Toplița: Au fost recepționate lucrările de reabilitare energetică a zece blocuri

0

Municipiul Toplița a recepționat o lucrare importantă pentru locuitorii orașului, fiind vorba de reabilitarea energetică a zece blocuri de locuințe. Investiția a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și s-a ridicat la peste 54 de milioane de lei, fără contribuție din bugetul local.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către Primăria municipiului Toplița, au fost depuse două cereri de finanțare, câte cinci blocuri rezidențiale, și ambele au fost contractate la sfârșitul anului 2022. Într-un prin lot au fost incluse blocurile de pe străzile Gării (blocul B), Nicolae Bălcescu (blocul A) și Sportivilor (blocurile A, B și C). Al doilea lot le-a cuprins pe cele de pe străzile Mihail Kogălniceanu (blocul A), Ștefan cel Mare (blocurile C și E), Miron Cristea (blocul D) și Sportivilor (blocul I).

Lucrările, care au început în toamna anului 2024, au vizat o suprafață desfășurată totală de 45.861,88 mp și aproximativ 560 de apartamente.

Intervențiile realizate la cele zece blocuri au cuprins:

  • izolarea termică a fațadei – parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată;
  • izolarea termică a fațadei;
  • izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel;
  • închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă;
  • izolarea termică a planșeului peste subsol cu sisteme termoizolante, precum și izolarea pereților și tavanelor comune cu apartamentele, în zona de acces în casa scării;
  • reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat din casele de scară;
  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din casele de scară cu corpuri cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare/prezență;
  • instalarea de sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse regenerabile, respectiv instalații cu panouri solare fotovoltaice, pentru reducerea consumului din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Suplimentar, au fost realizate lucrări conexe: repararea trotuarelor de protecție pentru eliminarea infiltrațiilor la infrastructura blocurilor, repararea și refacerea acoperișului tip șarpantă și a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice, demontarea și remontarea instalațiilor și echipamentelor montate aparent pe anvelopa clădirii, repararea elementelor de fațadă cu potențial pericol de desprindere, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție și înlocuirea sau modernizarea lifturilor, acolo unde a fost cazul.

„Aceste lucrări schimbă vizibil imaginea orașului, dar cel mai important câștig este pentru oamenii care locuiesc în aceste blocuri. Vorbim despre peste 54 de milioane de lei, bani europeni, atrași prin proiecte scrise, depuse și câștigate de administrația locală, nu din bugetul local”, a declarat Sebastian Buzilă, primarul municipiului Toplița, citat în cadrul comunicatului. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.