în petiţia respectivă.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.